Pentru ca „lebedele verzi” să nu se înnegrească

Lansată în 2007, „Lebăda Neagră - Impactul foarte puțin probabilului” devenea curând una dintre cele mai influente cărți publicate de la Al Doilea Război Mondial încoace. Autorul, Nassim Nicholas Taleb - un reputat eseist, statistician, analist de risc, dar și profesor de științe ale incertitudinii - lansa teoria evenimentelor „lebădă neagră”: o metaforă folosită pentru apariția unui eveniment neașteptat dar cu un impact major. Metafora „a prins rapid”, iar „lebăda neagră” a intrat în vocabularul uzual al analiștilor de pretutindeni.

            Dar schimbările climatice și șocul lor asupra economiei globale schimbă și metafora lui Taleb, aducând în atenție o nouă nuanță. O profesoară de economie la London Business School, Hélène Rey, semnalează că în taxonomia finanțelor a fost recent introdusă expresia „lebede verzi”: evenimentele cauzate de schimbările climatice și de pierderea biodiversității. Evident, „lebăda verde” nou semnalată nu e chiar așa de neagră pe cât este „lebăda neagră” a lui Taleb. Adică apariția lebedelor verzi este mai previzibilă decât a lebedelor negre: schimbările climatice - mult mai ușor de prezis - fac inevitabilă producerea unor astfel de evenimente care produc șocuri sistemului financiar global.

            Problema este că lipsa de acțiune a decidenților sau prea înceata reacție a acestora poate transforma cu rapiditate o „lebădă verde” într-una neagră, ale cărei costuri sunt mult mai mari. Nimeni nu a realizat încă o comparație istorică din care să înțelegem modul în care riscurile climatice ar putea lovi sistemul bancar, industria asigurărilor sau orice alt sector economic. Hélène Rey atrage însă atenția asupra faptului că datorită mandatului lor de stabilitate financiară, băncile centrale, autoritățile de supraveghere financiară și autoritățile macro-prudențiale de pretutindeni au un rol central de jucat în tranziția verde. Creșterea frecvenței și severității dezastrelor legate de vreme se va reflecta în costurile asigurărilor, dar și în profitabilitatea/neperformanța portofoliilor de credite din sectorul bancar. Investitorii își vor ajusta plasamentele în consecință, iar dacă prețul carbonului continuă să crească (așa cum ar trebui), finanțele se vor îndepărta de sectoarele cu consum intensiv de carbon, sporindu-și expunerea la alți factori de risc. Astfel, aceste mișcări ale banilor influențate de dezastrele climatice greu de modelat vor avea un impact asupra stabilității financiare.

            Cu toate acestea, câteva politici esențiale ar ajuta foarte mult autoritățile macro-prudențiale și investitorii să gestioneze schimbarea: o creștere complet previzibilă a prețului carbonului într-o cât mai extinsă zonă economică; apoi, cerințele de capital pentru instituțiile financiare ar putea fi corelate cu expunerea acestora la o creștere a prețului carbonului; iar supraveghetorii vor trebui să se asigure că instituțiile financiare stabilesc sisteme de guvernanță eficiente pentru a face față riscului climatic. Potrivit lui Ray, costul capitalului pentru investiții în proiecte cu emisii mari de carbon trebuie să devină prohibitiv de ridicat, chiar dacă asta înseamnă ajustarea cadrului de reglementare. Lumea nu mai are luxul de a se putea mulțumi cu schimbări marginale care să remedieze întreaga criză climatică.

            Tom Brookes - director executiv pentru comunicații strategice la European Climate Foundation - și Gernot Wagner - profesor asociat de studii de mediu la Universitatea din New York - au reclamat de curând că economia globală are nevoie de o revoluție climatică, iar politicile economice de pretutindeni nu se mai pot elabora în absența politicilor climatice, care par să aducă în economie mult mai multe locuri de muncă în sectoarele energiei curate decât s-ar pierde în sectoarele combustibililor fosili. Dar problema suprataxării emisiilor de carbon este că politicile din lumea reală nu reduc emisiile suficient de repede și, prin urmare, susțin experții, vor trebui susținute prin noi reglementări internaționale.

            Simon Johnson, fost economist-șef la Fondul Monetar Internațional, spune că ar trebui să ne pregătim pentru toate șocurile specifice pe care ni le putem imagina, deși fiecare dintre aceste perturbări majore a fost considerată de majoritatea oamenilor - inclusiv factorii de decizie politici - ca un eveniment cu probabilitate redusă, o lebădă neagră. Iar Hélène Rey trage concluzia că instituțiilor responsabile de stabilitatea financiară le revine din ce în ce mai mult sarcina de a se asigura că lebedele verzi nu se înnegresc.