Interviul cu Silvia Dumitrescu Timică nu l-am uitat niciodată. La vârsta de 90 de ani marea actriţă avea în toată fiinţa ei o superbă primăvară. Te prindea în fermecătoarea gravitaţie a personalităţii ei, povestirile depănate de ea te ţineau cu atenţia trează şi prin virgule. Rostea cu trăire totală nenumărate replici din ultima piesă jucată şi la 88 de ani, piesa”Micul infern” în care evolua pe scenă de la ridicarea cortinei până la ropotele de aplauze din final. “Aş putea să joc şi azi la 90 de ani, dar m-a trădat un genunchi care-mi îngreunează mersul. Debutul meu în actorie îl are ca autor pe soţul meu de mai târziu, actorul inegalabil de comedie Gheorghe Timică. M-a remarcat în cor la Operetă şi mi-a cerut să ies din rând, apoi să ridic fusta peste marginea ghetelor. Vă daţi seama ce mi s-au roşit obrajii, pe vremea aceea să ridici zece centimetri fusta de la pământ era o mare îndrăzneală. A urmat distribuirea în piese grele la teatru şi apoi căsătoria. Timică era un mâncău şi i-am gătit toate felurile cerute, eu olteanca bucătăream mai ales mâncarea preferată, friptură de iepure la tavă. Aşa că atunci când voi muri, la intrarea în cer parcă-l aud pe Sfântul Petru poruncind, “tu eşti aia cu iepurii la tavă, treci la cantina raiului”! Actriţe strălucitoare au ţinut pe umerii lor teatrul românesc. Draga Olteanu Matei, Coana Chiriţa de neuitat, gaiţa-şefă şi dominatoare din “Gaiţele”, primăriţa ca un uragan din “Toamna bobocilor”, se confesa în emisiunea mea de la Antenă că în ziua spectacolelor nu se mai înţelege nimeni cu ea, e cotropită de emoţii şi acum la 80 de ani. Talentul mereu la punctul de fierbere a purtat-o pe Draga Olteanu şi în universul condeielor, a scris scenariul la filmul “Dumbrava minunată”, a şi desenat scenele cu Lizuca. Când le-a prezentat familiei Sadoveanu, a cules laude de la Doamna Profira, cea care stătea pe fotoliul de unde se ridicase la cer boierul literaturii, Conu Mihai. Ce uluitoare roluri a creat Florina Cercel în piese monumentale ca “Orfeu în infern” sau “Vasa Jeleznova”. Florina Cercel, o culme de suflet şi trăiri, povestea că în tinereţe, când s-a despărţit de primul iubit, la auzul vorbei “adio” a leşinat.