x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 19 ianuarie (joi)

Calendar 19 ianuarie (joi)

19 Ian 2009   •   00:00

Soarele a răsărit la 7:46, a apus la 17:07 ● Luna a răsărit la 14:21, a apus la 6:14 ● Sărbătoare creştină: Cuvioşii Macarie Egipteanul, Arsenie, Marcu; Sfânta Muceniţă Eufrasia



Vremea
Vremea a fost relativ caldă pentru acea dată a anului, deşi temperatura aerului a înregistrat o scădere, îndeosebi în nordul şi nord-estul ţării. Cerul a fost temporar noros în regiunile nordice şi estice şi mai mult senin în rest. Au căzut precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Temperatura maximă a fost de + 8 grade, iar minima, de – 8 grade. Izolat, în zonele joase, s-a produs ceaţă.

S-a întâmplat la 19 ianuarie 1989
Sub genericul competiţiei sportive naţionale "Daciada", în organizarea Asociaţiei sportive I.P.A – Bucureşti, la Poiana Braşov s-au desfăşurat întrecerile competiţiei la schi alpin, la care au participat concurenţi din Constanţa, Oradea, Braşov şi Bucureşti.
Mihail Gorbaciov, secretar ge­neral al CC al PCR, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, a înmânat înalte ordine şi medalii cosmonauţilor Vladimir Titov şi Musa Manarov, care au evoluat timp de un an la bordul staţiei ştiinţifice orbitale "Mir",  informează agenţia TASS.
Trei palestinieni au fost ucişi şi cel puţin 29 au fost răniţi în perioada 18-19 noiembrie în timpul ciocnirilor dintre forţele israeliene de ocupaţie şi participanţii la demonstraţiile care au continuat în Cisiordania şi Gaza. Trupele de ocupaţie au recurs la acţiuni represive, au deschis focul. Autorităţile de ocupaţie au închis, totodată, 33 de şcoli în Ierusalimul de est, Hebron, Bethleem şi alte localităţi şi au interzis accesul ziariştilor la Nablus.
La Viena s-a pronunţat sentinţa în procesul unei organizaţii austriece de traficanţi de droguri ce introducea stupefiante în închi­sori. În cadrul procesului, care a durat un an şi jumătate, au fost implicate 288 de persoane. Acti­vitatea filierei a durat zece ani, timp în care o mare cantitate de droguri, mai ales heroină, a fost introdusă în închisori; 12 persoane au fost condamnate la detenţie pe diferite termene.


TV 19 ianuarie 1989
19:00 Telejurnal
19:25 Pe drumul înfăpturii noii re­voluţii agrare. Cultura sfeclei de zahăr – o activitate prioritară, cu mare eficienţă economică. ● Redactor Emanuel Isopescu
19:45 Opera tovarăşului Nicolae Ceau­şescu – ample orizonturi deschi­se teoriei şi practicii revoluţionare. Sentimentul înălţător al istoriei glorioase a poporului nostru. ● Redactor Horia Vasiloni
20:05 Laureaţi ai Festivalului Naţional "Cântarea României". ● Redactor Marilena Rotaru
20:35 Tinereţe, educaţie, spirit re­voluţionar. Şcoala – citadelă a muncii şi învăţăturii revoluţionare. ● Redactor Antoaneta Bârcă
20:55 Film serial. Jane Eyre. Ultima parte.
21:50 Telejurnal
22:00 Închiderea programului

Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
Întreprinderea Marmura Bucu­reşti încadrează de urgenţă, conform Legii 12/1971, arhitecţi.
Căutăm urgent femeie externă, pentru îngrijire bolnavă (eventual şi menaj uşor) 6 ore zilnic, zona Dristor.
Îngrijesc copil la domiciliul părinţilor.

VÂNZĂRI
Vând derulator, televizor color, cabluri video, casete.
Clăpari 44, schiuri, salopetă schi, rucsac cadru metalic, geacă blană.
Vând maşină tricotat Victoria 200 ace, nefolosită, pian coadă scurtă, avantajos garsonieră.
Vând Lada 1500, tip economic. Vând cojoc damă nou 52.
Vând planetare noi pentru Dacia 1300 şi piese schimb, motor tăiat lemne (drujbă).
Radiator electric, şifonier triplu, vând.
Vând covor oriental veritabil 3,60/2,80 m, în stare perfectă.
Videocasete înregistrate cu filme traduse.
Vând televizor Sport.
Radio Orion, magazii diapozitive, lunetă Aro, masă, birou, landou, palton, pardesiu, pantofi 38 damă, haină mouton, rochie albă 44, diverse îmbrăcăminte, fişet lemn, mască calorifer, lustre fier forjat, dulap. Cumpăr televizor color.
Rulmenţi 388711 Fiat, lampă ultrascurte EM 72, BMW 750, redresor biciclete, roţi cauciuc pe 16, şa moto, apărătoare genunchi, haină piele scurtă antilopă, cântar, ataş tip Simson, diverse piese re­zervă auto-moto.
Vând mobilă sufragerie, două servante, vitrină, masă, scaune, dulap haine cu două uşi, măsuţă ovală.
Vând sobă cu petrol deosebită.
Vând sintetizator Polifonic Casio HZ 600.
Vând discuri deosebite, blitz, aparat filmat, diverse obiecte.
Patine noi cu ghete 42-43, aparat fotografic simbol nou, perdele confecţionate diferite, antenă cameră, mesadă 50-52, rucsac.
Vând set motor Peugeot 404. Cumpăr similar 504 pe benzină.

×
Subiecte în articol: special vand