Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După cum spuneam, UE se îndreaptă spre deflaţie. Inflaţia s-a micşorat de la 1% şi 0,9% în decembrie şi ianuarie, la 0,8% în februarie. De ce e important acest lucru? Pentru că unul dintre criteriile de la Maastricht, necesar pentru adoptarea euro, impune ca inflaţia medie să nu depăşească cu mai mult de 1,5 procente cele mai scăzute trei rate din UE. Iar în cele mai “performante” trei ţări nu se mai vorbeşte de inflaţie, ci de o deflaţie medie de 0,53%: Grecia (-1,1%), Bulgaria (-0,3%), Cipru (-0,2%). Aşa că România trebuie să reducă inflaţia medie de la 2,6% la sub un procent. Mai grav e că la actualele niveluri de inflaţie s-a înregistrat o reducere amplă a bazei de impunere. Vă închipuiţi că la 1% nu se va colecta mai nimic?!
Dar concluzia nu trebuie să fie că mai bine renunţăm la euro, ci că impunerea unui astfel de criteriu e eronată. Pentru că guvernanţii noştri nu vor căuta să revigoreze colectarea pornind de la principiul că cine doreşte venituri trebuie să stimuleze productivitatea. Nu, ei se vor apuca să taxeze mai mult benzina şi ţigările. Adică, îi vor impozita mai opresiv pe cei care pot, accentuând hazardul moral şi selecţia adversă, în loc să admită că indicatorul e defect. Iar cea mai bună dovadă că aşa stau lucrurile e că rata medie anuală se va plasa în jurul ţintei de inflaţie de 2,5% asumată de BNR, dar tot nu va fi suficient de scăzută într-o Uniune ce se confruntă cu deflaţia. Şi abia ce a declarat guvernatorul BNR că România va fi pregătită teoretic în vara anului 2014 să intre în anticamera zonei euro (ERM 2) din punctul de vedere al criteriilor de la Maastricht, după ce va îndeplini şi indicatorul inflaţiei...
E adevărat că România şi-a îmbunătăţit indicatorii în ultimii ani - după cum sugerează Isărescu - pentru că deflatorului PIB s-a “aliniat” cu inflaţia la consumator. Dar unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru e că a fost “expediată” multă activitate neperformantă în economia subterană şi pe baza a ceea ce a rămas în economia la vedere au ieşit indicatori buni. Deşi chiar şi aşa inflaţia rămâne în afara criteriului, evidenţiind că avem un management mai slab decât celelalte ţări din UE.
Iar fondurile europene constituie un alt element ce a cosmetizat indicatorii. Bani care intră pe piaţă nu pe considerente economice, precum investiţiile străine directe, ci pe criterii politice. Din acest motiv şi asigurarea împotriva riscul investiţional - CDS-urile - se plasează la un nivel nenatural de redus, vădind pasivitatea investitorilor. Şi când guvernul nu e interesat de atragerea de investiţii, ci doar de fonduri UE, el execută exact ce-i spune finanţatorul european, ghidându-se după criteriile aberante pe care i le impune. De asta îi e totuna dacă mediul economic capacitează investiţii ce generează producţie, profituri şi impozite, ori dacă suprataxează benzina şi ţigările ca să facă rost de cofinanţarea pentru fondurile comunitare. Ba chiar a doua metodă e mai comodă, fiindcă guvernul nu are nevoie de politică economică. Ce contează dacă astfel sunt satisfăcute, mai ales, interesele UE, şi nu ale României?!
