Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Elisabeta I a fost fiica lui Henric al VIII-lea și a Annei Boleyn, al cincilea monarh din Casa Tudorilor și ultimul al dinastiei deschise de Henric al VII-lea. Perioada în care a domnit Elisabeta a fost denumită Epoca de aur sau Era elisabetană, grație înfloririi culturale - Shakespeare și Marlowe au trăit și au creat în acest interval temporal - și a conturării hegemoniei militare și economice a Angliei - britanicii au scufundat flota Spaniei într-o bătălie navală care a reconfigurat polii politicii mondiale, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat Pământul, iar America de Nord a intrat în sfera de exploatare a coroanei Albionului. E limpede, domnia Elisabetei a dat suflu și continuitate identității naționale engleze, într-o vreme în care marile puteri ale Bătrânului Continent se măcinau din interior.
Propria mamă, decapitată
Dar cine a fost femeia Elisabeta, „buna regină Bess”, cum o alintau supușii, „Regina-virgină”, cum se autoproclama? Și de ce nu s-a căsătorit niciodată? De ce nu a avut moștenitori? Explicațiile vin de la Tracy Borman, istoric și curator-șef la Historic Royal Palaces, autoarea, printre altele, a volumului „Viața privată a dinastiei Tudorilor” (Polirom, 2017): „Istoria maritală dezastruoasă a femeilor din copilăria Elisabetei a avut un impact important asupra sa. O făcuse să se teamă de sarcină și de naștere - și pe bună dreptate. Mama ei, Anne Boleyn, își pierduse viața (n.r. - a fost decapitată pe când Elisabeta nu împlinise încă trei ani) din cauză că nu reușise să-i dăruiască lui Henric al VIII-lea un fiu și suferise trei avorturi în această încercare”.
Istoric obstetric terifiant
Drama mamei a fost completată de multe altele: „Două dintre mamele vitrege ale Elisabetei muriseră din cauza unor complicații la naștere, iar viitoarea regină asistase îndeaproape la durerea și umilința sarcinilor false ale surorii ei vitrege Mary. În ciuda numeroaselor sale căsătorii și amante, tatăl ei reușise să procreeze doar doi fii care au supraviețuit prunciei, în condițiile unui șir de nașteri de copii morți și avorturi. Prin urmare, istoria obstetrică a înaintașilor ei nu i-a inspirat Elisabetei încredere cu privire la propria fertilitate. Nu e de mirare că nu voia să riște tronul mizând pe căsătorie, cu toate incertitudinile și pericolele aferente”, speculează istoricul Tracy Borman.
Amantlâc cu maestrul cailor
Dar, dacă nu era dispusă, poate, să se mărite, asta nu însemna că urmașa Tudorilor nu era pregătită pentru o viață sexuală aprinsă. De altfel, Elisabeta nu a făcut nicio încercare de mascare a fascinației ei pentru amor. Era, cu alte cuvinte, o femeie pasională. „Regina pescuia sufletele bărbaților și avea o momeală atât de dulce că niciunul nu putea să scape din năvod”, avea să observe sir Christopher Hatton, unul dintre curtenii preferați”. „Regina virgină” s-ar fi iubit așadar cu o sumedenie de bărbați, printre favoriți numărându-se un prieten din copilărie, sir Robert Dudley, pe care îl numise „maestru al cailor” doar pentru a-l putea vedea, astfel, în fiecare zi”.
Sindromul de insensibilitate la androgeni
În pofida acestor bârfe de curte sau poate tocmai generate de ele, a mai apărut însă o ipoteză, halucinantă, menită să explice refuzul încăpățânat al Elisabetei de a se căsători: „Comentatori recenți - ne înștiințează istoricul Tracy Borman - au speculat că e posibil ca regina să fi suferit de sindrom de insensibilitate la androgeni”. Ce semnifică această înșiruire de cuvinte greoaie? Victimele acestei afecțiuni se nasc cu cromozomi XY masculini, dar se dezvoltă ca femei din pricina neputinței corpului de a produce hormoni sexuali bărbătești. Mai simplu spus, Elisabeta I ar fi fost bărbat pe interior și femeie pe dinafară! „În funcție de severitatea simptomelor, organele reproducătoare feminine pot fi afectate sau absente în întregime, făcând actul sexual dificil sau imposibil. Femeile cu asemenea afecțiuni, ca amanta și ulterior soția lui Eduard al VIII-lea, Wallis Simpson, au tendința să fie înalte și vioaie, cu personalități stridente, din cauza predominării testosteronului în corpurile lor”, a comentat, la rândul ei, Tracy Borman.
