x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La clasa a doua în avion şi prietenoasă 

La clasa a doua în avion şi prietenoasă 

de Florin Condurateanu    |    19 Aug 2020   •   07:30
La clasa a doua în avion şi prietenoasă 

Ilie Dumitrescu şi-a amintit ce impresie bună i-a făcut marea campioană, când în avionul dinspre Dubai a văzut-o pe Simona Halep călătorind împreună cu toată echipa ei la economic, în avion, un fel de clasa a doua, şi asta deşi venea de la un turneu pe care-l câştigase. Fără fiţe, a dat tuturor autografe, s-a fotografiat cu cei din avion, a discutat cu naturaleţe cu oricine. O fată modestă, elegantă, distinsă, demonstrând că în spatele câştigătoarei Wimbledonului şi Roland Garossului, precum şi a altor 19 turnee de anvergură se află fata cuminte şi respectuoasă a părinţilor machidoni din Constanţa, cea care a muncit de la 6 ani, refuzându-şi distracţii şi relaşuri. Ultima probă de naturaleţe şi lipsă de fumuri, Simona şi-a ţinut promisiunea făcută directorului turneului de la Praga, Trand, şi a făcut baie în Vltava ca pariu dacă iese victorioasă în întrecerea din capitala Cehiei. Cum a învins în finală şi a primit cupa, Simona cu echipa sa şi cu organizatorul turneului s-au dus direct pe malul râului ce străbate Praga şi ea s-a scăldat bucuroasă, îmbrăcată şi încălţată în echipament de tenis. Deşi blestematul de virus a făcut-o şi pe marea noastră campioană să nu joace nicio partidă, după 6 luni de întrerupere Halep a izbândit fără discuţie la Praga. Rămân memorabile cuvintele Simonei după câştigarea marilor şlemuri de la Wimbledon şi Roland Gaross, în faţa a mii de români care o aclamau: a mulţumit compatrioţilor, i-a simţit lângă ea în toate marile turnee şi a afirmat apăsat că trofeele de înaltă valoare aparţin Ţării şi poporului român. Şi asta, cu toate că Simona nu a fost creditată de statul român, a fost susţinută doar de efortul şi sacrificiul familiei Halep. Patrioată şi de caracter! În exclusivitate, în interviul dat de tatăl Stere Halep Jurnalului, părintele multiplei campioane a spus vorbe adevărate: „Simona nu sare departe de trunchi!”. Venise încărcată de glorie şi premii acasă, iar la aeroport Simona era asaltată de o mulţime de români şi de ziarişti. Stătea cuminte lângă tată şi mamă şi surâdea fermecător când părinţii declarau „Fetiţa noastră a fost ascultătoare şi a făcut orice sacrificiu pentru aceste biruinţe, fetiţa noastră a fost mereu un copil cuminte!”.
 

×