Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Special › "Atenţie la omul care nu mai are nimic de pierdut!"

"Atenţie la omul care nu mai are nimic de pierdut!"

de Paula Anastasia Tudor | Andreea Sminchise | 27 Feb 2008 • 00:00

CAZUL "CRISTINA" ● În numele fiului, Dumitru Radu lupt,a cu toate for,tele
Îndârjire. Acesta este cuvântul care îl descrie perfect pe Dumitru Radu. Tatăl principalului suspect din cazul "Cristina", rămas singur pe baricade după plecarea fiului său din ţară, îşi apără băiatul cu toate armele de care dispune.

Jurnalul Naţional: Cum de n-aţi fost invitaţi, dvs. şi soţia, la cununia civilă a lui Alexandru cu Cristina?

Dumitru Radu: Alexandru mi-a zis la un moment dat: "Ce-ai zice dacă ne-am căsători?". Şi i-am zis: "Măi, n-am nimic împotrivă, dar hai să aşteptăm până în toamnă...". Că mama Cristinei era bolnavă, pe moarte, taică-meu era bolnav, pe moarte... Nu era momentul... Din ce mi-au zis ei, s-au grăbit pentru ca mama Cristinei să moară liniştită că e fata la casa ei, că are viitorul liniştit... După nuntă au venit la noi. Ne-au anunţat, am scos o sticlă de şampanie şi am zis că în toamnă facem nunta mare. N-aţi văzut cum e afară? Părinţii află şi după un an că li s-au căsătorit copiii şi nu mai face nimeni scandal. Dar a fost un an păcătos. Alexandru abia terminase facultatea. Înainte să o termine i-a murit în braţe un coleg... Infarct. A venit acasă înnebunit. În vară, mama Cristinei... Apoi tatăl meu... El nu suporta morţii. Eu am rămas mască atunci când am aflat că s-a dus la înmormântare la mama Cristinei. Chiar îi spuneam uneori că e ditamai hăndrălăul şi nu e în stare să vadă chestii din astea. El a vrut să se ducă pentru ea. Să arate că nu e singură Cristina.

I-au ucis "puişorul"

Eraţi la Eforie când Cristina a fost omorâtă?

Eu am fost acolo cu ei toată săptămâna, pregăteam terasa de la Eforie Nord. Şi am plecat chiar în dimineaţa aia (n.r. – duminică, 11 august 2002), pentru că trebuia să mă pregătesc pentru serviciu. Dar cred că, dacă nu plecam, nu se întâmpla asta... Şi, ca un făcut, în seara aia a fost singura dată când restaurantul a fost închis. Angajaţii, plecaţi. M-a sunat a doua zi un văr de-al meu din Eforie şi mi-a spus ce se întâmplase. Mie, când am ajuns acolo de la Bucureşti, mi-au dat voie să vorbesc cu Alexandru două fraze. Şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis: "Nu ştiu cine mi-a omorât puişorul...". Şi după cinci minute a mai zis: "Nu ştiu... atâţia morţi în jurul meu"... Era deprimat.

Martorii spun că ei nu au avut o căsnicie tocmai perfectă...

Între Cristina şi Alexandru a fost o căsnicie reuşită. Îmi aduc aminte că, de câte ori mă întâlneam cu ei, mă rugau mereu să le fac rost de fonduri PHARE, voiau să-şi facă un hotel şi la Predeal... Ei aveau totul înainte... Acum s-o spun pe-aia dreaptă – ei, neavând nici o probă, procurorii, au încercat să creeze o stare conflictuală. Care nu era. Au fost în total 34 de martori şi 86 de declaraţii şi nimeni nu spune de această stare conflictuală. Decât două fete – Raluca şi Sorina. La fetele astea... nu ştiu cât e realitate în ce spun ele şi cât e invidie. Pentru că, atunci când a intrat Alexandru în scenă, pe Sorina şi pe Raluca le-a despărţit fără să vrea de Cristina. Aşa a fost conjunctura. Aşa a vrut Cristina, să se limiteze. Cred că asta le-a făcut şi să fie supărate, cum sunt fetele... şi de asta au amplificat. Dar nu ştiu, în mod normal aceste declaraţii nu afectează o anchetă corectă. Că nu-i proces de divorţ. Şi încă o chestie, în instanţă, nici unul dintre martori nu a declarat că Alexandru ar fi fost capabil să îşi omoare soţia. Ultima întrebare pe care le-o punea judecătorul martorilor era: "Consideraţi pe Alexandru în stare să o omoare pe Cristina?". Toată lumea a zis nu, în afară de tatăl fetei, pe care eu îl cunosc şi... E normal, şi eu dacă aş fi fost... El a zis: "Domne, nu pot să mă pronunţ". Totuşi, e un gest elegant, în durerea lui.

Deci, conflictele dintre ei sunt creaţia procurorilor?

La noi procurorul se crede intangibil. El crede că poate să cheme pe oricine în justiţie – să dovedesc eu că-s nevinovat, de ce să dovedească el că sunt vinovat? Eu pierd timp, bani, imagine, nervi. El e bugetar. Adică, eu îl plătesc să mă nenorocească. Păi, ştiţi ce spuneau acum un an în cercul lor, că am şi eu, am antene peste tot, procurorii din Constanţa? Că, na, cazurile mari se mai discută la o cafea, la o bere. Ziceau: "Băi, ce dracu’ aveţi cu ăştia, că a trecut atât timp...?". "Vrem să vedem cât mai rezistă Radu, adică eu, financiar şi cu nervii." Şi le-am transmis: financiar nu mai am bani, cu nervii încă mai ţin. Dar, în momentul când mă lasă şi nervii, vă omor familia într-un minut. Acolo o să mă aduceţi. Atenţie la omul care nu mai are nimic de pierdut! Deci, nu vă jucaţi cu mine, că poate mă aduceţi într-o stare fără ieşire, şi atunci aplicăm şi noi legea talionului...

Şi totuşi, nu puteţi fi atât de sigur că nu aveau neînţelegeri. Dvs. nu aţi fost lângă ei tot timpul...

Au fost totuşi şase judecători, trei complete de judecată – fondul, apelul şi Înalta Curte –, şi nu l-au declarat vinovat. Înalta Curte n-a zis că e sau nu vinovat, a zis că n-au pe ce să se bazeze şi au trimis să refacă dosarul. În afară de fetele alea, nimeni nu a mai zis că se certau măcar. V-am spus, astea nu sunt probe, că nu divorţau. Dar ei nu au probe pentru nimic. Eu am dat dosarul la 20 de procurori. Şi procurori răi, care dacă te-au prins te-au ars, nu ca ăştia de la Constanţa, de doi lei, care fac falsuri. Din cei 20, 19 mi-au zis că Alexandru e nevinovat şi că totul e o făcătură ordinară. Ei mi-au dat puterea să merg mai departe. Vă spun sincer, la început am cerut păreri de la mulţi specialişti – de la domnul Stancu, reputat criminalist, de la domnul Beliş (n.r. – fostul director al INML), de la domnul Butoi, pentru poligraf. Am tot dreptul. Mă gândeam să nu fiu eu ridicol în observaţiile mele. Şi am zis: Daţi-vă şi dvs. părerea. Dacă vreţi să-mi daţi scris, dacă nu, vă sun şi vorbim.

Experimente judiciare

Aţi reuşit să demontaţi probele procurorilor?

Am citit o grămadă de cărţi în criminalistică. Sunt superspecialist, pot să dau la Drept. Procurorii au şi falsificat dosarul. Am cerut expertiză în justiţie şi s-a adeverit asta. Ştiţi de ce l-au falsificat? Pentru că, după patru zile de la eveniment, au schimbat echipa de anchetă. Atunci au găsit a doua pungă. Deci au falsificat o pungă şi au băgat-o acolo. Bineînţeles că să falsifici amprentele la ora actuală e o chestie la modă, dar nu îţi reuşeşte de fiecare dată. Aşa, şi unde să bage punga? Au băgat-o în baie. Acum, problema era... Camera aia avea 2 metri jumate pe doi jumate. Imposibil să nu găseşti şi un ac. Prima echipă n-a văzut-o? Prima echipă deja făcuse un proces-verbal cu ce găsise în baie. Ei au scos foaia aia şi au completat că au găsit o pungă în baie. Au semnat pentru că lipseau din membrii echipei de poliţişti şi au falsificat şi semnătura lor. Asta e fals şi uz de fals. N-am vrut să-i bag, da’ asta e chestie de puşcărie.

V-aţi apucat de anchetă pe cont propriu?

