Gopo a lansat primul omulet in Cosmos

Pe cat de simplu desenat, pe atat de gingas.

In 1956 prindea viata, in camera de lucru a lui Ion Popescu Gopo, un omulet gol-golut si cu chip imobil. A urmat o floricica. A urmat un zbor in Cosmos. A urmat marele trofeu de la Festivalul de film de la Cannes. Ce a urmat apoi este istorie...
IRINA CRISTEA

"Am facut un omulet cu mare economie de linii. Ochii lui sunt doua puncte, nu si-i poate da peste cap, si nici nu se uita gales. Mi-am redus de bunavoie posibilitatile. Gura lui este aproape imobila. Nu am folosit nici expresia fetei. Subiectul a capatat forta. A crescut atentia pentru fond."
Asa incepea, in anii ‘50, povestea omuletului primordial al desenului animat romanesc. Pentru ca un nume ar fi stricat, poate, vraja umanoidului cu aer de prunc matur, el n-a fost niciodata numit altfel decat "omuletul". Sau "omuletul lui Gopo".

Omuletul-istorie
S-a nascut dintr-o cosmogonie a la Gopo. Cand un soare cum nimeni nu mai indraznise sa deseneze, in jurul caruia planetele se asezau precum niste bucle prinse in bigudiuri, a stranutat. Iar dintr-o farama din planeta albastra si umeda, cu multe meridiane, care-i servea drept nas, astrul a ticluit un omulet. Omuletul rupt din soare. Omuletul lui Gopo. Aventurile umanoidului cu cap lunguiet, cu o expresie serioasa si naiva, cu maini si picioare subtiri si cu burtica rotunjita, au lasat atat spectatorii, cat si lumea creatorilor de animatie cu gura cascata. A anticipat cucerirea spatiului extraterestru si primii pasi ai omului pe Luna, lansandu-se in Cosmos cu o racheta cu cinci ani inainte de Iuri Gagarin si devenind primul "om" care a calatorit in spatiu. S-a miscat in lumea subacvatica, a evocat gandul indraznet ca ar putea exista viata pe alte planete. Toate le-a facut tinand, cand aproape de piept, cand dupa ureche, o floare. Si din calatoria lui, numita "Scurta Istorie", le-a adus creatorului sau si Romaniei unul dintre cele mai ravnite trofee ale cinematografiei: "Palme d’Or" la Festivalul de la Cannes din 1957.

Nasterea legendei
Un an mai devreme, in 1956, Ion Popescu Gopo il aborda pe Dumitru Capoianu, un tanar membru al Uniunii Compozitorilor. "A venit la mine si mi-a spus: "Bai, compozitorule, am un film. Ii faci muzica?". Am spus: "Sigur"", isi aminteste Capoianu. Coloana sonora a primului film cu omuletul a inceput de la un joc preferat al lui Gopo. Artistul obisnuia ca, la o bere cu amicii, sa le ceara sa puna pe o hartie trei puncte, unde ar fi dorit ei. "Cerea sa ii scrii ce sa fie in fiecare, de exemplu in punctul 1 sa fie nasul, in punctul 2 sa fie varful piciorului stang si in punctul 3 sa fie buricul. Iar el se chinuia groaznic, ca un damnat, ca un apucat de iele, pana gasea formula sa deseneze intre acele puncte o femeie goala", explica Dumitru Capoianu. Asa ca, pentru a-i raspunde lui Gopo prin propriul lui joc, compozitorul i-a cerut, pentru muzica filmului, tot trei puncte. De aceasta data, pe pian, sub forma de note. Iar Gopo a ales: DO, SI si SI bemol. Din aceste trei note si dintr-un carton pe care artistul schitase principalele scene ale scurtmetrajului, Capoianu a compus muzica pentru primul film cu omuletul. La acel moment, pelicula se numea "Bob de soare". Personajul era un om-amfibie, care mergea si pe uscat, si pe apa, si pe aer. Un personaj departe, cum spunea chiar creatorul sau, de modelul ideal al unui Fat-Frumos. Fizionomia si gesturile lui puteau exprima totul cu o oarecare indoiala. "Era filozofia care tinea personajul. Totul cu un oarecare "ei, si?", "si daca?", "chiar?", "crezi ca?", "oare?". Era personajul lui "oare?". Neincrezator in toate, dar gata sa creada orice. Omuletul "om", umanoidul care e curios de orice, dornic de orice, care se baga in orice", il defineste compozitorul Capoianu.

Motivul florii
Acest umanoid gol-golutsi "fara nici o impodobire falsa", cum scria Gopo in "Filme", a primit de la desenatorul sau un singur accesoriu: floarea. Cum a luat viata mica planta a povestit chiar artistul. "Intr-o zi banala de toamna contemporana a crescut pe hartia alba de pe masa mea de lucru o floare. (...) Descoperisem o floricica de tus umpluta cu vopsea, care in mainile omuletului meu de tus si vopsea isi pierdea conturul si nici culoarea nu se mai vedea, caci ea devenea expresia exterioara a sentimentelor omuletului meu. (...) Omuletul va purta aproape de piept floarea, de-a lungul scarii, sub apa, in ocean, in Cosmos. Nu se va desparti de ea niciodata."

Piedicile tehnologiei
Primul film cu omuletul lui Gopo s-a facut in conditii tehnice precare. Echipa recurgea la tot felul de gaselnite. Pentru a obtine un efect sonor deosebit, se folosea o instalatie bizara. Cum functiona, explica tot Dumitru Capoianu: "Era o groapa de vreo 3 m pe 3 m si 2 m inaltime, care avea peretii tapitati cu sticla, avea si tavanul de sticla, si podeaua de sticla. Noi o foloseam drept camera de ecou. Bagam un difuzor oarecare acolo si un microfon. