Găgăuzii şi rusofonii de peste Nistru doreau autonomie

În 1989, în sudul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) şi la est de Nistru s-au afirmat mişcări politice care cereau autonomia. Găgăuzii şi rusofonii erau nemulţumiţi de adoptarea legilor lingvistice, prin care moldoveneasca devenea limbă oficială a republicii. Şi unii, şi alţii priveau cu încredere spre Kremlin. Protestele şi grevele au fost armele prin care sperau să învingă rezistenţa autorităţilor de la Chişinău în privinţa autonomiei.


GĂGĂUZII, "CU PRIVIRI AŢINTITE SPRE MOSCOVA"
În sudul RSSM, locuitorii găgăuzi şi cei bulgari şi-au intensificat acţiunile în vederea obţinerii unui statut special. Încă din 1988, se înfiinţase la Comrat clubul Gagauz halkî (Poporul găgăuz), care lupta pentru drepturile acestei mino­rităţi. În februarie 1989, liderii clubului şi-au făcut publice do­le­an­ţele. Se pronunţau împotriva decretării limbilor de stat în republicile URSS, pentru folosirea oficială a patru limbi în RSSM (rusa, moldoveneasca, bulgara, găgăuza) şi pentru crearea unei republici autonome găgăuze. În fruntea autonomiştilor se afla S.V. Grozdev, prim-secretarul Comitetului Raional Comrat al PCM şi deputat al poporului din URSS.

Cererile găgăuzilor s-au radica­lizat în primăvara anului 1989, căpătând şi amploare geografică. La 16 aprilie 1989, mii de găgăuzi şi bulgari din raioanele sudice ale RSSM (Ceadâr-Lunga, Comrat, Tara­clia, Basarabeasca, Vulcăneşti) au participat la un miting local, reluând ideea înfiinţării unei republici autonome. În plus, s-a protestat atunci şi împotriva proiectelor privind oficializarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat a RSSM şi a introducerii alfabetului latin.

În mai 1989, Mişcarea populară "Gagauz halkî" a ţinut primul congres, la Comrat. Delegaţii s-au deplasat apoi la Moscova, unde s-au întâlnit cu responsabilii so­vie­tici care se ocupau de rezolvarea litigiilor interetnice. "Am fost primiţi la prezidiul Sovietului Suprem al URSS, spunea M.V. Kendighelean. Ne-au întâm­pinat ca reprezentanţi ai poporului. Iată de ce privirile noastre sunt aţintite spre Moscova, spre poporul rus. El ne-a dat nouă pământ şi ne-a găzduit."

În noiembrie 1989, s-a des­fă­şurat al doilea congres al gă­gă­u­zilor, care a adoptat "Declaraţia privind crearea Republicii Auto­nome Sovietice Socialiste Găgăuze (RASSG) în cadrul RSSM". Liderii moldoveni, întruniţi la rândul lor în Sovietul Suprem al republicii, au respins pretenţiile separatiste, cerând o documentare suplimentară. Neîmpăcaţi cu decizia autorităţilor de la Chişinău, găgăuzii l-au delegat pe St. Topal în fruntea unui comitet format din şefi de unităţi agricole, directori de întreprinderi, funcţionari, activişti de partid, care să sprijine obţinerea autonomiei. Pe tot parcursul anului 1989, eforturile se­paratiste ale locuitorilor neromâni din sudul Basarabiei au fost zadarnice.   
SEPARATISM TRANSNISTREAN
Mai puternice s-au dovedit acţiunile separatiştilor de peste Nistru.
La Tiraspol, directorii întreprinderilor, mai ales din dome­niul industriei armamentului, se aflau în fruntea mişcării pentru obţinerea autonomiei. Printre ei, A.I. Bolşakov (uzina Tocilitmaş) şi I. Smirnov (Electromaş). Rusofonii din această parte a RSSM au încercat din răsputeri să anuleze proiectele cu privire la oficializarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat şi a introducerii alfabetului latin. În acelaşi timp, transnistrenii au pledat pentru organizarea unui referendum prin care locuitorii să îşi aleagă singuri statutul în cadrul RSSM. Propune­rile legislative trebuiau discutate în colectivele de muncă, mai credeau liderii de peste Nistru.  

Metoda preferată de protest a fost greva. Prima s-a desfăşurat la 16 august 1989, în contextul vehiculării primelor variante ale "legilor limbii". Atunci, la Tiraspol, s-a afirmat Consiliul Unit al Colectivelor de Muncă (OSTK), organizaţie internaţionalistă, care a declanşat o grevă preventivă de două ore.

La 21 august, o grevă generală a cuprins oraşele Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Rîbniţa, Bender, Grigoriopol, Dubăsari, Comrat, în­fi­in­ţându-se şi un Comitet republican de grevă, cu reprezentanţi din mai multe întreprinderi.

La începutul lunii septembrie, sovieticii au mediat disensiunile interetnice din RSSM. Din partea sovieticilor, la discuţii a participat E.N. Aulibekov, care s-a întâlnit cu reprezentanţii Comitetului de grevă. Printre altele, greviştii au cerut crearea unei Republici Autonome Găgăuze, alegerea unui Soviet Suprem bicameral, desfiinţarea Frontului Popular din Moldova, suspendarea legilor lingvistice. Ţinând cont de aceste cereri, comisia moscovită a publicat o lună mai târziu proiectul formării unei Republici Autonome Sovietice Socialiste Nistrene (RASSN).

La 13 noiembrie 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a declarat anticonstituţionale deci­ziile sovietelor de la Bender, Râb­niţa şi Tiraspol, în favoarea auto­no­miei. Visul separatist părea spul­berat. Sovietul orăşenesc de la Tiraspol a stabilit însă şi data re­ferendumului, pentru 28 ianuarie 1990. Locuitorii urmau să fie întrebaţi asupra oportunităţii "auto­di­ri­jării, autogestiunii şi autofinanţării" oraşului Tiraspol şi asu­pra posibilităţii înfiinţării unei republici transnistrene.