Înaltă, slabă, sâni mici
Tot istoricul britanic dă, în continuare, apă la moară acestei ipoteze fascinante: „Cu siguranță Elisabeta se conforma acestei descrieri exterioare: era neobișnuit de înaltă pentru o femeie și era foarte slabă. Avea sânii mici. De asemenea, avea un comportament mai direct și mai multă energie și vigoare decât se găseau de obicei la o femeie. O călăreață neobosită, putea șoimări ore întregi, mult după retragerea servitoarelor ei, epuizate. Spre deosebire de multe femei care urmăreau vânatul, ea trăgea cu arcul și călărea și nu se dădea în lături să taie gâtul vreunei căprioare sau vreunui cerb încolțit. Ambasadorul francez raporta în Franța, în 1575, că regina omorâse șase ciute cu arbaleta ei”. Mai mult: „Chiar și la vârste înaintate, Elisabeta se bucura încă de plimbări vioaie în grădinile palatelor, în timp ce majoritatea însoțitoarelor sale mai tinere se străduiau să țină pasul. Se spunea că preferă mișcările masculine ale galiardei, un dans popular din vremea aceea, deoarece includeau și sărituri atletice. Era deseori gălăgioasă și, când era amuzată, râdea la fel de zgomotos ca un bărbat, iar alteori trecea vijelios prin apartamente, pălmuind și lovind doamnele din suită”.
Odată cu ea, s-a stins dinastia Tudor
Să fie toate aceste argumente suficiente pentru a susține că Elisabeta I, „Regina virgină”, ar fi fost, de fapt, o femeie-bărbat? Are din nou cuvântul specialista Tracy Borman: „Cunoștințele medicale ale secolului al XVI-lea susțineau că asemenea femei, robuste, cu o constituție masculină, e foarte probabil să fie sterile”. Și totuși, dincolo de aceste speculații, nu a existat nicio dovadă concretă că Elisabeta ar fi suferit de sindromul de insensibilitate la androgeni. „Tatăl ei fusese foarte înalt, iar mama ei avusese o constituție slabă și sâni mici. Henric avea, ca și fiica sa, aceeași energie neobosită și atât el, cât și Anne Boleyn erau remarcabili prin personalitățile lor. Oricât de interesantă este teoria, poate fi considerată cel mult speculativă”, a conchis istoricul Tracy Borman. Femeie sau bărbat, un lucru este cert: Elisabeta I n-a avut niciun moștenitor, dinastia Tudor stingându-se odată cu moartea ei, în 1603.
45 de ani a condus Elisabeta I destinele Angliei, între 1558 și 1603
„Comentatori recenți au speculat că e posibil ca regina să fi suferit de sindrom de insensibilitate la androgeni. Victimele acestei afecțiuni se nasc cu cromozomi XY masculini, dar se dezvoltă ca femei din pricina neputinței corpului de a produce hormoni sexuali bărbătești”, Tracy Borman, istoric
Istoria obstetrică a înaintașilor ei nu i-a inspirat Elisabetei încredere cu privire la propria fertilitate. Nu e de mirare că nu voia să riște tronul mizând pe căsătorie”, Tracy Borman, istoric
„Femeile cu asemenea afecțiuni, ca amanta și ulterior soția lui Eduard al VIII-lea, Wallis Simpson, au tendința să fie înalte și vioaie, cu personalități stridente, din cauza predominării testosteronului în corpurile lor”, Tracy Borman, istoric
„Spre deosebire de multe femei din suita regală, Elisabeta trăgea cu arcul, călărea și nu se dădea în lături să taie gâtul vreunei căprioare sau vreunui cerb încolțit la vânătoare”, Tracy Borman, istoric
