Tehnocrații cei Aleși

Zilele astea se aleg tehnocrații care candidează. Să nu vă mirați dacă pe 20 octombrie domnul Cioloș rămâne aproape singur prin Palatul Victoria. În gogorița "noi suntem tehnocrați" nici el nu mai crede, iar o parte dintre colegii lui de cabinet s-au îndrăgostit de poziția de demnitar. Și mai vor! Hai să o spunem direct! Nu e chiar nasol să fii ministru, mai ales tehnocrat! Adică fără obligații de partid. E drept, câștigi mai puțini bani, însă celelalte avantaje te pot lua de cap, mai ales dacă până la ministeriat ai fost doar un funcționar frustrat că deciziile mari le iau, întotdeauna, alții. Ce, credeți că funcționarul, fie el Înalt sau European, nu are frustrări? Ohoo, are destule! Însă atunci când din funcționar te transformi peste noapte în ministru, totul se schimbă! E de ajuns să guști doar din fructul oprit. Și sunt atâtea în livada guvernamentală: mașină, șofer 24/7, gărzi de corp și casă dacă ai nevoie, telefon scurt - ah, telefonul asta scurt e diabolic - chiar și anticamera te poate înnebuni după ce-ți dai seama că pentru unii e o victorie să ajungă măcar acolo. După ce guști din toate, o dai naibii de tehnocrație! Începi să crezi în rolul tău aproape mesianic, te uimești singur cât de bun ai devenit și începi să crezi că cei din jur îți dau dreptate pentru că ești deștept, nu pentru că le ești șef. Până și fizionomia ți s-a schimbat: omul cu vocea tremurată de acum 11 luni a devenit sigur pe el, cuvintele-i cad greu, tonul e superior, iar privirea, când vine, vine de undeva de sus, chiar din Olimp! E drept că nu mai auzi bine, da' până la urmă ai ajuns ministru ca să decizi, nu ca să asculți, nu?! Sunt micile gesturi care te dau de gol. Gura poate spune orice, corpul nu minte! Ești ditamai roata fără de care Sistemul s-ar bloca. Păi, nu-i normal să vrei să continui, să rămâi printre cei ca tine, cei Aleși? Acum și de popor, deși nu prea te merită!