x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum a descoperit Blaga rețeta alchimiei perfecte

Cum a descoperit Blaga rețeta alchimiei perfecte

de Oana Stancu Zamfir    |    01 Feb 2016   •   10:08
Cum a descoperit Blaga rețeta alchimiei perfecte

Un apartament de lux în București pe care a dat 860.000 de euro! O casă, tot de lux, la Mamaia, pentru care doar avansul este de aproape 200.000 de euro! Sunt câteva dintre cheltuielile lui Vasile Blaga în ultimii ani, în condițiile în care trăiește din salariu, iar banii din conturi, în loc să se ducă, mai mult s-au acumulat.

Cea mai veche declarație de avere a lui Vasile Blaga datează din 2007, noiembrie. Liderul PNL arunca atunci în tabel o sumă uriașă împrumutată de la doi anonimi: 11 miliarde de lei vechi. Peste 330.000 de euro. Cheltuielile sale erau pe măsura împrumutului: 430.000 de euro plătise în luna martie avans pentru apartamentul de lux de lângă sediul PDL din Modrogan. Valoarea lui totală era de 860.000 de euro, așa cum avea să recunoască Blaga în timpul candidaturii pentru Primăria Capitalei. Tot atunci vorbea de un împrumut de 215.000, de la Verestoy Attila, dar în declarația de avere el nu este menționat. Acolo sunt trecute însă acțiuni vândute pe 970.916 lei, la cursul mediu din 2007 însemnând 291.566 euro.
Cu 330.000 împrumutați și 291.000 din vânzarea acțiunilor, în total 621.896 euro, Blaga plătește 430.000 avans și îi mai și rămân în conturi 416.668 euro. Diferența de 224.000 de euro nu poate fi justificată. Cei doi soți Blaga trăiau din salariu, el de ministru, ea de angajat la Ministerul Educației, și câștigaseră împreună, în 2005, puțin peste 20.000 de euro, iar în 2006, puțin peste 30.000 de euro.

În conturi are 130.000 de euro
În septembrie 2010, încă 100.000 de euro plătiți la apartament, cu toate acestea banii din conturi cresc la 165.000 de euro. Or, la intrări, banii nu sunt mulți: 5.000 de lei dividende, 16.720 de euro, 56.000 din vânzarea unui nou pachet de acțiuni. Ca atare, din nou alchimie: am 204.000, plătesc 100.000 și-mi mai rămân 165.000.
În 2011, an mai sărac: mai achită doar 25.000 de euro pentru apartamentul din Modrogan. În 2012, omul împrumutat până peste cap și fără alte surse care să-i mai producă bani în afara salariului își mai ia o casă de lux la Mamaia, fix pe plajă. Valoarea ei totală nu este cunoscută. Prețurile ajungeau la imobile noi ca ea până la jumătate de milion de euro. Vasile Blaga notează doar avansul, aproape 200.000 de euro. Ca să justifice achiziția, el susține că a vândut un biet teren, de 378 mp în Oradea, cu 140.000 de euro! Două declarații de avere depuse la o lună distanță – 12 iunie și 11 iulie – sunt halucinante!
Dispărându-i de tot ratele de achitat pentru Modrogan, deducem că a plătit cei 125.000 de euro rămași, plus 128.340 de euro avans pentru casa din Mamaia și îi mai și rămân în conturi 77.500 de euro! Alte zeci de mii de euro de nejustificat. Economii din salariu, pasămite, asemenea domnului Videanu, care, pentru că n-a băut și n-a fumat, a strâns o avere așa de mare.
În 2013, rețeta se repetă: cu 77.000 în conturi, dl Blaga mai achită circa 60.000 de euro avans la casa din Mamaia și conturile cresc la 84.000 de euro, în loc să scadă.
În 2014, achită toată casa de pe plajă și... miracol, conturile îi cresc la 109.000 de euro, pentru ca în 2015 să ajungă la 141.000 de euro!

Datoria uitată de „fratele” Muntean – Transgaz
Singurul lucru rămas neschimbat în toți acești ani este datoria de 11 miliarde de lei vechi a domnului Blaga. Din 2007 până în prezent, niciun leu nu a fost achitat. Scadența este în iulie 2017, când bugetarul Blaga va trebuie să scoată - probabil tot din alchimia pe care o stăpânește atât de bine - 330.000 de euro. Fără dobândă! Pentru că dl Blaga a primit timp de zece ani o sumă atât de mare fără dobândă. „Cei care m-au împrumutat sunt cei mai buni prieteni ai mei, nu sunt cămătari să-mi dea cu dobândă”, declara actualul președinte al PNL în 2008. E de remarcat totuși că cei doi creditori ai săi - Doina Stoia și Valer Crișan – nu sunt magnați care să se lipsească de o sumă atât de mare, ca să-și ia prietenul lor apartamente de lux. Ei sunt angajați. Doamna Stoia la Romgaz, de unde a câștigat 116.000 de lei pe an, ca să-i dea lui Blaga 600.000 de lei. Enigma are o rezolvare simplă: doamna Stoia e un paravan! Este sora lui Florin Muntean, fostul șef al Transgaz, președinte al PDL Mediaș, asumat de Vasile Blaga drept cel mai bun prieten al său și nașul fetei sale. „Păi, cum să spun? Armată, aceeași cameră la facultate, vreo cinci ani. Deci am fost colegi în armată, în facultate și e cel mai bun prieten al meu. E fratele meu!“. Valer Crișan e director la firma lui Muntean, BAT Mediaș, cea care încheia contracte cu Transgaz când „fratele” Muntean conducea compania statului.

