Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Portalul Enery Report notează că, de la 1 aprilie, accizele majorate vor face ca statul să perceapă 57-58% din preţul benzinei şi 53-54% din cel motorinei. Asta înseamnă că Petrom va fi în primul rând agent fiscal şi abia apoi producător şi distribuitor de carburant. Aşa cum fabricantul de ţigări Philip Morris e de mult.
Ceea ce merită subliniat însă este că acest context aberant nu-i specific doar României, ci întregii Uniuni Europene. Şi e rezultatul unei evoluţii, ce a început în momentul în care conducătorii, pentru a-şi satisface interesele politicianiste, s-au tot apucat să taxeze profitul. Până când firmele mari şi acţionarii lor s-au săturat şi şi-au mutat banii în paradisurile fiscale. În ţările de la periferia UE, precum România, nu există firme mari şi atunci s-au împovărat oamenii cu taxe şi contribuţii. Sigur că ei n-au plecat cu banii în paradisuri, însă s-au refugiat în economia subterană.
Dar politicienii n-au admis că greşesc şi s-au apucat să taxeze, în locul profiturilor, benzina şi ţigările. Adică, apelează la selecţie adversă şi hazard moral şi-i taxează pe cei care pot. Pentru a fi “eficienţi” ei se folosesc de lanţurile cu cea mai bună logistică în distribuţie şi de taxarea la sursă. Iar când se va scumpi mai departe benzina, căci preţul ei nu se va opri din crescut, o să vedeţi că va fi tratată precum tutunul. În apropierea pompelor vor apărea afişe imense pe care va scrie: “Benzina omoară, mergi cu bicicleta.”
Şi totuşi soluţii există. Turcia practică impozitul forfetar. Care nu-i altceva decât o taxă de funcţionare pe care trebui să o achite o entitate economică. Aceasta n-ar trebui să fie procentuală, deoarece statul nu e partener de afaceri cu respectiva entitate. La o impozitare procentuală statul îi taxează antreprenorului priceperea, care diferă de la un manager la altul. De ce să ia mai mult de la cel mai capabil când îi oferă acelaşi bun public ca şi celuilalt? Aceeaşi problemă se pune şi în cazul impozitării diferenţiate a salariilor. De ce să fie taxat mai mult lucrătorul mai înzestrat şi mai calificat? Normală e taxarea unică.
Însă pe statele UE, nu eficienţa le interesează. Pentru ele e important să încaseze o anumită sumă de bani, indiferent de unde vin. Nu le preocupă dacă erodează productivitatea celui taxat şi-i impozitează sărăcia. Asta arată că Uniunea Europeană, în general, şi România, în particular, sunt interesate doar de acoperirea economică a riscurilor politice, chiar dacă economia funcţionează defectuos. Cu alte cuvinte, legislaţia şi taxarea au drept scop numai tăinuirea greşelilor politicienilor. Şi din acest motiv se ajunge la absurdităţi. Cum ar fi ca nişte antreprenori să se transforme în agenţi fiscali. Iar în măsura în care cea mai mare parte din preţul unor produse cu pondere importantă în consum se face venit la stat, managerii ajung să satisfacă mai degrabă interesele politice, decât pe cele ale propriilor acţionari.
