x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fuga Phoenix-ilor

0
Autor: Oana Dobre 12 Iul 2010 - 00:00
Fuga Phoenix-ilor


"Evadarea" formaţiei numărul 1 a fost primul cutremur politic din România, înaintea fugii lui Pacepa şi a Nadiei Comăneci



1 iunie 1977. Ora şase a primei dimineţi de vară. Pe versanţii munţilor din Serbia, la fel de abrupţi ca şi comunismul, un camion străpunge în goană ceaţa. Lasă în urmă franjuri de pâclă, dar în boxele uriaşe din remorcă poartă patru suflete înnegurate de frică - trei bărbaţi şi o femeie. La un moment dat, ceaţa se ridică, iar şoferul frânează. De pe scaunul din dreapta al camionului, un pletos iese din cabină, deschide remorca, ridică pânza neagră de pe boxe şi-i eliberează pe "captivi". Doisprezece ochi privesc buimăciţi de calmante soarele şi munţii, iar cineva întreabă "Unde suntem?". "Aţi ajuns în Rai", răspunde pletosul. Numele lui e Nicu Covaci. Cei trei bărbaţi chirciţi în boxele din spate sunt Ovidiu Lipan Ţăndărică, Josef Kappl şi Erlend Krauser. Împreună cu absentul Mircea Baniciu, o generaţie întreagă de rockeri din România îi venerase sub numele Phoenix.

Pentru fiecare dintre ei separat, ziua de 1 iunie 1978 este cea care le-a schimbat destinul. Lăsaseră în urmă o viaţă plină: stadioane de aplauze, valize de bani câştigaţi în turnee, case doldora de prieteni. Au ales să-şi rişte viaţa fugind din România, prin cel mai bine păzit punct de frontieră, pentru singurul lucru care le lipsea: libertatea. Unul dintre ei, Mircea Baniciu, rămăsese în urmă, iar între el şi cei plecaţi Phoenixul avea să-şi scrie o poveste nouă: despre extazul evadării reuşite, ranchiuna reciprocă şi le­genda ciuruită de dezamăgirea Vestului.

Cărţile plecării se rânduiseră cu 24 de ore înaintea popasului din Serbia însorită, dar alegerea făcută atât de fugari, cât şi de cel rămas are cauze care se pierd în anii de succes nebun şi de tensiuni cronice care au marcat cea mai titrată formaţie rock din România. Pentru prima dată după 1990, Covaci, Baniciu şi Kappl au acceptat să-şi pună cap la cap versiunile despre provestea plecării, pentru seria "Ultimele 24 de ore", iniţiată de Jurnalul Naţional.


"UITAŢI-VĂ LA HÂRTIA ASTA. EU NU MAI SUNT ROMÂN"

Premisele fugii din România sunt povestite aproape identic de cei trei. "Covaci părăseşte ţara în toamna anului 1976 prin căsătoria formală cu o prietenă din Olanda, renunţând la cetăţenia română.

Ajungând în Olanda, la Amsterdam, ia legătura după scurt timp cu Alex Polgar, un prieten din Germania pe care i-l prezentasem lui Covaci cu luni înainte de plecarea din ţară. Pe Alex îl cunoscusem prin intermediul lui Hari Coradini. Cei doi se cunoşteau de multă vreme. Alex provine dintr-o familie care emigrase în Germania prin anii '60, când Alex era încă un copil. Împreună cu Alex s-a întocmit planul evadării trupei din ţară", îşi aminteşte Kappl.