Fostul lider pedelist, actual copreşedinte PNL, nu prea le are cu contabilitatea. Altfel nu s-ar explica de ce unele sume apar şi dispar în neant, se înmulţesc peste noapte şi nu bat cu realitatea. Probabil că sunt greu de descurcat şi de către instituţiile care ar trebui să o facă. Altfel, nu se justifică lipsa unor verificări temeinice

15 fapte penale la Transgaz, îngropate de DNA

„Și eu i-am ajutat când a fost nevoie!“, spune Vasile Blaga despre cei doi oameni ai lui Muntean care i-au dat bani, fără să precizeze în ce fel. Un ajutor nepreţuit i-a dat însă „fratelui” Muntean, numindu-l la Transgaz și dându-i pe mână și numirile de la Romgaz. Protecţia de care s-a bucurat și se bucură în continuare prietenul lui Blaga este egală cu cea a liderului PNL: oricâte denunţuri, niciun dosar la DNA! În cazul lui Muntean, DNA a fost sesizată încă din 2014 de către Corpul de Control al Guvernului cu un raport de control în care sunt trecute nu mai puţin de 15 fapte penale săvârșite de conducerea Transgaz, începând cu mandatul lui Muntean și continuând cu succesorii săi. Printre ele chiar contractul semnat de Muntean cu propria firmă. Se adaugă un dezmăţ de sute de milioane de euro, în perioada ianuarie 2009 – mai 2013: 38.381.808 lei pentru decontarea biletelor de tratament și odihnă pentru salariaţi și membrii lor de familie în limita a 95 EUR/zi/persoană cheltuiţi în destinaţii precum China, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Italia, Malta, Spania, Grecia, Turcia, Muntenegru, Federaţia Rusă, Finlanda 78.616.916 lei prime de vacanţă 37.700.000 lei adaosuri și ajutoare cu ocazia unor sărbători religioase și zilei meseriei 80.000.000 lei ajutor de încălzire peste 34 de milioane de lei contribuţii la asigurări suplimentare de sănătate și pensii facultative (400 de euro anual/salariat) alte ajutoare bănești vizează între 2 și 10 salarii cu ocazia pensionării și până la 30 de salarii de bază brute în cazul concedierii. Trei dintre directorii pensionaţi au ridicat ajutoare de 110.000 lei, 115.000 lei, respectiv 191.000 lei directorii companiei și-au acordat premii între 31.000 lei și 73.000 lei în perioada menţionată.

„Și eu i-am ajutat când a fost nevoie!”
Rep.: Ce fac cei care v-au împrumutat?
V.B.: Afaceri.
Rep.: Cu ce se ocupă?
V.B.: Cu multe se ocupă.
Rep.: E un secret?
V.B.: Pe lângă faptul că îmi sunt prieteni şi mă ajută, vreţi să-i fac persoane publice?
Rep.: Da.
V.B.: Nu vreau eu.
Rep.: Dar vă spun de ce vreau să îi faceţi persoane publice: pentru că sunteţi candidat la Primăria Bucureşti şi cred că bucureştenii trebuie să ştie cine sunt cei la care aveţi datorii.
V.B.: Au afaceri private, nu au nicio afacere cu administraţia publică, nu se ocupă de construcţii, sunt din Mediaş, şi o cunosc pe Doina din 1976, de când eram în şcoala generală, sunt prietenii mei. Este sora celui mai bun prieten al meu, al fratelui meu.
Rep.: Firma se numeşte BAT sau…
VB: Vedeţi c-o ştiţi.
Rep.: Cu ce se ocupă?
V.B.: Florin este principalul acţionar la o firmă care, în general, se ocupă de exploatări petroliere, exploatări de gaz.
Rep.: BAT Mediaş. 10 ani, 11 miliarde. Prieteni foarte buni.
V.B.: Şi eu i-am ajutat când a fost nevoie. Ei nu sunt cămătari, ca să-mi dea mie bani cu dobândă, domnule! Îmi sunt prieteni şi cred că în toamnă, dacă lucrurile merg bine, şi am toată convingerea că vor merge bine, le dau banii fără nicio problemă. N-am luat banii să merg în concediu, i-am luat să-i investesc. (SURSA: BBC, 2008)

Schimbarea culorii politice pare să-i fi prins bine lui Vasile Blaga. Deşi numele său a fost menţionat în mai multe dosare, deocamdată acesta nu pare să aibă motive de îngrijorare
 

×