Conştiinţa celulară

Mă opresc puţin din scris să-mi mai încarc sufletul cu frumuseţile din natură. Şi pentru a înţelege despre ce vorbesc, vă spun că aceste frumuseţi n-au ochi să vadă, dar mă privesc, n-au urechi să audă, dar mă ascultă, n-au nas să miroasă, dar mă adulmecă şi, fără s-o mai lungesc, îmi cunosc gândurile mai bine decât mi le cunosc eu. Este vorba despre această uimitoare lume vegetală.

Conştienţi instinctiv de valoarea spirituală a plantelor, alături de cea estetică, ne simţim fericiţi atunci când trăim înconjuraţi de verdeaţă. Dacă suntem întrebaţi cum ne închipuim că arată paradisul ceresc, răspunsul este acelaşi: ca o grădină plină cu flori şi copaci înfloriţi. Dar aceste minuni care ne asigură posibilitatea de a avea ce respiră ascund secretele unei vieţi uimitoare.

Aristotel afirma că plantele sunt înzestrate cu suflet, dar nu şi cu senzaţii. Carl von Linné, părintele botanicii moderne, a uimit lumea prin faptul că susţinea echivalenţa dintre plante, animale şi oameni, diferenţierea fiind doar în ceea ce priveşte posibilitatea de mişcare în spaţiu. Dar şi această afirmaţie a fost contrazisă de Charles Darwin, precum şi de Raoul Francé, care au demonstrat contrariul.

Secolul al XX-lea, un secol al marilor descoperiri, a făcut lumină mai departe, înfăţişându-ne o uimitoare viaţă secretă a plantelor. Şi culmea este că descoperirile şocante nu le-a făcut un specialist în domeniu, ci un specialist în detectorul de minciuni.

În 1966, Cleve Backster, cel mai experimentat specialist din SUA în detectarea minciunilor, a avut ideea de a conecta unul dintre electrozii poligrafului pe una dintre frunzele unei plante de apartament, pentru a observa reacţia acesteia după ce-i va turna apă la rădăcină. Rezultatul a fost surprinzător, în sensul că nu s-a înregistrat nimic notabil. Intrigat de acest rezultat, a încercat să-i ameninţe plantei starea de siguranţă, înmuindu-i acesteia o frunză într-o ceaşcă de cafea fierbinte.

Rezultatul a fost şi de această dată nesemnificativ. Îndârjit, a trecut la o tortură mai mare. S-a gândit să-i ardă o frunză. În acel moment, peniţa inscriptorului de la poligraf a desenat energic o curbă prelungită, indicând o reacţie intensă a plantei. Planta îi ghicise gândul! A ieşit din încăpere să aducă o cutie cu chibrituri şi, în momentul când a reintrat în cameră, aparatul a înregistrat brusc o nouă oscilaţie grafică.

Apoi, arzându-i frunza, reacţia plantei a devenit din nou neînsemnată. După aceea s-a prefăcut doar că vrea să-i mai ardă o altă frunză. Reacţia a fost din nou fără importanţă. Planta părea că este în stare să facă diferenţa între intenţiile reale şi cele simulate. Atunci a demarat o cercetare mai amănunţită a fenomenului. A supus unor teste asemănătoare peste 25 de specii de plante.

Plantele reacţionează nu numai la primejdiile provenite de la cei care le cercetează, ci şi de la animale, insecte... De exemplu, Backster a împiedicat un păianjen să se apropie de o plantă conectată la aparatul de înregistrat. De fiecare dată când păianjenul încerca doar să scape, neputând să ajungă la plantă, aceasta îl simţea, fapt ce o tulbura imediat.

O reacţie neaşteptată, din partea unei plante, s-a evidenţiat când o cercetătoare din Canada a asistat la experimentele de laborator ale lui Backster. Experimentele acesteia, realizate în laboratorul din Canada, cuprindeau printre altele incinerarea şi cântărirea plantelor deshidratate după efectuarea analizelor. Pentru plantele lui Cleve ea reprezenta un mare pericol şi frica de a nu fi şi ele distruse le-a făcut să se sperie atât de tare, încât au "leşinat".

Astfel, ele în prezenţa canadiencei nu au avut nici o reacţie la experimentele supuse. Abia după aproape o oră de la plecarea cercetătoarei şi-au revenit. După această întâmplare, s-a făcut descoperirea că plantele pot intra în stare de letargie sau pot fi chiar hipnotizate. Totuşi, vegetalele se bucură mai mult să trăiască într-o altă formă de viaţă decât să putrezească.




