Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La început a fost Hitlerjugend, pentru că führerul a realizat, în aceeaşi perioadă în care vorbea de spaţiul vital din Est ce este inclus acum în Uniunea Europeană, cât de important e să-i îndoctrinezi pe cei mici. Apoi Ceauşescu s-a gândit să practice spălarea pe creier încă din scutece, şi aşa au apărut şoimii patriei, organizaţie inspirată de “Octombriştii” sovietici. Ştiu că nu spun pentru prima oară aceste lucruri, dar n-am nicio vină că ministrul Educaţiei Naţionale continuă să vehiculeze marota că învăţământul trebuie să devină obligatoriu de la 3 ani.
Sigur că el vine în sprijinul ideii de a nu mai avea copiii 7 ani de acasă cu exemple europene. Probabil că se gândeşte ca mai întâi preşcolarii să fie “hrăniţi” cu ceva poezie proletcultistă marca Veronica Porumbacu, cea care a anticipat încă din anii ’50 integrarea europeană: “O, Europă, te simt în mine/Te simt adânc în mine!”
După care, şcolarii vor fi puşi la curent, la orele de Educaţie Civică, cu pasajele din Constituţie care le arată că trăiesc într-un stat naţional - socialist: “România este stat naţional (...) social (...) are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”. Şi apoi vor fi “testaţi”: Consideri că dragostea de ţară e o îndatorire a oricărui cetăţean român? Sau: Crezi că poţi să serveşti ţara prin orice profesie?
Fireşte că cel mai mare “duşman” al înregimentării românilor de la o vârstă fragedă ar fi continuarea educaţiei la domiciliu, nu până la “7 ani de acasă”, ci mult după aceea, ceea ce se numeşte homeschooling. Astfel ar fi imposibil ca cei mici să mai fie îndoctrinaţi de programa unică de învăţământ.
Însă şi această cale ar putea avea unele problemele legate de dezancorarea emoţională şi de costurile mai ridicate. Normal ar fi ca părinţii să aibă posibilitatea să aleagă între diversele programe şi şcoli, pentru ca şi în învăţământ să se poată discuta de eficienţă. În industria de cărţi şi reviste, de exemplu, care reprezintă o formă importantă de educaţie, există toate tipurile de publicaţii. De ce să nu apară şi în învăţământ o “piaţă a şcolilor”?!
Prin contrast, dacă ar exista o revistă unică, de stat, o presă publică obligatorie ar fi considerată un atentat la libertate. Dar libertatea educaţională nu e la fel de importantă? Ba, poate că suprimarea învăţământului liber ar trebui privită cu mai multă indignare decât cea a libertăţii presei, fiindcă asistăm la “spălarea” creierelor neformate ale unor copii, pentru a se supune aparatului de stat cu ajutorul învăţământului public obligatoriu.
De fapt monopolul pe educaţie - programa unică - exact asta urmăreşte. Tinerii să înveţe să munceasă până la 65 de ani şi să plătească impozite. Fără să-i întrebe pe politicieni de ce au condus atât de prost încât au rămas fără bani şi au împins vârsta de pensionare în apropierea speranţei de viaţă. Şi eventual, înainte de a intra la ore de la 3 ani, copiii să se ridice în picioare şi să intoneze pios Imnul, după modelul Die Fahne hoch.
