Insemnari - Ce nu ne spune Regina Maria

Desi jurnal intim, spatiu al marturisirilor ce nu pot fi expuse in public, Insemnarile zilnice ale Reginei Maria nu ne spun multe lucruri. Astfel: Regina nu ne spune nimic despre adevarata sa relatie cu Barbu Stirbei.
E drept, Barbu Stirbei e atat de des pomenit si, mai ales, atat de mult impreuna cu Regina, incat, intre noi fie vorba, n-ar mai fi nevoie s-o spuna de-a dreptul. Orice relatie intima are suisurile si coborasurile sale. Amantii se mai si cearta, dupa care se impaca, se despart si se intalnesc, impartasesc momente de tandrete, ca sa nu spunem erotice. Despre amantul Barbu Stirbei, Insemnarile nu sufla un cuvant. Cumnatul lui Ionel Bratianu apare ca un prieten de familie si, in ultima instanta, un sfetnic al lui Ferdinand. Explicatia ar fi pur simplista daca am limita-o la imposibilitatea de a dezvalui un adulter. Nici in alte cazuri de barbati mai mult decat apropiati de Regina Maria nu beneficiem de amanunte din planul relatiei barbat-femeie.

RELATIA CU FERDINAND. Culmea e ca nici barbatul Ferdinand nu exista ca partener de pat. Fireste, relatiile dintre cei doi au fost de convenienta, semanand mai degraba cu relatiile dintre doi parteneri de firma sau de grupare politica decat dintre doi parteneri de facut copii. Ferdinand si Maria au fost parintii a sase copii, cinci in viata, unul (Mircea) mort precoce. Nu cred ca i-au facut prin corespondenta. Din Insemnari lipsesc aceste momente. Cum lipsesc si momentele tinand de planul sentimentelor, de la iubire pana la ura. Daca Maria nu-l mai iubeste pe Ferdinand, atunci il uraste sau, macar, il priveste cu indiferenta. Ar fi normal ca un jurnal intim sa se ocupe si de asa ceva, daca nu cumva ar trebui sa se ocupe prioritar cu asa ceva.

RETICENTA. Adaugat cazurilor intruchipate de alti barbati, cazul Ferdinand ne destainuie o Maria puternic tinuta in frau de pudoare. O pudoare uriasa, tulburatoare, ce-si spune cuvantul nu numai in absenta erosului din Insemnari, dar si in reticenta la dezvaluirea bolilor. Isi spune cuvantul nu doar constiinta de membru el elitei, dar si educatia primita de Regina: una de lume inalta in care nu se ragaie, nu se casca in public si nu se da cu cotul.

Regina nu ne spune nimic despre adevarata sa implicare in politica. Sau, mai bine zis, ne spune putine lucruri, cele mai multe nitel paralele cu adevarul. Regele Ferdinand e un taraie brau in materie de politica de stat. Insasi Regina, in Insemnari, il vede intr-o lumina usor dispretuitoare, rabufnirile fata de incapacitatea lui de a decide fiind greu, extrem de greu, reprimate. Profitand de asta, Regina Maria a condus practic Regatul Romaniei pana la moartea lui Ferdinand sau, mai precis, pana la intoarcerea Derbedeului Risipitor. Confirmata de documente, avansata de istorici seriosi ca o axioma, implicarea Reginei in politica interna nu se regaseste in Insemnari.

Nimeni nu se asteapta ca Regina sa-si marturiseasca implicarea in cele trei volume de asa-zise Memorii, Povestea vietii mele, tiparite in timpul vietii si marcate astfel de ambitia de Pedagog al Natiunii. La ora publicarii in strainatate a celor trei volume si la cea a variantei romanesti de la Editura Adevarul, tara sedea sub autoritatea lui Carol al II-lea. Marturisirea implicarii n-ar fi fost posibila. Din cel putin doua motive: Inca de pe vremea autoexilului, Carol al II-lea isi suspectase mama de nemasurata vointa de putere.
Ramasa la mana fiului, Regina se vedea obligata la teatrul celei retrase din viata politica.