Deci, eu cu tot ce-au scris ei am făcut probe acasă. Un an, casa mea a fost transformată, sufrageria cel puţin, am desenat cu creta camera, cu locurile cu tot, luam ce scria procurorul şi analizam toţi timpii, toate alea... că aşa ne-am dat seama de falsurile şi de inadvertenţele care sunt la dosar. Nici un avocat nu stă să facă asta, cât ar fi el de avocat. åla merge pe proceduri, pe astea. Eu am zeci de pagini de probleme. Am luat cărţi... Ei spun că s-a petrecut în felul următor crima: că ea a fost lovită, întâi au zis că a fost cu capul de perete, acum au întors-o, că a fost cu pumnii peste cap. I s-au spart dinţii, erau scoşi aproape cei de sus, buza de sus, maxilar, pomete şi lângă ureche. Deci a fost lovită, a fost strangulată, a fost întinsă, i s-a pus punga aia în cap, care nu ştiu ce rol a avut – de fapt, eu ştiu ce rol a avut, dar ei nu ştiu –, şi toate astea le-a făcut Alexandru. Acum să vă spun, norocul lui, cu toate că la mare poţi să te loveşti de pietre, de scoici, n-a avut nici cea mai mică zgârietură pe corp. Eu am dat cu pumnul, am făcut probe, am dat cu pumnul în diverse obiecte, oricât ai fi de boxer, să ştiţi că apare o vânătaie. Alexandru n-a lovit pe nimeni niciodată. El are altă atitudine, el întotdeauna întoarce spatele şi pleacă. Toţi martorii au spus că nu l-au văzut lovind o dată pe nimeni. Nu loveşte. Şi nici nu se ceartă. El pleacă. E Balanţă. Deci pe mâini nu avea nimic. Deci n-a lovit-o. Cu ce a lovit-o? Zice – domne, cu un corp. Ok. Care corp? N-avea nici o picătură de sânge pe el. Pentru că lucrurile de care s-a schimbat înainte să plece la discotecă au rămas tot acolo, le-au cercetat... N-aveau nimic.

Conservarea probelor

Alexandru a stat destul de mult în arest preventiv. Fără probe n-ar fi avut cum să-l aresteze, nu?

În seara respectivă, când l-au reţinut, eram la Parchet, că aşteptam verdictul Parchetului, să vedem îl reţine sau nu îl reţine şi mă cheamă Bratosin (n.r. – procurorul Laureţiu Bratosin, cel care s-a ocupat de urmărirea penală) la el în birou şi îmi spune, asta am declarat-o şi la proces, zice: "Să ştiţi, domnu’ Radu, că e vinovat". Păi, zic... n-aveţi nici o probă. Zice: "O să fac probe". Eu m-am gândit că în sensul că "o să procur". Dar el chiar le-a făcut. I-am zis – domne da’ nu poţi să arestezi chiar dacă o să aduni probe. Trebuie pe ce ai acum. Zice: "Nu mă interesează, pe răspunderea mea, eu răspund". Şi atunci am sesizat că avea un fişet metalic. Lângă fişet, jos, era un maldăr aşa – hainele lui Alexandru şi alea de dinainte de a pleca la discotecă şi celelalte, cu care a fost acolo, că i-am adus un rând de haine de acasă, să se schimbe, să le dea toate la... Erau aruncate acolo. Peste era aruncat încărcătorul şi lângă încărcător erau sticluţele cu ţigări găsite în camera lor, pline cu ţigări. Şi-am zis – domnu’ procuror, da’ ce-i cu încărcătorul acolo, că e arma crimei? El a zis: "Păi, am luat... nu are amprente şi mi l-a cerut tatăl fetei şi i-l dau înapoi". Eu tot acest dialog l-am declarat în instanţă, sub jurământ. Zic, domne, eşti nebun? Ştii ce ai făcut? Ai anulat arma crimei, pentru că ai desfăcut nodul. E o carte aşa (n.r. – arată cu degetul mare şi cel arătător grosimea volumului) de criminalistică, ce tratează nodurile. Nodul te poate duce la criminal. Nodul îţi arată dacă e stângaci sau dreptaci, dacă e mai înalt sau mai jos decât victima, dacă l-a făcut din faţă sau din spate, dacă l-a făcut cu ajutor sau nu. Am şi eu un încărcător Nokia de acelaşi fel şi am făcut cu soţia vreo 20 de probe de noduri pe gâtul ei... Până a leşinat, săraca, de groază... Medicul legist zice că a văzut patru înfăşurări şi un nod, iar Bratosin a văzut cinci înfăşurări şi două noduri. E o şmecherie... Dacă ar fi păstrat nodul şi l-ar fi analizat ar fi redus cercul suspecţilor. Nu. Dar gândiţi-vă şi dvs., când vrei să omori faci cinci înfăşurări? Ţi-e de-ajuns una sau două. Încercaţi să faceţi un nod cu cablul de la încărcător.

Deci, până la urmă, a fost nod dublu tot timpul?

Medicul de pe Salvare a zis că a avut nod simplu. Procurorul zice că a avut nod dublu. Acum încearcă să faci un nod cu o persoană care se zbate, încearcă să faci un nod în plus. E foarte greu. Acum, în prima declaraţie pe care a dat-o Alexandru, acolo, la faţa locului, el spune că s-a înţepat în corpul încărcătorului. Şi procurorul a zis – ia să-i nenorocim noi teoria. Şi s-a dus şi a mai făcut o înfăşurare şi un nod. Şi atunci, lungimea firului liber s-a micşorat. Probabilitatea de a te înţepa în el e mai mică, el fiind mai aproape de gâtul ei, aproape lipit de el. Pentru că, altfel, care e logica celui de-al doilea nod? (n.r. – în timp ce vorbeşte ia de pe birou un încărcător de telefon mobil) Avem aşa – unu, două, trei... Bine, gâtul meu e mult mai gros (n.r. – îşi înfăşoară cablul în jurul gâtului). Acum, dacă strâng asta, îmi e suficient.

Nu vă apucaţi acum de experimente!

Să-i fac nod, e inutil. Fac degeaba nod, că nu se mai poate strânge. Eu, seara la ora 4:00 când am ajuns la morgă, am văzut că avea două noduri la cablul din jurul gâtului. Cine să se chinuiască să facă două noduri şi de ce?

Prietenele Cristinei spun că uşa camerei ei stătea tot timpul închisă şi încuiată. Alexandru a susţinut că noaptea dormeau cu ea întredeschisă. Care e povestea cu uşa? Ce v-a povestit Alexandru?

Să fim serioşi. Ce susţin prietenele ei... Pentru o domnişoară de 25 de ani să se închidă în casă, mai ales şi căsătorită, ca să n-o vadă taică-su că fumează... Se închidea, eu cred că din alte motive. Îi era teamă cred. De ceva.... Dar nici mie nu mi-a spus de ce. Asta mi-a adus aminte de o chestie – după ce s-au căsătorit şi au venit la noi am deschis o sticlă de şampanie să ciocnim, şi Alexandru o ţinea aşa după umeri şi mi-a zis: "Cristina mai are nişte afaceri aşa, cam dubioase, dar mi-a promis că în două săptămâni se lasă". Şi eu am zis, măi, dar ce e, că vă ajut dacă e nevoie. Şi zice: "Nu, nu, în două săptămâni se rezolvă". Şi în două săptămâni a murit. Deci nu-i chiar aşa de simplu ceea ce vor ei să prezinte. De ce se închidea înăuntru? De ce era deschis numai când era Alexandru acasă şi în rest se închidea?

Ce duşmani ar fi putut avea Cristina? De cine să-i fi fost frică?

Sunt mai multe piste. Eu le-am spus procurorului, dar nu m-a luat în seamă. Şoferul ei, care era zi şi noapte cu ea, oriunde se ducea, spune că, săptămânal, avea două drumuri: unul la Braşov şi unul la Buftea, la vrăjitoarea Cireşica. Am analizat această pistă. Preţurile la vrăjitoare sunt exorbitante. Ele au un întreg aparat. Eu am trimis pe cineva acolo şi mi-a explicat mecanismul. Prima dată te ia uşor – cu o sută de dolari. Şi apoi ajung până la 10.000, 20.000 de dolari. Şi îţi zic: "A, n-ai bani, dar ai proprietăţi, semnează aici". Au putere, totuşi nu sunt ţigănci din astea ordinare. Îşi dau seama ce îl doare pe om şi îl hipnotizează. Îl pun să plătească. Şi dacă nu plăteşte îşi trimit oamenii, recuperatorii. M-am gândit, nu cumva au venit nişte recuperatori, Cristina săraca a semnat ceva şi de-aia aduna şi ea bani? Ea i-a cerut şi lui Alexandru bani. Iar el i-a zis că se duce să vândă maşina luni, la Ploieşti. Nu i-a spus pentru ce îi trebuiau. A zis doar că are nevoie urgentă de bani. Şi Raluca spune că a căutat-o la telefon în noaptea aia să o întrebe cât e gramul de aur. Deci ea aduna nişte bani urgent. Pentru ce?

Nu rataţi!
Citiţi mâine continuarea interviului cu tatăl principalului suspect din cazul "Cristina"!

Citiţi şi: