Arta picturii pe sticla

Doi artisti uniti de pasiunea pentru pictura bisericeasca. Floriana Hristudor si Neculai Hilohi au realizat peste 15.000 mp de pictura in tehnicile fresca, ulei si tempera, lucrari de restaurare, trei catapetesme si nenumarate icoane.

ARMONIE. Sotii Hilohi, doua fiinte care nu pregeta sa slujeasca binele

Deasupra Cinematecii Eforie, cuib al celei de-a 7-a arte, salasluiesc cateva ateliere de pictura, iar lumina lucrarilor artistilor iti da impresia ca de aici soarele rasare in fiecare dimineata. Se spune ca puterea unei dorinte rezulta din ceea ce esti dispus sa sacrifici pentru implinirea ei. Floriana Hristudor Hilohi, membra a Uniunii Artistilor Plastici, ne-a impartasit din experienta sa in arta picturii pe sticla.

"Din preistorie, omul a gasit o metoda de a-si exprima simtamintele. A luat un carbune si a desenat. Pesterile de la Altamira sunt un exemplu, prin acei tauri magistrali. Ca orice copil am inceput cu desene simple, apoi am urmat Liceul de Arta din Buzau, iar dupa terminare am urmat Scoala de Pictura bisericeasca de pe langa Patriarhia Romana."

NEVOIA DE DRAGOSTE. "Am cunoscut un pictor de biserici si am lucrat cu dansul mai multe luni, prin 1975, 1976. Am mers mai departe si am facut practica pe santier, ca asa erau vremurile, iar in 1981 am obtinut autorizatia de pictura bisericeasca, impreuna cu sotul meu. Ca sa poti picta icoane ai nevoie de dragoste, pentru ca este o munca foarte grea. Daca nu esti sustinut de bucuria de a picta, nu poti sa faci nimic. Renunti. Din practica pe santier ne-am dat seama ca, atunci cand esti mancat bine, nu mai lucrezi. Exista chiar si o carte cu reguli pentru pictura bisericeasca, unde pictorul este sfatuit sa posteasca, pentru ca schela prezinta o multime de pericole. Esti mai usor si mintea iti este mai limpede."

CURATENIE. "Posturile din practica religioasa au ca scop sanatatea. Inainte de a aparea stiinta a fost religia, au fost conducatorii religiosi. Nu puteai intra in templu, in biserica daca nu erai spalat, curatat, erau niste reguli care trebuiau respectate. Pictura pe sticla a aparut in Transilvania, pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Se cauta starpirea religiei ortodoxe, iar taranii au incercat sa salveze cat puteau prin copierea icoanelor pe care le aveau. S-a intamplat ca materialul folosit de ei sa fie sticla. Taranii au copiat pictura pe sticla, dar unii dintre ei nu stiau sa scrie, asa ca mai greseau pe ici, pe colo. Partea religioasa si respectul pentru lucrul facut dadeau o alta calitate icoanelor. Toata pictura pe sticla este naiva. Facem niste eforturi ca sa respectam traditia. Nu se realizeaza icoane moderne pe sticla. Bisericile nu mai pastreaza nici ele arhitectura originala, au inceput cu modernisme."

HARUL. "Am inceput de la o icoana pe sticla cu Sfantul Nicolae, originala, care era sparta. Am refacut-o si cred ca harul ei m-a ajutat pe mine sa incep aceasta munca. De la ea a pornit totul. De obicei desenam mai multe icoane. In functie de cerere si sarbatori. De Florii, de Sf. Gheorghe, de Sfintii Constantin si Elena. Pe piata, miscarea naiva a aparut prin iarmaroace, iar oamenii, daca nu aveau acasa icoane, cumparau atunci. Icoanele noastre au ajuns in America Latina, iar cele catolice au patruns si la noi. Unii vin la atelier pentru restaurare. Tehnica icoanelor pe sticla este foarte dificila, este neobisnuita. Nu-ti da voie sa gresesti, cum ai inceput trebuie sa stii care sunt etapele. Intai se pregateste sticla. Pe spatele ei se incepe de la contur, in ordinea culorilor deschise. Faci desenul cu tempera neagra, nu din seria de chimicale care au aparut acum pe piata. Albul este primul, dupa aceea se umple pana la final. Se pune foita, se fixeaza cu un lac."

TRADITIE. "Este poate cea mai frumoasa meserie. Am avut mereu vise cu icoane gata facute, dar mai mult fresce. Comertul cu icoane vechi, cu icoane traditionale, de atelier provine practic din doua surse. Din directia rusa si din sudul Iugoslaviei, din zona greceasca. Numai ca presiunea ruseasca este mai puternica. La noi se vorbeste despre icoane rusesti in mod exagerat, pentru ca in general icoanele care au ajuns in Romania sunt lipovenesti sau ucrainene."

