200 de ani de la anexarea Basarabiei de imperiul rus

In legatura cu apropiata comemorare a implinirii a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de catre imperiul rus (16/28 mai 1812), Asociatia Romana de Politica Externa subliniaza:

Rusia isi face aparitia in teatrul politic european in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Martor in epoca, Jaques Fervourt, un chargé d´affaires francez la Sankt Petersburg, aprecia: "Daca ambitiile rusesti nu sunt luate in seama, efectele lor ar putea fi fatale pentru vecini…O astfel de natiune are stofa de cuceritor".
Aprecierea diplomatului francez a fost, din pacate, confirmata de evenimente si, in ce ne priveste, de propria experienta. Tara noastra a simtit din plin efectele acestui avertisment. Astfel, prin tratatul de la Lutk, Petru cel Mare se obliga sa nu se amestece in treburile interne ale Moldovei si sa nu intervina in problema succesiunii la tronul Moldovei atunci cand accepta, in articolul 3, ca "noi, marele stapanitor, Maria noastra tarul, fagaduim pentru noi si pentru urmasii urmasilor nostri la tronul Rusiei sa recunoastem pamanturile principatului Moldova ca fiind cele cuprinse intre raul Nistru, Camenita, Bender, cu tot tinutul Buceacului, Dunarea, granitele tarii muntenesti si ale Transilvaniei dupa delimitarile facute cu acele tari". La scurt timp – istoriceste vorbind – si anume in anul 1792, tarina Ecaterina a II-a ajunge la Nistru, care devine astfel frontiera vestica a Rusiei, o tara considerata "drept una din cele mai puternice natiuni ale continentului".

Cincizeci de ani mai tarziu, Metternich, cancelarul imperiului austriac, avertiza ca tarul Rusiei Alexandru I nu "concepea o alianta care sa dureze mai mult de 5 ani, «deoarece ceea ce tarul viseaza noaptea face ziua»".

Cancelarul austriac, unul dintre redutabilii oameni de stat ai Europei acelor timpuri, dublat de un diplomat iscusit, avea dreptate: imperiul rus se extinde spre centrul Europei si acest mars pare de neoprit (daca in 1792 granita este pe Nistru, in anul 1812 ajunge pe Prut) pentru mai mult de 100 de ani, practic pana la 27 martie 1918.
In tot acest timp, Rusia a avut o pozitie retrograda, situandu-se de partea a tot ce a reprezentat vechiul, pentru acest motiv fiind supranumita "jandarmul Europei".

Daca Ecaterina a II-a gandea, spre deosebire de Petru cel Mare, la crearea, la frontiera de vest a Rusiei, a unui regat al Daciei, cuprinzand cele trei principate romanesti (un vechi vis si al lui Iosif al II-lea al Austriei), regat pe al carui tron sa-l aseze pe Potemkin, un amant de care tarina voia sa se descotoroseasca, evenimentele din Europa au luat o alta turnura decat cea la care visa tarina (care de altfel moare in ianuarie 1796), iar urmasii sai, in primul rand Alexandru I este fortat sa negocieze aceasta chestiune cu Napoleon, la Tilsit si, apoi la Erfurt, cand imparatul francez si-a dat chiar acordul pentru anexarea Moldovei si Munteniei la Rusia, in anumite conditii care, de altfel, au fost des schimbate datorita sireteniei monarhului rus, cum ar fi amenintarea cu ocuparea Prusiei si, mai ales, in expectativa invadarii Angliei (ambele ipostaze din anul 1807).

In acel joc murdar s-a avut in vedere, la un moment dat, evacuarea, atat a Prusiei (de francezi), cat si a Principatelor romanesti (de rusi). Ambele ipostaze s-au tocmit ca la targ intre cei doi imparati. Pozitia lui Napoleon s-a schimbat brusc dupa infrangerea suferita in Spania, cand a fost silit sa evacueze si Prusia (avea nevoie de trupe) si sa fie mai maleabil in tratativele cu siretul tar de la Petersburg.

In perspectiva razboiului pe care cei doi imparati urmau sa-l poarte, aceasta clauza devine iluzorie, si Alexandru este nevoit sa-si retraga toate trupele aflate in cele doua principate si de la Dunare, astfel ca turcii se simt fericiti sa pastreze cele doua principate chiar cu pretul renuntarii la jumatate din Moldova, adica la portiunea dintre Prut si Nistru. Baza juridica a fost Tratatul de la Bucuresti din 28 mai 1812, prin care Poarta "renunta" la Basarabia.

Mentionam ca Poarta nu putea sa cedeze un teritoriu care nu-i apartinea, pentru ca prin conventiile incheiate la 1393 cu Muntenia lui Mircea cel Batran si 1507 cu Moldova lui Bogdan al III-lea (Bogdan cel Orb – fiul lui Stefan cel Mare), imperiul otoman nu a devenit niciodata suveranul acestor pamanturi, dobandind doar suzeranitatea cu tot ce decurge din aceasta pozitie (tribut, prestatii cu titlul de ajutor militar si aprovizionare din partea romana in schimbul obligatiei Portii de a apara teritoriul acestor principate, care isi mentineau astfel independenta).

