Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Eu cred că mare parte din ce a fost până mai ieri politica de la Bruxelles nu va mai fi! Iar tot ce va fi, nu a mai fost. Vreau să spun cu asta că politica Uniunii Europene se rescrie din mers şi are o altă paradigmă. Epoca Juncker a apus. Brexit este în curs de desfăşurare, iar era von der Leyen răsare. Pactul Ecologic European (Green Deal) este umbrela amplă şi extrem de ambiţioasă sub care se construieşte şi se execută noua guvernanţă europeană, dar şi viitoarele politici naţionale ale statelor membre. Dar este şi linia directoare care dă cele mai mari bătăi de cap în negocierea bugetului european multianual. În ciuda eforturilor susţinute la o primă rundă de negociere, cele 27 de state participante la Reuniunea extraordinară a Consiliului European, nu au putut ajunge la niciun rezultat privind bugetul multianual al Uniunii Europene, pe fondul menţinerii diferenţelor de abordare. Unele ţări solicită un volum total al bugetului de 1% din venitul naţional brut, în timp ce altele pledează pentru un buget mai ambiţios. Negocierile pentru bugetul multianual al UE, 2021-2027, estimat la 1.000 mld. euro, se ţin la o masă la care mărul discordiei este gaura de circa 90 de miliarde de euro lăsată în urmă de britanici, odată cu plecarea din blocul comunitar. La această masă iau loc deopotrivă cei ce pun banii pe masă (plătitori net) şi cei care trag banii de pe masă în sacoşa proprie (beneficiari net). Printre primii: Germania, Franţa, Italia, Olanda, Suedia, Belgia, Austria, Danemarca, Finlanda şi Luxemburg. Ceilalţi: Polonia, Ungaria, România, Grecia, Cehia, Portugalia, Spania, Bulgaria, Slovacia, Lituania, Letonia, Slovenia, Estonia, Croaţia, Malta, Cipru şi Irlanda. Fiecare parte încearcă să primească o felie mai mare din bugetul multianual, un buget care începe să miroasă din ce în ce mai mult „a verde” şi care are ambiţia să se lepede urgent de orice urmă de carbon. Europa însăşi vrea să fie deschizător de drumuri la nivel global.
O analiză a fostului ministru de externe şi vicecancelar german Joschka Fischer arăta recent că, pentru propriile sale interese economice (dar şi pentru binele general, al planetei), sarcina actuală a Europei este să menţină şi să extindă poziţia de lider în ceea ce priveşte reducerea efectelor schimbării climatice. „Transformarea politică în derulare este impusă atât asupra integraţioniştilor, cât şi a interguvernamentaliştilor, deopotrivă”, susţine Fischer, considerând că marea provocare a mandatului Comisiei von der Leyen este să transforme Europa într-o mare putere, înainte să fie împiedicată „de forţe geopolitice şi tehnologice mai mari”. Europa nu îşi poate permite luxul de a rămâne în urmă din punct de vedere tehnologic sau al puterii geopolitice. Cea dintâi prioritate a Uniunii Europene este să devină o mare putere a politicii climatice. Va rezona, oare, România, cu „modelul” von der Leyen?
