Fuga Manelelor

Nici că se putea veste mai bună. Ameninţarea ANAF-ului că se apucă să vâneze banii maneliştilor n-a întristat pe nimeni. Dimpotrivă! A provo¬cat câteva râsete satisfăcute și multe zâmbete. Hohotele de satisfacţie sunt ale celor cu timpanele zgâriate. Zâmbetele aparţin celor cu memorie bună care şi-au adus aminte că ANAF a mai pus la cale o asemenea campanie, fără vreun rezultat notabil. Acum lucrurile par serioase! Maneliştii ameninţă că dacă ANAF-ul îndrăzneşte să le numere banii, emigrează! Cum ar fi ca, dintr-o dată, peste România să nu cânte nicio manea? Cum ar fi să staţi acasă sâmbătă sau duminică şi să nu răsune din vecini niciun „Of, viaţa mea”? Cred că bine! Singurul pericol ar fi să ne răsune manele pe lângă plajele sau pârtiile Europei. Sau să ne trezim că-n clasamentele mari ale lumii manelele sunt în Top Ten. S-a mai văzut! Cred că am putea suporta! Să ne înţelegem. Nu-mi plac nici manelele şi nici manelişti! Cine vrea să le asculte n-are decât! Dar să le asculte pentru el, nu pentru tot cartierul! Nu mă apuc să încerc să le înţeleg succesul. În zgomotul pe care-l fac nici n-aş putea! Cauzele sunt mult mai complicate şi mai subtile decât ne închipuim, iar oameni mult mai bine pregătiţi studiază fenomenul! Ştiu doar un lucru: ghiftuiţi cu aur, bani şi putere, maneliştii manevrează şi storc de bani din câteva vorbe simple mase mari. Care-i dife¬renţa faţă de politicieni? Poate doar maşinile şi lipsa declaraţiilor de avere! În rest, aceleaşi vorbe!