Joi seară, la B1 TV, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a discutat despre semnarea acordului dintre Uniunea Europeană și Mercosur, blocul economic din America de Sud.
Traian Băsescu a anunțat că acordul Mercosur este foarte important pentru România și pentru economia europeană.
Când a fost întrebat dacă semnarea acordului a fost benefică pentru Uniunea Europeană, Băsescu a declarat că decizia a fost una „foarte bună”.
„Eu cred că a fost foarte bine. A fost foarte bine, pentru că asta înseamnă o piață liberă de 700 de milioane. 700 de milioane de suflete care consumă și în care, după perioada de tranziție, nu se vor plăti taxe vamale pentru niciun fel de mărfuri care intră în Uniunea Europeană sau în țările Mercosur.”, a declarat Traian Băsescu.
El a explicat că acordul reprezintă o deschidere către comerțul global bazat pe eliminarea barierelor vamale. Băsescu a comparat această abordare cu politica președintelui american Donald Trump, ce favorizează măsuri protecționiste.
„Asta arată că așa se face comerțul global și în folosul oamenilor, nu cu bâta taxelor vamale, cum înțelege Trump că ar trebui să facă acest comerț”, a precizat Băsescu.
Fostul președinte a spus că acordul include două componente majore: partea politică, un parteneriat între UE și Mercosur care va trebui aprobat de parlamentele naționale, și partea comercială, care necesită doar votul Parlamentului European.
„Foarte probabil acest acord îi protejează foarte bine pe agricultori. Spre exemplu, statele Mercosur pot să exporte în Uniunea Europeană doar 1,5% din producția Uniunii Europene la carne de vită și 1,3% la carne de pasăre. În plus, acordul pune la dispoziția Comisiei Europene 43 de miliarde de euro pentru a compensa agricultorii în cazul unor excese de import, ceea ce protejează prețurile interne”, a mai declarat Băsescu.
Pe lângă protecția agriculturii, fostul președinte a declarat că sunt avantaje și pentru industria auto din România.
„Gândiți-vă că putem exporta mașini fără taxe vamale, dar noi avem 280.000 de salariați în industria auto. Sunt producătorii de componente și sunt 280.000. În momentul de față sunt probleme cu producția de automobile în Germania, ceea ce ne afectează. Piața Mercosur va fi o piață bună și pentru noi, fără vama la mașini, spre exemplu.
(sursa: Mediafax)


