Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Aceasta boală e o boală rară, această boală e o boală grea, această boală se numeşte Ţară şi leacul este ea şi numai ea”! Adrian Păunescu. Cu perfuziile împingându-i zadarnic viaţa înainte, cu doar câteva ore înainte de a se înălţa la cer, Poetul dictează cea din urmă poezie la Terapie intensivă şi ultimul vers al unei opere uriaşe cere să mai trăiască puţin pentru a vedea “minima dreptate pentru Ţara mea”. L-am întrebat pe Adrian Păunescu într-o emisiune a mea de la Antena 1 în ce altă perioadă de istorie şi-ar dori să trăiască: “Aş vrea să fiu pământul care s-a prins de bocancii ţăranilor care mergeau spre Câmpia unde au hotărât Unirea” ! O amintire înşiră lacrimi pe obrazul Poetului. “Am anunţat-o pe directoarea liceului unde învăţam că astă noapte tata, învăţătorul cu vederi liberale, a fost arestat de securitate. Directoarea a oftat adânc şi m-a chemat peste două zile. Nu m-a alungat cum erau ordinele, ci cu mai mulţi profesori au strâns bănuţi din leafa lor mică cumpărându-mi o cartelă la cantină” . Nici un politician n-ar trebui să doarmă liniştit cât acţionează atât de amarnic versul din “Repetabila povară” : ce părinţi, nişte oameni acolo şi ei care ştiu dureros ce e suta de lei! În miezul nopţii, Adrian Păunescu a scris superba poezie şi l-a chemat pe Hruşcă să compună melodia. Somnoros după un Cenaclu lung, Hruşcă a însăilat melodia însă l-a rugat pe Poet s-o înregistreze a doua zi. Păunescu n-a vrut să accepte, s-a înregistrat prima variantă a cântecului în toiul nopţii şi bine a făcut, a doua zi spăşit Hruşcă a spus că, dormind, uitase melodia.
Citește pe Antena3.ro