Pentru Nicu Covaci, povestea are însă o nuanţă în plus: "Eu am ieşit primul şi am renunţat la cetăţenie. Am avut scandal cu Poliţia vreo două săptămâni. M-au interogat, au vrut să mă bage la puşcărie într-un fel sau altul. Mă acuzau că aş fi schimbat devize. Apoi, mă acuzau că aş fi schimbat 1.000 de dolari. Mi-am dat seama că nu ştiu nimic. Eu am schimbat zeci de mii de dolari. Atunci am zis: gata, în clipa asta plec. Din clipa asta nu mai sunt român. Până la urmă mi-au dat drumul. M-a costat 1.000 de lei să renunţ la cetăţenie. Ai mei erau la repetiţie. M-am dus şi le-am zis: Băieţi, ia uitaţi-vă la hârtia asta. Eu nu mai sunt român. Au început să plângă. Am chemat o prietenă din Olanda, ne-am căsătorit de formă şi dus am fost".

Din punctul de vedere al lui Mircea Baniciu, decizia lui Covaci de a pleca în Vest n-a făcut decât să sporească tensiunile din formaţie: "Nicu se certase cu toţi oficialii din Timişoara. Noi aveam, în schimb, prieteni printre ăştia. Aveam prietene care erau copilele unora de la partid şi aşa mai departe. Copiii lor erau fanii noştri şi se puteau orândui nişte plecări, nişte turnee în aşa fel încât să ne putem întoarce. Covaci a fost întotdeauna adeptul unei plecări radicale. Eu îl întrebam: «Te duci să speli vase acolo»?".


VAGONUL DE DORMIT - SCENA CONFRUNTĂRII FINALE
În primăvara lui '77, Nicu Covaci se întoarce în România cu un camion gol şi cu o idee fixă: să-şi scoată trupa din ţara lui Ceauşescu. Amintirea pri­mirii pe care i-a făcut-o trupa îl ener­vează şi în ziua de azi: "Am cumpărat un camion şi m-am dus cu camionul în ţară. Am zis că am venit să-mi iau instalaţia de stadion. Băieţii repetau. Urmau să meargă într-un turneu, aranjat de toboşarul de la ora aceea. Îi păcălea pe toţi, le zicea la fiecare că el e şeful şi de fapt el băga aproape toţi banii în buzunar. A murit, îl chema Liuba Cornel. Când am venit şi ei erau în repetiţie, am văzut că erau tot pe instalaţia mea. Le zic: Salut, bă­ieţi, ce faceţi? Baniciu a început să strige: «Ce cauţi aici? Ce vrei tu? Acum eu sunt şeful şi plecăm în tur­neu». Eu zic: «Stop. Formaţia Phoe­nix e formaţia mea şi în turneu vin şi eu». «Păi nu, că pe tine nu te-am pla­ni­ficat!» «Bun. Turneu fără mine? În ce oraşe?» Am pus mâna pe telefon şi toţi s-au bucurat să mă audă. Bani­ciu a trântit tamburina şi a plecat. To­boşarul a plecat şi el. L-am sunat pe Ţăndărică: «Nicu, ce bine să te aud! Eşti bine? Ce faci?». A venit şi am făcut turneul cu Ţăndărică la tobe. Până la urmă a venit şi Baniciu, dar m-am supărat rău de tot pe el."

Turneul din mai '77 trebuia să se încheie la Polivalentă, unde organizatorii deja vânduseră două săli pline ochi. După ce şefilor PCR li s-a susurat în ureche că şeful formaţiei Phoenix a renunţat la cetăţenie, spectacolele au fost însă interzise. În aceste condiţii, trupa nu a mai avut decât o alegere: trenul de noapte Bucureşti - Timişoara. În bezna dintre 29 şi 30 mai 1977, într-un vagon de dormit ticsit de oameni obosiţi şi nervoşi, Covaci şi Baniciu au avut înfruntarea finală.

Din punctul de vedere al vocalistului, cât se poate de necesară:
"Povestea lui Nicu e că mie îmi trebuiau banii pe turneu. Aşa este, pentru că noi întotdeauna trebuia să ne milogim pentru bani. «Stai puţin că nu-i am acuma, stai puţin că nu pot, stai puţin că am nişte datorii.» El era şeful trupei şi el împărţea banii, aşa cum ştia: el, şi după aceea el, el, şi după aceea el, şi după aceea ce mai rămânea ne dădea şi nouă. În tren i-am spus: «Hai, s-a terminat turneul, acuma dă-mi banii!». Eram la vagonul de dormit. Ne uitam aşa la Dunăre şi ne gândeam la câţi au reuşit să treacă şi câţi nu".

