Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru Divertis, luna ianuarie a fost o lună moartă, lipsită de evenimente. În afară de mersul la serviciu şi statul la cozi, în frig, românii nu se bucurau de altceva.
"Ţin minte că, în acea iarnă, din cauza gerului, oamenii aveau gaze doar noaptea. Pentru a echilibra sistemul energetic naţional, atât cât se putea el echilibra, şi pentru a mai reduce din penele de curent ce se ţineau lanţ, multe întreprinderi erau obligate să lucreze doar noaptea, ceea ce am făcut şi eu. Numai că nu se putea vorbi despre producţie în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă nimeni nu avea chef de muncă. Se dormea cu capul pe masă sau întins pe două scaune, de ziceai că fabrica e dormitor de campanie. Chipurile, pentru ca planurile să fie depăşite spre binele şi îndestularea poporului condus cutezător spre noi culmi de progres şi civilizaţie de PCR, în frunte cu cel mai minţit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Depăşeam planul pe hârtie de nu aveam aer. Totul se depăşea. Şi viteza sunetului la furatul peste gardul fabricii se depăşea, dacă era nevoie. Doamne, cât se putea fura! Atunci s-a întărit şi s-a instalat definitiv acest obicei naţional de nu-l mai poate opri nimeni acum, cu toate DNA-urile lor", spune Toni Grecu.
Grupul Divertis se remarcase în cei şapte ani de existenţă (fusese înfiinţat în decembrie 1981), alături de Ars Amatoria, prin săgeţile otrăvite la adresa sistemului, lansate în festivalurile organizate de BTT (Serbările Zăpezii, Serbările Mării etc.). Divertis avea atunci aceeaşi componenţă pe care o are astăzi: Toni Grecu, Doru Antonesi, Florin Constantin, Silviu Petcu, Ioan Gyuri Pascu, Cristian Greţcu, Valentin Gora, Doru Pârcalabu, Cătălin Mireuţă şi Darie Valentin.
"Făcusem Revelionul în Pârâul Rece, la Cabana Sorica. A fost nemaipomenit, în sensul că stătuserăm 30 de inşi într-o singură cameră. Toţi eram cu prietenele noastre, care ulterior ne-au devenit soţii. Am organizat acolo un carnaval în care fiecare eram costumaţi, unii în pionieri şi Şoimi ai Patriei, alţii în ţărani şi muncitori, alţii în «tovarăşul» şi «tovarăşa». Făceam parodie noi între noi, după emisiunile de televiziune şi după propaganda ideologică a partidului… Dar, după aceea, a venit trista şi lunga lună ianuarie. Se spune că luna ianuarie este ca ziua de luni la serviciu. Ea reprezintă tristeţea începutului după bucuria sfârşitului. La chef şi distracţie, ordinea este pe dos.
Toţi eram ocupaţi să ne rezolvăm micile probleme vitale cum ar fi, în cazul meu, unde voi locui după ce mă dă gazda afară. Eu locuiam cu chirie în Bucureşti, pe Doamna Ghica, într-un apartament de la etajul 10. Dar ce-mi amintesc cel mai bine despre luna ianuarie 1989 e că a fost o lună cumplită. Când mergeam cu trenul, ţin minte, zăpada viscolită intra în compartimente pe la geamuri şi dârdâiam de frig de la Iaşi până la Bucureşti. Dacă nu te ajutai cu nişte vodcă sau vin, nu rezistai. Acasă era şi mai rău. Caloriferele mele din Doamna Ghica erau reci şi apa caldă nu curgea. Iar apa rece – apa de băut – nu ajungea la etajul 10 decât atunci când toţi ceilalţi se culcau. Adică după zece şi jumătate, căci de la zece, când se termina programul la televizor, timp de 30 de minute, poporul român de la bloc se spăla. N-o să uit cât oi trăi iernile din apartamentul ăla…
Cam pe la jumătatea lunii ianuarie m-am întâlnit cu ceilalţi membri ai grupului Divertis, fiindcă trebuia să ne pregătim pentru Serbările Zăpezii de la Izvorul Mureşului. Trebuia să vorbim despre ce spectacol urma să prezentăm. Nimic mai mult pentru că, vreau să spun, textele se făceau cu o zi înainte de spectacol. Noi aici, la Bucureşti, fixam doar temele, care nici ele nu erau bătute în cuie. Dar, indiferent de frigul de afară şi de frigul din casă, întâlnirile noastre erau foarte vesele. Ne distram copios – dar copios, înţelegeţi? – pe seama politicii de partid şi de stat, în care sloganurile limbii de lemn se transformau în glume incendiare. Astfel, «Pionierii de azi, uteciştii de mâine» deveneau «Uteciştii de azi, refegiştii de mâine» sau «Cine bate seara la fereastra mea/ E Securitatea, nu te speria!»... Circulau, pe vremea aceea, şi poezii antisistem «de sezon», ca să zic aşa, cu care ne mai «încălzeam». Una era teribil de realistă şi de cinică: «Afară-i frig, în casă-i frig,/ Deschid fereastra, o închid,/ Slavă, ţie, scump partid/ Că am geam ca să-l închid!»".
Toni Grecu n-avea televizor, în frigurosul său apartament de la etajul 10. Renunţase la el din 1987, căci n-avea la ce să se uite. "Mă duceam în schimb la nişte prieteni, să văd filme pe video – îşi aminteşte el. Era o adevărată modă. De fapt, o defulare. Şi vreau să spun, apropo de asta, că Irina Margareta Nistor a făcut un bine uriaş publicului român, ea era vocea filmelor necenzurate, interzise în cinematografe ori la televiziune. Era nelipsită din casele oamenilor care aveau video şi care, la un moment dat, erau foarte mulţi. Când apărea un film bun, era sărbătoare în oraş. Se făcea trafic de casete, se făceau schimburi… Iar vizionările aveau loc în grup. Erau petreceri cu vizionări de filme şi bancuri politice, pe care le culegea fiecare de pe unde venea. Erau, de fapt, mici răzbunări împotriva sistemului. Răzbunări care, strânse pic cu pic, de la mine, de la colegii din Divertis, de la fiecare român, clipă de clipă, an după an, au făcut marea lehamite şi ura naţională, transformate în Revoluţia din decembrie. Nimeni nu şi-ar fi închipuit atunci că acel ianuarie trist, sărac şi îngheţat, avea să fie ultimul din istoria comunistă a acestei ţări."
