ISTORIA COMUNISMULUI
Tensiunile sociale provocate de efectele marii crize eonomice mondiale ajung la apogeu in Romania la inceputul anului 1933.
Tensiunile sociale provocate de efectele marii crize eonomice mondiale ajung la apogeu in Romania la inceputul anului 1933. "Curbele de sacrificiu" au fost resimtite in special de muncitorii ceferisti si petrolisti. Ei s-au adresat Guvernului national-taranist pentru imbunatatirea nivelului de trai, insa fara mari rezultate.
Februarie rosu
ILARION TIU
SOMERI FURIOSI. Greva de la Rafinaria "Romano-Americana" din 2 februarie 1933 i-a mobilizat pe muncitorii nemultumiti de conditiile de trai si pe somerii Ploiestiului, care au luat cu asalt Prefectura
|
EXPLOZIA SOCIALA. In ianuarie 1933, viata politica si sociala a Romaniei era tensionata la maximum. Iuliu Maniu tocmai plecase de la conducerea Guvernului national-taranist, provocand o criza politica insemnata. Noul prim-ministru, Alexandru Vaida-Voievod, inca nu isi consolidase autoritatea suficient, mai ales ca trebuia sa faca fata introducerii unei noi "curbe de sacrificiu". Peste toate acestea, iarna grea contribuia la inrautatirea conditiilor de trai. Primii care au reactionat au fost profesorii si studentii care cereau concesii economice din partea Guvernului. Greva acestora a incurajat protestul muncitorilor.
La Atelierele CFR Grivita din Bucuresti, dupa ultima "curba de sacrificiu", muncitorii aveau un nou motiv de nemultumiri. La 20 ianuarie, administratia a anuntat ca plata salariilor se va face numai daca lucratorii vor prezenta dovada achitarii impozitelor pe ultimii trei ani. A doua zi s-a introdus o noua masura care a alimentat tensiunile, prin concedierea temporara a muncitorilor de la atelierele de vagoane. Acestia lucrau sub cerul liber, astfel ca, din cauza conditiilor meteorologice nefaste, conducerea a dispus inchiderea temporara a sectiei.
Citește pe Antena3.ro
Aceste actiuni ale comunistilor romani se inscriau in directivele date de Comintern la congresul al saselea din iulie-august 1928. Stalin le-a impus comunistilor sa rupa orice legatura cu social-democratii, pe care-i considera "fascisti sociali", si sa infiinteze "sindicate rosii" pentru a concura organizatiile social-democrate.
Ministrul Comunicatiilor, Eduard Mirto, a intervenit in conflictul de munca dintre muncitori si Consiliul de Administratie al CFR. Acesta a dispus satisfacerea solicitarilor economice ale muncitorilor: acordarea unui salariu minim de 4.000 lei si reintroducerea alocatiei de chirie. Liderii sindicatului social-democrat s-au declarat multumiti de negocieri, iar ministerul a dat dispozitii ca majorarile sa se aplice incepand cu data de 1 ianuarie 1933.
VALEA PRAHOVEI, IN GREVA. Ca si la Atelierele CFR Grivita, in Valea Prahovei muncitorii au devenit agitati dupa ultima "curba de sacrificiu". Mai mult, la rafinariile de petrol exista un conflict de munca in instanta cu patronatul nesolutionat de cateva luni. Cu toate ca Inalta Curte de Casatie (instanta de judecata suprema din Romania) a dispus satisfacerea cererilor salariale asa cum cerusera muncitorii, administratia refuza sa aplice dispozitia.
Sositi de la Ploiesti, jandarmii si soldatii au facut 100 de arestari, ocupand fabrica si imprastiind grevistii. Violentele au continuat in fata Chesturii de politie din Ploiesti, unde erau retinuti muncitorii arestati. Abia dupa eliberarea acestora, muncitorii s-au retras de pe strazile orasului. Timp de cateva zile, jandarmii au patrulat prin cartierele muncitoresti si pe strazile centrale ale Ploiestiului, fara a se mai confrunta cu tulburari.
DIN NOU LA GRIVITA. In ciuda tratativelor dintre Guvern si sindicate, Atelierele CFR Grivita au ramas un focar de tensiuni sociale. Sindicalistii comunisti au raspandit in dimineata zilei de 2 februarie 1933 manifeste in cartierele de muncitori ceferisti. Prin acestea, ei isi aratau neincrederea fata de promisiunile Guvernului si cereau recunoasterea "comitetelor de fabrica". Dupa inceperea programului de lucru, din cei 5.000 de angajati ai atelierelor, doar 200 au inceput munca. In scurt timp, acestia au fost determinati sa se opreasca, iar administratia a fost instiintata despre noile revendicari: acordarea "alocatiei de scumpete", cresterea salariilor cu 40%, recunoasterea "comitetelor de fabrica".
Cu toate ca atelierele au fost inconjurate de jandarmni si de armata, protestul nu a incetat. Sindicatele social-democrate, prin vocea presedintelui Dumitru Sparlea, s-au desolidarizat de noile revendicari. Autoritatile nu au dorit sa negocieze asupra noilor cereri, considerandu-le politice, in conditiile in care cele economice fusesera deja satisfacute in mare parte. Astfel ca grevistii si-au incetat protestul, mai ales ca sindicatele social-democrate au acuzat agitatiile comunistilor in miscarea muncitoreasca.
DESTINE DE ILEGALISTI
| ||
Dupa preluarea puterii de catre comunisti, grevele din februarie 1933 au intrat in mitologia regimului. Printre "eroii" acelor evenimente a fost si Ilie Pintilie, care a coordonat sindicatele de la Atelierele CFR din Iasi, Cernauti si Pascani. El a intrat in contact cu sindicalistii comunisti de la CFR Grivita prin emisarii trimisi de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In fapt, conducatorul din umbra a fost Moscu Cohn, care in anii puterii comuniste s-a bucurat de un mare respect, fiind considerat initiatorul lui Dej intr-ale marxismului. Gheorghiu-Dej si Ilie Pintilie s-au reintalnit apoi la inchisoarea Doftana. Ilie Pintilie nu a fost asa de norocos ca fostul lider comunist, deoarece a murit strivit de zidurile inchisorii Doftana la cutremurul din noiembrie 1940.
|
"SINDICATUL ROSU"
|
La Atelierele CFR Grivita, sindicatul comunist avea putini aderenti, circa 400, in conditiile in care acolo lucrau 5.000 de muncitori. Nu toti membrii acestuia erau comunisti, fiind mai degraba atrasi de propaganda liderilor Panait Bogatoiu si Constantin Doncea. Acestia sustineau ca sindicatele social-democrate erau incapabile sa reprezinte interesele muncitorilor. Comunistii de la conducerea sindicatului au lansat ideea constituirii unor "comitete de fabrica", dupa modelul sovietelor bolsevice din 1917.
|
Istoria comunismului (10 martie 2005)
|