ORDINE

"Tehnica icoanelor pe sticla este foarte dificila, este neobisnuita. Nu-ti da voie sa gresesti, cum ai inceput trebuie sa stii care sunt etapele. Intai se pregateste sticla. Pe spatele ei se incepe de la contur, in ordinea culorilor deschise" - Floriana Hristudor Hilohi, despre tehnica icoanelor pe sticla

PROCEDEU

"Faci desenul cu tempera neagra, nu din seria de chimicale care au aparut acum pe piata. Albul este primul, dupa aceea se umple pana la final. Se pune foita, se fixeaza cu un lac" - Floriana Hristudor Hilohi, despre culori

PUTEREA SACRA A RUGACIUNII

Am stat de vorba cu Dorel Popescu, un pictor de icoane care lucreaza doar pentru prieteni, cunoscuti si rude, nedorind sa fie cunoscut marelui public. El ne-a relatat cu simplitate si sinceritate despre puterea transformatoare a rugaciunii care, in mod misterios, a lucrat asupra lui si a lucrarilor sale. In sufletul lui Dorel a incoltit dorinta de a picta icoane pe vremea cand era elev si mergea la atelierele de la Facultatea de Arhitectura. A simtit atunci ca totusi lipseste ceva. Voia sa picteze conform sabloanelor, dar nu reusea mare lucru. Citind, cautand, a descoperit ca a picta icoane este un act sacru, care trebuie insotit de rugaciune si smerenie. A se ruga i se parea o umilinta inutila. Dorinta de a picta icoane devine chinuitoare. "In mine lucra o putere careia nu ma puteam impotrivi. Ea m-a facut sa-mi plec genunchii." A ingenuncheat pe podeaua camerei si efortul i-a fost rasplatit. Treptat, lucrarile lui au devenit tot mai reusite. Doar ca le daruieste prietenilor, pentru ca nu are studii de specialitate si crede ca va fi ridiculizat. De-a lungul acestui amestec de ratari si realizari traieste experienta faptului ca Dumnezeu nu se lasa manipulat si nu se lasa inhamat la dorintele egoiste ale oamenilor. O icoana adevarata poate fi pictata numai intr-o atmosfera de rugaciune. "Pretindem ca stim multe si nu observam de cata trufie ne facem vinovati. Dumnezeu ne conduce destinul."

Icoanele cer sacrificii Muzeul Satului a gazduit la sfasitul lunii aprilie expozitia "Floriile cu bucurie". Ana Maria Galan, din Radauti, Bucovina, una dintre participante, ne-a declarat: "Baiatul meu picteaza de la 2 ani, iar primele lui icoane au fost pe sticla. Are acest har. Pictura unei icoane cere multe sacrificii, chiar jertfa. Ne rugam si chiar postim in ziua respectiva. Sfantul pe care il pictam ne aduce in casa lumina si binecuvantare. Abia daca dormim doua, trei ore pe noapte. Atat timp cat ne rugam si credem, ne ajuta sa pictam. Trebuie sa demonstram calitatea lucrarii in timp." Traditie inca respectata Andreea Campeanu, artist plastic, prezenta la manifestare, ne-a spus: "La icoana trebuie putin post si rugaciune. Exista o rugaciune, cea a iconarului, pe care e bine sa o spui. Icoanele se cumpara pentru sfintenia pe care o dau, nu pentru decorarea casei. In vechime erau putini iconari, tocmai pentru ca trebuia sa ai har. In epoca bizantina, icoanele erau considerate daruri pretioase, fiindca se presupunea ca aduc noroc si sanatate. Traditia a continuat mai ales acolo unde erau biserici ortodoxe. Icoanele pictate manual sunt considerate adevarate opere de arta. Pictura pe sticla s-a dezvoltat ca mestesug popular in Transilvania, dar si in Moldova. Procedeul a fost folosit mai intai in Tirol si in Boemia. Tehnica picturii pe sticla are la baza fondul de arta populara si, in timp, icoanele pe sticla le-au inlocuit pe cele de lemn." Icoana, produs spiritual Experienta publicistului Tudor Octavian in acest domeniu al artei este binecunoscuta. "In Romania si in tarile din estul Europei s-a putut vorbi multe secole de o productie de icoane. A fost un produs spiritual, cu traditie, pentru ca icoana din zona aceasta balcanica este bizantina, are o adresare, un public pentru care inseamna un reper cultural, afectiv, religios. Oamenii invatau din subiect si din reprezentare ceva, binele si raul, sublimul si mizerul. Invatau polii unei activitati. Icoanele facute de artistii plastici nu sunt in afara deprinderilor vechilor ateliere, numai ca viteza de executie este alta, publicul este altul, pretul este altul, piata este alta. Icoane pe sticla sunt produse inca de amatorii cu pretentii, care vor sa fie creativi, fara sa aiba si datele culturale ale problemei. Aici apare o contradictie de fond. Pe de o parte, trebuie sa te tii de niste canoane. Pe de alta, oamenii care au facut ceva scoala vor sa fie si creativi."