Din perspectiva lui Covaci, noaptea din tren lasă loc de o interpretare mai complicată:
"Le-am zis: Când ajungem în Timişoara mâine, veniţi la mine să vă dau banii pe turneu, că eu plec. Baniciu a început să urle: «Banii mei, banii mei!». I-am zis: «Bă, vino mâine, că e trenul plin şi nu pot să-ţi dau banii aici». Eu aveam valiza cu cărămizi de bani. Erau zeci de mii de lei. Baniciu, nu şi nu. Vagonul de dormit era plin, era o groază de lume în tren în noaptea aia. Stăteau de-a valma pe coridor, noi stăteam cu uşa deschisă să ne aerisim. Am scos nişte cărămizi şi i-am dat lui Baniciu. După aia i-am zis: «Mă, da' vino şi mâine, că mai am o damigeană de vin». N-a vrut să vină. Eu pregătisem tot, vorbisem cu maică-mea. Voiam să-l iau şi pe Ba­niciu. După aia am stat şi m-am gândit bine la gestul ăsta. Cine n-a venit la întâlnire? Baniciu".


ULTIMELE 24 DE ORE

Timişoara, 31 mai 1977. Ora 10 dimineaţa. În casa lui Nicu Covaci încep să se strângă colegii de trupă. Şeful Phoenix îi întâmpină împreună cu mama sa, pe care toată lumea o alinta Mutti. Josef Kappl îşi aminteşte ziua aceea aproape minut cu minut, singurul detaliu pe care nu şi-l poate explica nici acum fiind absenţa lui Baniciu. "Singurul care poate să spună dacă Mircea Baniciu a fost avizat sau nu să vină la în­tâl­ni­rea «cea de taină» este el însuşi. Fapt este că Mircea n-a apărut la întâlnire.

Nimeni nu bănuia nimic din ceea ce urma să se-ntâmple. De-asta nimeni dintre cei neavizaţi n-a insis­tat să-l căutăm pe Mircea." Kappl spune că, pe măsură ce casa lui Co­vaci se umplea, atmosfera devenea ciudată. "După ce ne-ntâlniserăm la Mutti şi după nişte cafele, mă trage Covaci de-o parte, într-un moment în care ceilalţi nu erau atenţi, dân­du­mi de-nţeles să-l urmez spre dormitor. În dormitor am dat de o boxă Marshall cu capacul din spate scos şi fără difuzoare. Covaci îmi spune să intru în boxă şi să încerc să iau o poziţie în aşa fel încât el să poată monta la loc capacul din spate. Să vezi minune: am încăput în boxă în aşa fel încât se potrivea şi capacul. Poziţia era cam incomodă, dar se putea suporta.

O dată proba făcută, ziua revine la normal. După scurt timp am ieşit din boxă, întorcându-mă cu Alex şi Covaci în bucătărie, fără să scoatem vreo vorbă. În bu­cătărie, unde ne adunaserăm toţi, am hotărât îm­preună să mergem în oraş la o bere înainte de împărţitul banilor. Prima staţiune a fost terasa Con­tinentalului, de unde, după câteva beri, ne-am hotărât să mergem la Flora, localul preferat al trupei. Acolo am stat mai îndelungat, la beri, campari, whisky şi bancuri. Cu toate acestea era o atmosferă ciudată, stăpânită de o încordare stranie. Râsetele noastre, deşi zgomotoase, erau artificiale. Toată lumea simţea că pluteşte ceva în atmosferă, dar nimeni nu ştia ce se-ntâmplă şi nimeni nu avea curajul să pună întrebări. Cam pe la 5 după amiază am luat-o pe jos spre Mutti."


