A fost iubire mare la început. Iar acum, după 14 ani de căsătorie zic că se iubesc şi mai mult. Sunt obişnuiţi, intelectuali şi discreţi. Nici el, nici ea n-au fost niciodată bombe sexy. Nu le-a plăcut, n-au vrut şi nici nu li s-a potrivit. Lor le place să citească literatură bună, să viziteze muzee, să polemizeze, să ia masa în restaurante fine şi să călătorească. Au împreună o fetiţă de cinci ani. Toţi prietenii le spun că se potrivesc perfect. Şi totuşi, de câţiva ani încoace, Raluca şi Mihai au început să aibă fantezia sexului în trei. Nici ei nu mai ştiu ce scânteie i-a aprins atât de tare, probabil cărţile şi filmele porno. “Nu ne plictisisem unul de celălalt, nu ne lipsea nimic şi nici nu simţeam nevoia să schimbăm ceva în relaţia noastră. Eram fericiţi şi atunci, ca şi acum. Doar că am fi vrut să ne îmbogăţim căsnicia cu ceva nou, să-i dăm altă dimensiune, să o mai condimentăm un pic. Bine, poate că ne dezlănţuise imaginaţia şi un film despre două cupluri absolut normale ajunseseră să facă swing. Ei, şi filmul ăsta a făcut dintr-o dată să pară oarecum posibilă fantezia care ne trecea nouă prin minte. Şi o tot întrebam pe Raluca: ţie ţi-ar plăcea să facem şi noi asta? Da, ar fi interesant, îmi răspundea ea. Dar ne uitam în jur şi ne părea imposibil. Unde să găseşti oameni serioşi şi cumsecade care să vrea acelaşi lucru ca noi? Şi cum? Şi, presupunând că am găsi, chiar am putea să avem încredere în nişte necunoscuţi cât să ajungem în pat cu ei?”, ne povesteşte Mihai. Şi le-a venit ideea: ce-ar fi să-şi deschidă cont pe un site românesc de swing? Şi-au făcut nişte poze sexy cu ei doi, şi-au postat descrierea cu toate datele, înălţime, greutate, dorinţe şi au aşteptat să-i contacteze un cuplu dintre cele 4.000 înscrise pe site. Era ca la magazin; găseai acolo toată gama de oameni, de la instatori până la profesori, arhitecţi, medici, vedete, jurnalişti şi expaţi. Ba au depistat chiar şi un fost senator. Cei mai tineri aveau 19 ani, cei mai în vârstă, 60. Majoritatea erau căsătoriţi de mai bine de şase ani, ba aveau şi copii.
“Dacă şi vouă vă place profilul nostru, haideţi să vorbim în privat, pe messenger”
Au decis să nu se încurce cu oameni graşi, cu agramaţi, cu bădărani, cu cocalari şi cu piţipoace. “Penis am mai văzut, nu asta m-ar fi interesat să văd în fotografiile lor de profil. Dacă ne plăceau nişte poze, următorul pas era să ne uităm la text, să fie bine scris şi de bun simţ şi să aibă toate cratimele la locul lor”, ne spune Raluca. În scurt timp au început să primească mesaje. Primul: “Ne place profilul vostru. Dacă şi vouă vă place profilul nostru, haideţi să vorbim în privat, pe messenger”. Două săptămâni în fiecare seară au fost de nedezlipit de messenger toţi patru. Vorbeau despre fantezii comune, despre joburi şi căsnicie, despre vacanţe, filme, ceasuri, bere şi maşini. Când au epuizat discuţiile, au ieşit toţi patru în oraş, la cafea. Atunci s-au văzut prima dată faţă în faţă. El era vorbăreţ şi prietenos şi parcă nu-i prea ardea de swing. Ba chiar ar fi ieşit cu Mihai la bere, ca între bărbaţi. Ea - o bisexuală dornică de experienţe tari, pusese ochii pe Raluca. Şi, coincidenţă, şi ei erau căsătoriţi tot de 14 ani şi la fel, aveau copii. Mai făcuseră swing şi erau decişi să continue. “Era oarecum ciudat, întâi îi vezi dezbrăcaţi pe site şi abia la urmă îmbrăcaţi”, râde Mihai. Dar s-au plăcut toţi patru. Au stabilit că următoarea dată când se vor vedea, neapărat vor face swing. Şi, într-un fel, au făcut. S-a întâmplat în casa lui Mihai şi a Ralucăi, după nenumărate ore de tatonări şi de “spart gheaţa”.
