x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Se împlinesc 40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil

Se împlinesc 40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil

03 Apr 2013   •   10:55
Se împlinesc 40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil

La începutul lunii aprilie 1973, inventatorul Martin Cooper de la Motorola a efectuat primul apel cu ajutorul unui telefon mobil de pe un trotuar din New York. Inventatorul l-a sunat chiar pe Joel Engel, rivalul său de la "Bell Labs", care la vremea respectivă încerca, de asemenea, să creeze un telefon portabil.

Potrivit unor zvonuri, Cooper s-ar fi inspirat din căpitanul Kirk din serialul TV "Star Trek" şi gadgeturile pe care acesta le folosea.

Primul model de telefon mobil cântarea nu mai puţin de 1,4 kilograme şi putea fi folosit 35 de minute, după care trebuia încărcat timp de 10 ore. Primul telefon mobil se numea "DynaTAC" (DYNamic Adaptive Total Area Coverage), iar Motorola a petrecut 10 ani încercând să obţină aprobări şi să depăşească obstacole tehnologice până să ajungă la producţia de masă. În 1983, a fost lansat un "DynaTAC" mai uşor, la preţul de 3.500 de dolari (echivalentul astăzi a 7.400 dolari).

Primul telefon mobil comercializat avea o lungime de 33 cm, nouă taste: "recall, clear, send, store, function, end, power, lock, volume", un display şi putea memora 30 de numere. După mai puţin de zece ani, în 1990, serviciile de telefonie erau disponibile pentru un milion de clienţi americani, pentru ca, în 2011, 87% din populaţia planetei să beneficieze de acest sistem de telefonie.

Toate telefoanele mobile au o serie de caracteristici comune, dar producătorii încearcă să diferenţieze produsele proprii prin punerea în aplicare a unei serii de funcţii suplimentare care să fie atractive pentru consumatori. Acest fapt a condus la mari inovaţii în dezvoltarea telefonului mobil în ultimii 20 de ani.

De la 1G, prima generaţie a telefoanelor mobile a anilor 80 s-a ajuns la a patra generaţie 4G, care oferă o gamă largă de utilităţi. În 2008, cel mai uşor telefon din lume, 'Modu', avea doar 40 de grame şi era prevăzut cu terminale mobile gratuite, disponibile împreună cu variate oferte de abonamente, la doar 35 de ani de la invenţia genială a lui Martin Cooper.

Nokia a deţinut poziţia de lider de piaţă până în 2010, pentru ca, din 2012, să fie depăşită de Samsung, potrivit Strategy Analytics. În 2012, pentru prima dată din 2009, vânzările de telefoane mobile către utilizatorii finali au înregistrat o scădere cu 1,7 %.

×
Subiecte în articol: aniversare telefonie mobila