Un antidepresiv numit... bunătate

”Am înţeles de ce străluceşte soarele. El este satisfăcut cu faptul că emană energie.(...) Adică, soarele străluceşte pentru a supravieţui. Înseamnă că, atunci când noi strălucim, de asemenea ne asigurăm supravieţuirea.. Când noi ne îngrijim de alţii, iubim mediul înconjurător, emanarea unei asemenea energii va creşte rapid”, spune Lazarev în cartea sa, ”Îndrumar de supravieţuire”(Ed. Dharana).

Mulţi oameni se plâng că le lipseşte energia, iar depresia a ajuns să împânzească lumea, s-o domine şi să devină o stare îngrijorătoare, trasmisibilă adesea şi, în cazul unora, imposibil de tratat fără medicaţie antidepresivă. ”Sursele depresiei constau în concentrarea numai asupra propriei persoane, asupra dorinţelor proprii şi grija numai faţă de sine. Credinţa în Dumnezeu, ajutorul acordat altora, grija faţă de cei apropiaţi, toate acestea înlătură depresia la început, iar apoi îl fac cu adevărat fericit pe om, indiferent de condiţia sa fizică, indiferent de vârsta la care se află. Sentimentul iubirii, fără de care dezvoltarea este imposibilă, este în permanenţă legat de eliminarea energiei, de dăruire, de grijă şi creaţie”, spune Lazarev. Aşadar, clipa în care simţim că nu avem energie ar fi şi clipa în care avem nevoie să conştientizăm că nu iubim, nu dăruim suficient, nu facem lucrurile din toată inima. Ne reţinem de la a ne hrăni pe noi înşine cu energie când aşteptăm să primim mai mult decat dăruim, căci atunci grija faţă de sine devine egoism, pretenţiile faţă de lume şi nemulţumirile faţă de ea cresc, iar starea noastră interioară de iubire se deteriorează. Fără să dăruim, noi nu avem acces la trăirea numită iubire. Ne înşelăm pe noi înşine, privind sursa iubirii în afara noastră, în bărbaţi, în femei, în prieteni, în oameni apropiaţi şi, primul simptom al autodeposedării de iubire devine tendinţa noastră accentuată de  a-i pretinde lumii exterioare să ne iubească. Încercarea de a controla această lume lipsită de iubire, nemulţumirea constantă faţă de cei apropiaţi sau de lumea care nu ne iubeşte, ne duce într-o depresie adancă, în dorinţa de a ne izola şi a condamna, a critica, a lovi, a pedepsi lipsa de iubire a lumii. În fapt, ne lovim pe noi înşine, căci rezervele noastre de iubire şi de energie scad, mintea se întunecă şi vede numai lipsurile celorlalţi.

Să dăruieşti de îndată ce simţi că lipsa de energie te copleşeşte. Să faci asta precum soarele, necondiţionat. Soarele nu se întreabă dacă un om e bun sau e rău, cum ”ploaia cade şi peste cei buni şi peste cei răi”. Soarele şi ploaia se revarsă necondiţionat şi această absenţă a condiţionării devine energie în noi înşine, putere de a trăi. Lipsa dorinţei de a trăi e o lipsă a puterii de a iubi necondiţionat. Dar decizia interioară, intenţia de a dărui şi practica imediată a dăruirii încep să rupă lanţurile care ne leagă de dezastru. Să ne înţelegem bine; a dărui nu înseamnă că ar trebui să avem conturi grase, să începem să împărţim bani cu nemiluita, în speranţa că putem cumpăra iubirea care ne lipseşte pentru a ne susţine viaţa. Nu vorbim aici despre a dărui din interes, chiar cu interesul de a trăi. Nu-i vorba despre o negociere cu Dumnezeu în ce priveşte iubirea, ci despre o transformare interioară, care ne pune în acord, în armonie cu legea divină. Iar legea iubirii este legea lui Dumnezeu şi legea vieţii. În practică, poţi găti cu dragoste şi asta-i o sursă de energie, căci te faci folositor cu adevărat celorlalţi. Poţi să speli vasele, nu bombănind, nu nemulţumit, nu supărat pe cei din jur, ci cu toată inima. Poţi să dai cinci lei, dar să ai grijă ca inima ta să fie plină de dragoste când face darul. Bunătatea este cel mai puternic antidepresiv şi un vindecător remarcabil, căci practicată, bunătatea nu ne scapă doar de depresie, ci de o mulţime de alte confuzii şi chiar de multe dintre bolile noastre fizice. Asta-i puterea iubirii necondiţionate, la care putem ajunge prin intenţie şi decizie continuă de a iubi, orice ar fi!