Cu diverse alte ocazii s-a observat reacţia plantelor la moartea bacteriilor din ţeava de scurgere a chiuvetei, la contactul acestora cu apa fierbinte, apoi la suferinţa crevetelor aruncate în apă fierbinte, la suferinţa fermenţilor naturali din iaurt, în contact cu conservanţii chimici din dulceaţa adăugată în acesta, ori la suferinţele embrionului dintr-un ou, atunci când a fost mâncat de un câine.

Backster a verificat existenţa "conştiinţei celulare" cum a denumit-o el şi la diferite forme de organisme unicelulare ca amoeba, drojdii, mucegaiuri, celule sangvine şi chiar la spermatozoizi. În cazul celor din urmă s-a remarcat chiar faptul că aceştia s-au dovedit forte sensibili, reuşind să-l identifice, fără greş, pe părintele lor, rămânând inerţi în prezenţa altor reprezentanţi ai sexului masculin.

Un alt experiment notabil a fost făcut cu un ziarist, în prezenţa unui filodendron cuplat la un inscriptor. Ziaristul nu trebuia să recunoască anul naşterii sale, dintr-o înşiruire de ani. El trebuia să răspundă negativ la orice an i se pronunţa. Examinând rezultatul, s-a observat o abatere a traseului acului de la inscriptor, în zona ce corespundea anului în care se născuse ziaristul.

Pentru a certifica existenţa memoriei plantelor, Backster a pus la cale un experiment prin care dorea să facă demascarea unui răufăcător necunoscut, cu ajutorul a două plante. Acţiunea consta în distrugerea uneia dintre cele două plante, iar cea care rămânea neatinsă trebuia să recunoască persoana vinovată. Participanţii erau în număr de şase.

Legaţi la ochi, au tras câte un bilet pentru a fi desemnat făptaşul, în mod secret. Intrau pe rând în încăpere, fără să ştie unul de altul, dar numai unul smulgea planta şi apoi o distrugea. Nimeni nu trebuia să ştie cine era ales pentru a acţiona, decât planta rămasă întreagă. La identificare, planta-martor a reacţionat numai la apropierea făptaşului, care a fost perceput ca un pericol şi pentru ea.

Alte cercetări au dus la concluzia că între o plantă şi stăpânul ei se stabileşte o legătură afectivă, care continuă chiar şi în cazul despărţirii. Reacţia plantei la gândurile şi stările emoţionale ale stăpânului nu este influenţată de ecranările sau distanţele dintre cei doi.

Rezultatele acestor experimente au deschis calea unei noi viziuni asupra lumii. De unde vine oare aceasta capacitate a lumii vegetale, de a şti ce gândim? Backster iniţial a numit-o percepţie extrasenzorială. Extrasenzorial înseamnă în afara simţurilor. Dar plantele nu par a avea ochi, urechi, nas, gură pentru a poseda o percepţie senzorială, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi nici despre cea extrasenzorială. Iar vegetalele, spun specialiştii, nu au sistem nervos.

Deci există un sistem universal de comunicare, bine ascuns, comun tuturor vieţuitoarelor. Aşadar, cele cinci simţuri ale omului limitează adevărata percepţie a lui. Simţurile ne restricţionează schimburile de informaţii. Acest fapt constituie şi un sistem de protecţie, căci, dacă fiecare dintre noi ar conştientiza ce gândeşte cel de lângă el, ar fi catastrofal. Observaţiile făcute în urma experimentelor acestea duc la concluzia că de la fiinţele unicelulare până la cele mai complexe, toate au acces la o memorie universală, ceea ce duce la afirmaţia că sediul memoriei nu este în creier, acesta fiind numai un loc pasager al informaţiilor.

Dacă forţăm puţin lucrurile, se poate afirma că lumea vegetală constituie o aparatură, care ar putea fi folosită în diagnosticări ale organismului sau în investigaţiile criminalistice şi chiar în spionaj. Iată că privim cu indiferenţă o lume care se află în jurul nostru, ce are o existenţă începută cu mult înaintea celei omeneşti, care simte şi comunică prin legături nevăzute, necunoscute de noi, o lume plină de miracole încă nedescoperite.