In Insemnarile zilnice, text cu valoare de confesiune intima, Reginei nu-i sedea nimic in calea marturisirii pana la capat. De ce nu ne spune nici macar in jurnalul intim despre rolul urias jucat in viata politica interna a Romaniei dupa moartea lui Carol I?

NIMIC NU SE PIERDE
	1934. Pe strazile din mahalalele Bucurestilor poate fi vazut acest autovehicul al Dispensarului poporului pentru animalele bolnave ale saracilor, Sucursala Romania. E varianta bucuresteana a unei initiative londoneze. "Dati-ne animalele bolnave! Nu le lasati sa sufere!"

LUMEA PRIN CARE TREC

Sentiment de telenovela Un moderator de talk-show, altfel baiat cult si chiar inteligent, ma invita la emisiunea lui pentru a discuta despre una din cartile mele, Istoria ca telenovela (2). Gazda incepe prin a citi de pe prompter. De la locul meu, chiar daca e intr-un fel lateral, vad textul. O ieftinatate ingrozitoare. Pentru a fi totul si mai penibil, titlurile, luate la intamplare (se vede ca nici macar n-a rasfoit cartea!), sunt spuse cu un ton de trambita. Simt (nici n-as avea cum, sunt si eu moderator) cum baiatul trage de rating ca de elasticul unui chilot. Istoria ca telenovela are suficiente pagini de la care plecand s-ar putea asterne un taifas cat de cat, nu doar intelectual, dar si interesant. Gazda n-are insa incredere in capacitatea taifasului modern de a face rating. Drept pentru care, spre final, o da pe prezent. TREBUIE SA CAUT. Am terminat eseul "Carol I", de Ioan Scurtu. De fapt, l-am terminat de recitit. Imi retine atentia, pentru smecherul Caragiale, uriasul succes al Partidului Conservator-Democrat, blocat de Carol I s-ajunga la guvernare pentru filo-frantuzismul lui Take Ionescu (foto). Retin, de asemenea, noua politica asumata de Ionel Bratianu, cel pe care doar Razboiul il face sa amane reformele constitutionale de ordin major. Pentru Barfe trebuie sa caut in Istoria... lui Maiorescu, citata de Ioan Scurtu, deciziile zurliului ministru conservator Constantin Istrati, cel care interzice elevelor purtarea corsetului pe motiv ca le afecteaza plamanii.

BARFE

Ma gandesc la traseismul politic Pe cale de a da gata Istoria politica a lui Titu Maiorescu. Ajungand la violentele de strada organizate de Nicolae Fleva (foto) impotriva guvernului Dimitrie Sturdza, dupa ce fusese dat afara din postul de ministru de Interne, imi trece prin cap proiectul unei noi rubrici la Jurnalul National: Nimic nou sub soare. Un prim articol ar fi despre traseismul politic. Stingand lampa de birou, ca sa merg la culcare, imi amintesc ca termenul e revendicat deja de altcineva: Cristian Tudor Popescu. O solutie ar fi sa-l inlocuiesc cu aviatorism politic, folosit pe scara larga intre cele doua razboaie mondiale. Mi-a venit in cap chestia cu aviatorismul de la Nicolae Fleva. Ca sa-mi confirm teza, caut si gasesc cu greu guverne si guvernanti intre 1868-1916, care nu e la locul ei, pe raftul cu instrumente de lucru. Nicolae Fleva a fost mai intai liberal. Agitat. Dupa venirea lui I.C. Bratianu la Putere, in 1876, trece in Opozitie. De aici pune la cale miscari extrem de violente, faimoasele "incalcari ale Constitutiei de jos in sus". Guvernarea Conservatoare il lasa in Opozitia Liberala, de asta data. E numit ministru de Interne in guvernul Dimitrie Sturdza din 1895. Are cuvantul hotarator in abuzurile comise impotriva Opozitiei Conservatoare la alegerile din noiembrie 1895. Intra in conflict cu premierul Dimitrie A. Sturdza, care-l debarca. Odata aruncat afara, devine din nou portdrapelul miscarilor de strada, cu punct culminant in protestele impotriva caterisirii lui Ghenadie.

UN SECOL IN IMAGINI
	4 DECEMBRIE 1977. Jean-Bedel Bokassa, presedintele Republicii Centraficane, se incoroneaza ca Imparat.