BOXA LUI BANICIU, "ADJUDECATĂ" DE O GRAVIDĂ
Ora 6 după-amiază a fost momentul deciziei în ceea ce-l priveşte pe Baniciu, spune Covaci. "Camionul era pregătit la mine acasă. Maică-mea pusese pânză neagră în boxe, ca, dacă bagi lanterna, să nu se vadă că lipseşte difuzorul. Rămăsese o boxă goală, a lui Mircea. Era o vecină, o nemţoaică fanatică, gravidă în luna a opta, care voia să-şi omoare copilul. Zicea: «Eu în ţara asta nu nasc!». Am chemat-o, am băgat-o în cea mai mare boxă."

"La 7 seara, o dată cu venirea serii, ziua s-a întors la 180 de grade, îşi amin­teşte Kappl. Se făcuse târziu, afa­ră era deja întuneric, iar noi u­i­ta­serăm între timp de scopul întâlnirii.

După minute lungi de tăcere, intră Covaci cu Alex în camera unde ne aflam, întrerupând tăcerea. Covaci s-a uitat la noi timp de câteva secunde, după care a început să vorbească cu voce gravă (acest ton îl folosea de câte ori spunea ceva important sau când ameninţa), spunându-ne că a sosit momentul plecării fără întoarcere. Fiecare dintre noi a înţeles imediat despre ce era vorba. Înţepeniserăm fixându-ne privirile nedumerite asupra lui Covaci. După ce ne-am revenit din acea stare de tranşă, a sărit Erlend Krauser de pe scaun spunând că vrea să tragă o fugă până acasă, să-şi ia nişte haine cu el pentru drum. El locuia la 5 min. de Mutti. Ovidiu a sărit şi el de pe scaun spunând că şi el ar vrea să tragă o fugă până la Bucureşti ca să-şi rezolve nişte probleme.

Eu nu mai aveam motiv să trag o fugă până acasă, pentru că geamantanul meu îl lăsasem cu o sea­ră-nainte, la sosirea în Timişoara, în maşină. Covaci, auzindu-i pe cei doi, le-a zis acestora să-şi ia gândul de la un asemenea plan, pentru că urma ori să plecăm acuma, ori niciodată."

Pe la 8 seara au plecat. Covaci şi Alex în faţă, restul în spatele camio­nului. În mintea lui Kappl, din filmul călătoriei nu lipseşte aproape nici un cadru. "Am pornit-o spre Dunăre, spre cel mai păzit punct de frontieră al României, Barajul de la Turnu Se­verin. În dubiţă era întune­ric beznă. Gemuleţul care ar fi făcut legătura dintre partea din spate a dubiţei şi cabina şoferului era înlocuit cu o bucată de tablă sudată pe rama gemuleţului. Aşa că nu vedeam nimic ore în şir, ci auzeam doar zgomotul motorului şi al roţilor şi respiraţia nervoasă a celorlalţi trei.

Dintr-o dată Alex frânează şi opreşte maşina la marginea drumului. Aud paşii energici ai lui Covaci, care deschide uşa laterală a părţii din spate a maşinii. Covaci ne-a zis că ar mai fi vreo 45-50 min. de mers cu maşina până la graniţă, timp în care trebuia să intrăm toţi patru în boxe."
Continuare în numărul următor
Citeşte mai multe despre:   Phoenix,   ultimele 24 de ore

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Copiii fac primii paşi din instinct

Copiii fac primii paşi din instinct
(De ce e greşit să forţezi mersul copiilor) Iubirea de copii îi îndeamnă pe părinţi să fie foarte atenţi cu dezvoltarea micuţilor, apar chiar îngrijorări privind eventuale întârzieri în primii paşi,...