De altfel, cele doua conventii (capitulatii – de care unii se indoiesc ca ar fi existat) au fost invocate de Poarta insasi, la negocierea pacii de la Carlowitz (1699), cand presata de poloni sa-i cedeze Moldo-Vlahia, un vechi vis al sleahticilor polonezi – diplomatii turci au raspuns "ca nu au dreptul de a face cesiuni teritoriale deoarece capitulatiile nu confereau Imperiului Otoman decat un drept de suzeranitate".

Cu toate ca – asa cum am subliniat – tarul Alexandru I ar fi dorit transformarea celor trei principate in gubernii rusesti, totusi, in perspectiva apropiatei invazii napoleoniene asupra Rusiei, este nevoit sa-i ceara maresalului Kutuzov, la 22 martie 1812, urgentarea incheierii acordului acceptand, in art. IV din textul acestuia, formularea: "Prutul ca granita pana la varsarea lui in Dunare".

Imperiul rus a incorporat astfel Basarabia, efort care a costat Moscova 200 de milioane de ruble pentru mituirea delegatilor turci la tratativele de la Bucuresti, inclusiv mituirea lui Manuk – bey cu o mosie imensa in Basarabia, precum si a demnitarilor turci de la Istanbul, la care s-au adaugat reprezentantii diplomatici ai marilor puteri occidentale ale vremii, acreditati in aceasta capitala.

Acordul incheiat la Bucuresti la 16/28 mai 1812 a fost tinut mult timp secret, iar obiectul sau – raptul Moldovei dintre Prut si Nistru – a fost numit Basarabia , o extindere in scop fraudulos a denumirii unei mici portiuni din sudul teritoriului in discutie, mai precis al unor pamanturi care au apartinut membrilor dinastiei Basarabilor, printii titulari ai tronului Tarii Romanesti (Valahia).

A fost o incercare de eludare tipic ruseasca a dispozitiilor Tratatutului de la Tilsit, incheiat intre Napoleon si Alexandru I, in baza caruia ultimul se obliga sa evacueze trupele sale din Moldova si Muntenia.
Avem de a face, asa cum sublinia si Fr. Engels "cu o cucerire prin forta a unor teritorii straine, pur si simplu cu un jaf".

Raptul Moldovei de Est, al Basarabiei (citeste al Romaniei de Est) "se constituie printre cele dintai «colonii ale Imperiului muscalesc»", cum le-a denumit unul dintre cei mai duri cancelari ai Moscovei, Aleksandr Gorceakov, la Congresul de la Berlin din 1878, in raspunsul sau catre premierul englez Disraeli: "Actiunile Rusiei in Basarabia au fost similare celor vestice, destinate a consolida imperiile coloniale ale acestora".
Aflat la rascruce de vanturi si incrucisari de spade, pamantul romanesc al Basarabiei a ramas ca atare in inimile romanilor de pe ambele maluri ale Prutului, asa cum sublinia marele roman Arbore in Parlamentul Romaniei Mari "Basarabia, domnilor parlamentari, este acel teritoriu romanesc dintre Prut si Nistru cu picioarele in Marea Neagra si cu fruntea adumbrita la poalele Carpatilor, unde, de secole sta sentinela romana cu ochii atintiti spre pustietatea stelelor".

Din pacate, urmasii acestor luptatori care s-au invesnicit in istoria Romaniei au asistat neputinciosi cand, in anul 1997, presedintele si respectiv ministrul de Externe ai Romaniei au acceptat inacceptabilul, semnand – in numele poporului roman – Tratatul politic "de baza" cu Ucraina, una din succesoarele imperiului muscalesc, tratat care consfintea raptul sau cea mai mare parte a lui, infaptuit de Kutuzov la Bucuresti, acum 200 de ani.

A fost in realitate o "capitulare peste ani", in timp de pace, intr-un moment in care Romania nu avea nici un fel de angajamente si era – juridiceste – la cota maxima a independentei ei de stat, asa cum n-a fost niciodata pe parcursul celor doua mii si ceva de ani de existenta statala, in sensul ca nu facea parte – in acel timp – din nici un fel de alianta militaro-politica, alianta care i-ar fi impus o astfel de obligatie.
Cine au fost "Kutuzovii" care ne-au obligat, dupa 200 de ani de la marele rapt din 1812, sa acceptam o astfel de capitulare in timp de pace? Estul sau Vestul, ca de obicei, plus lasitatea traditionala a unor "patrioti" de la Bucuresti.

Ambasador dr Aurel Preda, profesor universitar emerit presedinte al ARPE