Muntenegru, ţara sub formă de inimă

Poate că Sfântul Duh funcţionează aidoma fântânilor cu cumpănă, iar de Rusalii se vede cel mai bine lucrul acesta. În orice caz, anul acesta s-a văzut. Mai clar şi mai dureros ca oricând! Schimbul dintre cer şi pământ cere câteodată şi un astfel de preţ. Nu ştiu ce înseamnă pentru ciutura ce urcă, la schimb cu  pogorârea, spre tării, 18 suflete! Poate că numai câţiva stropi de viaţă. Cât să potolească pentru o clipă setea cea mare a Raiului. Când îţi dispare însă fiul, sora sau unul dintre părinţi  într-o tragedie precum cea din Muntenegru nu te poate consola un astfel de gând. Socoteşti cele întâmplate un atentat la propriu-ţi suflet şi te revolţi, întrebându-te: de ce?

Chiar aşa, de ce?

Poate pentru că tragediile sunt cea mai potrivită substanţă de contrast pentru frumuseţea care există în oameni! De data aceasta e vorba de oamenii numiţi muntenegreni. Sunt cu puţin peste o jumătate de milion de toţi. Că au ţară frumoasă, ştiam. Habar n-aveam însă că sufletele le sunt la fel de frumoase ca ţara. Duminică, de Rusalii, au murit 18 români departe de casă. Cei care trăiesc acolo s-ar fi putut uita la tragedia petrecută lângă ei ca la ceva din afara veţii lor sau ca la o emisiune de la televizor. Oamenii atinşi de nenorocire  erau în fond nişte străini. Plus că unul dintre ei, cel ce condusese maşina, îi aruncase într-un moment de întunecare a minţii în braţele morţii. Localnicii n-aveau nicio vină. Şi nu era vinovat nici muntele. Să fie de ajuns doar simplu fapt că eşti om pentru a te revolta împotriva morţii atunci când vezi că i-au căzut victime  nişte oameni la fel ca tine? Dacă ne-am gândi la o altă ţară de munte, în care localnicii au pătruns într-un hotel, împuşcându-i fără niciun motiv pe străinii dinăuntru, n-am prea şti ce să răspundem. Calitatea de om nu reprezintă în sine o garanţie. Calitatea de om frumos, da! Muntenegrenii ne-au dovedit, fără să urmărească neapărat asta, că sunt astfel de oameni. Frumuseţea lor a pătruns prin intermediul sângelui donat şi în sângele nostru. Numai să nu se simtă jignită frumuseţea noastră, căci nu ducem nici noi lipsă de aşa ceva, însă nu ştim întotdeauna cum s-o punem la treabă!

Ceea ce s-a întâmplat în Muntenegru poate fi o lecţie. Solidaritatea umană nu cunoaşte nici graniţe, nici zile de sărbătoare, nici naţionalitate atunci când e vorba de sărit în ajutorul vieţii. Dar pentru asta trebuie să existe o ţară sub formă de inimă. Ca, de exemplu, Muntenegru. Inima aceasta a bătut de Rusalii pentru România. Fără să am vreo legătură de rudenie cu cei implicaţi în tragedia de duminică, ca simplu român, simt cum inima mea bate de câteva zile încoace pentru Muntenegru.