Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
H.T. Goranson, unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă de la Centrul de cercetare Earl şi fost expert senior la Agenţia americană pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării, scrie despre nevoia de a înţelege şi a încuraja descoperirile ştiinţifice.
Când acceleratorul de particule (Large Hadron Collider, LHC) din Elveţia a fost pornit, presa de pretutindeni a publicat pagini întregi. La fel s-a întâmplat şi atunci când acceleratorul a fost oprit din cauza unei probleme tehnice apărute la puţin timp după momentul pornirii. Punerea în funcţiune a LHC era un eveniment ştiinţific mult aşteptat, care ar putea să confirme sau să subestimeze una dintre cele mai curajoase teorii despre modul în care este structurat Universul. Atenţia pe care acceleratorul a primit-o din partea publicului este un eveniment rar pentru o ştire din domeniul ştiinţei; această atenţie s-a datorat, probabil, îngrijorărilor cu privire la faptul că ceva periculos s-ar putea petrece.
Articolele de fond ale ziarelor au dezvoltat ştirea principală, transmiţând publicului doze şoc referitoare la riscurile potenţiale, astfel încât, atunci când testul LHC nu a mers cum era planificat, părea normal ca oamenii să se întrebe dacă sistemul de la Geneva nu cumva a fost "alterat". Câteva dintre zvonurile iniţiale despre ceea ce s-a întâmplat întreceau orice măsură. S-a speculat, de pildă, că acele energii superioare ar putea distruge omenirea. Alţii au spus, de exemplu, că laboratorul de la Geneva ar putea crea găuri negre de mărimi reduse. Un alt scenariu vorbea despre crearea "unui halou" care ar declanşa nivele noi, extrem de periculoase, de energie nucleară.
Există riscuri posibile atunci când manevrăm materia fundamentală, dar în cazul LHC, oprirea sistemului a fost cauzată de o scurgere de gaz obişnuită. Oamenii de ştiinţă nu s-au panicat, ei aşteptând în continuare pornirea acceleratorului de la CERN.
Pentru ca o teorie ştiinţifică să fie acceptată, ea trebuie: 1. să explice fenomenele observabile; 2. să fie "elegantă", în sensul că adevărul său şi acurateţea sa sunt evidente; 3. să prezică ce se va întâmpla atunci când faci ceva ce n-ai mai făcut până atunci.
Scopul LHC constă în crearea unei situaţii fără precedent. Dacă particula pe care cercetătorii încearcă să o identifice nu-şi face apariţia, o serie de abstracţii teoretice vor ieşi la suprafaţă, trebuind explicate. În acest context devine necesară înlocuirea cu diferite alternative radicale.
În general, omul de rând nu apreciază impactul pe care îl are un model ştiinţific nou. Subiectele care îi fascinează de fizicieni nu fac parte din interesele cotidiene ale majorităţii oamenilor. Dar aici apare un şir de abstracţii – instrumentele pe care noi le folosim ca să gândim; amintim, aici, felul în care fiecare dintre noi percepe realitatea. Gândiţi-vă, de exemplu, la cât de diferită era lumea înainte să fie descoperit conceptul "zero". Zero este esenţial în contabilitate şi, prin urmare, în tot ceea ce ţine de comerţul modern. Şi asta nu are nimic de-a face cu faptul că noi, prin zero, înţelegem "nimic". Conceptul nu a existat în Occident până când Biserica Catolică nu a pus capăt, în secolul al XII-lea, prohibiţiei asupra acestei noţiuni pe care lumea arabă o inventase cu mult înainte.
Să ne întrebăm, în mod similar, ce s-ar fi întâmplat dacă teoriile despre bacterii nu ar fi fost probate niciodată? Nu ne-am fi gândit la transferul informaţional sau la mesaje în acelaşi fel. Şi nici la conceptul de "câmp de forţă", care determină conceptul de "influenţă"? Modelul original al minţii elaborat de Freud a fost inspirat de teoria relativităţii a lui Einstein. Abstracţiile puternic ştiinţifice se strecoară, în cele din urmă, în felul în care noi înţelegem arta, în felul în care elaborăm legi şi ne construim sistemul de valori.
În contextul experimentului de la CERN, teoria în cauză se află în centrul unei controverse legate de abstracţiile fundamentale în Univers. Una dintre aceste abstracţii se bazează pe numere, alta pe forme. Potrivit primeia, Universul este fundamental probabilistic, general aleatoriu, dar cu o ordine în această stare aleatorie. Potrivit celei de-a doua, Universul este inerent geometric şi acele proprietăţi geometrice, cum este asimetria, îl guvernează.
Când citiţi cuvântul "simetrie", probabil că vă gândiţi la o balanţă cu două talere sau la o reflecţie. Noi am extins această noţiune simplă la toate înţelegerile noastre asupra lumii: la bărbat şi femeie, la angajator şi angajat, la dragoste şi ură, la dreapta şi la stânga. Reflectă ideile noastre politice, religioase şi chiar principiile adevărului care se află la baza sistemului nostru de legi.
Dar dacă ai de-a face cu simetrii de câte trei? Dacă a fost dovedit, prin coliziunea particulelor, că un echilibru în adevăratul sens al cuvântului presupune existenţa a trei părţi, şi nu a două?
Testele făcute la Geneva ar putea face astfel de schimbări, fiecare părticică ar putea fi la fel de distrugătoare ca o explozie. Sau poate va fi mai puţin spectaculos, răsărind în mintea unui funcţionar privind lung prin fereastra biroului. O percepţie diferită asupra realităţii are puterea să ne schimbe – să schimbe felul în care gândim – şi ea poate să vină de oriunde.
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org
Traducere şi adaptare: Anca Aldea