Premierul Italiei care a rupt alianţa cu Hitler

Premierul Italiei care a rupt alianţa cu Hitler
Majoritatea presei s-a mirat că Jurnalul a făcut un interviu cu prinţul Badoglio, în exclusivitate. Cine era frumosul italian de circa 45 de ani, interlocutorul nostru în interviu? Am profitat că prinţul Badoglio...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (6)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (6)
Galerie Foto La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

“Irlandezul din Carpaţi”, din Guvernul lui Cioloş, în afaceri cu statul lui Dăncilă

“Irlandezul din Carpaţi”, din Guvernul lui Cioloş, în afaceri cu statul lui Dăncilă
Galerie Foto Un fost consilier din Guvernul Cioloş derulează, printr-una dintre companiile la care este asociat, contracte cu statul. Şi nu este vorba despre un simplu consilier, ci despre celebrul personaj cunoscut sub numele de ...

Președintele, făcut KO de CCR. O nouă decizie devastatoare

Președintele, făcut KO de CCR. O nouă decizie devastatoare
Galerie Foto Opinia Comisiei de la Veneția, cerută de președintele Klaus Iohannis asupra legilor de modificare a legilor Justiției, nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituționalitate a legislației adoptate d...

Fidelitatea poate reprezenta uneori adevărata victorie asupra timpului

Fidelitatea poate reprezenta uneori adevărata victorie asupra timpului
Galerie Foto Continuăm astăzi seria de interviuri-document cu cei care au împlinit sau împlinesc în 2018 venerabila vârstă de 100 de ani, români care s-au născut odată cu România Mare şi care sunt martorii vii ai...

Cât câştigau românii acum un sfert de secol

Cât câştigau românii acum un sfert de secol
Valoarea salariilor s-a prăbuşit încă din primul an al tranziţiei, atingând în 1993 58,9% din valoarea din 1990, iar în anii 1997-1998 nivelul cel mai scăzut: 56-58% din nivelul din 1990. Căderea a fost...

Andreea Marin a destăinuit prima dată cum i-a murit mama în braţe la Jurnal

Andreea Marin a destăinuit prima dată cum i-a murit mama în braţe la Jurnal
O altă invenţie de succes a Jurnalului a fost ediţia de colecţie. La momentul în care cariera în televiziune a Andreei Marin  urca ameţitor ,Jurnalul a scris “Jurnalul Andreei Marin”, prima scriitură...

1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (5)

1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (5)
La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

Teatrul pentru copii – o lecție timpurie despre bucurie

Teatrul pentru copii – o lecție timpurie despre bucurie
Galerie Foto Actrița Gabriela Ioniță consideră că teatrul îi ajută pe copii să se dezvolte armonios și frumos în procesul lor de maturizare artistică și umană. ”Fără copii teatrul ar pierde din bucurie, din emoția...

De ce vor secuii autonomia

De ce vor secuii autonomia
Galerie Foto România împlinește un veac de la Marea Unire, dar evenimentul nu e un motiv de bucurie pentru toți cetățenii ei. Comunitatea maghiară se simte din ce în ce mai puțin reprezentată de București și cere...

1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (4)

1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (4)
Galerie Foto La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

Puştiul Mutu i-a strecurat mingea printre picioare veteranului Zanetti

Puştiul Mutu i-a strecurat mingea printre picioare veteranului Zanetti
Succes spectaculos la fotbal, succes incontestabil la femei frumoase coz. Adi Mutu. Abia cucerise primele aplauze în România, era un tinerel doldora însă de talent şi Mutu este achiziţionat de Inter. Prima...

Iohannis schimbă Constituția, nu pe Kovesi

Iohannis schimbă Constituția, nu pe Kovesi
Galerie Foto La şase zile de la publicarea în Monitorul Ofical a Deciziei CCR, prin care preşedintele este obligat să semneze decretul de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Laurei Kovesi, Klaus Iohannis a declarat...

„A mai trecut România prin vremuri grele şi oamenii s-au descurcat”

„A mai trecut România prin vremuri grele şi oamenii s-au descurcat”
Galerie Foto Seria de interviuri-document cu români care au împlinit 100 de ani în anul Centenarului continuă cu a cincea poveste de viaţă a unui român simplu. În episodul de astăzi, care face parte şi el din Programul Cult...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de