O regulă a swingului: nu înseamnă nu
“Asta e cel mai greu în swing, să spargi gheaţa cumva. Noi am făcut-o punându-ne unii altora întrebări intime. Apoi am făcut ceea ce se cheamă soft swing, adică doar s-au mângâiat fetele. Actul sexual a avut loc tot între partenerii obişnuiţi, adică eu am fost doar cu nevasta mea, iar celălalt cu nevasta lui. Chiar dacă nu am schimbat partenerii, a fost extrem de excitant pentru noi, ca şi cuplu, fiindcă îi vedeam pe oamenii ăia dezbrăcaţi lângă noi”, mai spune Mihai. După câteva luni au găsit un cuplu cu care au făcut open swing, adică au schimbat şi partenerii. S-a întâmplat tot în casa lor, tot după site, messenger şi cafea. Altă dată şi-au schimbat partenerii la o petrecere de swingeri, într-un apartament. “Au fost vreo patru, cinci cupluri. Nu era nimic în orb, fiecare dintre ele mai cunoştea acolo cel puţin un cuplu, aşa că-ţi dădea o senzaţie de confort şi de siguranţă. După ce au socializat o vreme în living, cuplurile au început să se retragă fiecare în câte o cameră, să facă sex. La fel am făcut şi noi. În swing există reguli şi toată lumea le respectă: de pildă, nu înseamnă întotdeauna nu“, spune Mihai. Zice că şi pe el, şi pe soţia lui swingul i-a ajutat şi în căsnicie, şi personal. Acum, că au copil mic, au luat o scurtă pauză, dar mai târziu ar vrea continue. “De regulă, după aia faci sex în draci cu partenerul tău, zile la rând. E o explozie de hormoni şi te încearcă sentimentul ăla de regăsire a partenerului. Şi cred că e un mix interesant de nou şi de familie care îţi aminteşte de începutul relaţiei“, mai zic soţii. Acum, că au încercat şi asta, li se pare că sunt amândoi mai vii, mai tineri, mai doriţi, mai deschişi şi mai apropiaţi unul cu celălalt. Şi se simt, cumva, sexy şi misterioşi atunci când, a doua zi dimineaţa la serviciu, colegii se miră: “Ce-i cu tine astăzi? Pari atât de fresh!”.
■ INCREDIBIL! OZN-uri FILMATE pe cerul Marii Britanii. Anchetatori: CĂUTĂM EXPLICAŢII! (VIDEO)
■ DESCOPERIRE EPOCALĂ! Cercetătorii sunt BULVERSAŢI: "Este SUPERMASIVĂ, veche cât Universul şi SCHIMBĂ TOT" (VIDEO)
■ TE TREC FIORI RECI PE ŞIRA SPINĂRII! Ce a surprins o elevă într-un vechi castel din Londra. Expert: Fotografia este reală!
■ OZN prăbuşit într-un lac din Canada? IMAGINEA CARE A LUAT CU ASALT INTERNETUL
■ IPOTEZĂ ŞOCANTĂ în cazul dispariţiei misterioase a zborului MH370. La ce concluzii au ajuns anchetatorii (VIDEO)
■ APARIŢIE MISTERIOASĂ în estul Germaniei. Ce simbol a descoperit un peisagist în mijlocul unei păduri de pin
■ MĂRTURIE ŞOCANTĂ. Cartier din Bucureşti, lovit de un MARE BLESTEM! "Sunt zeci de suflete acolo, jos, care ne cheamă"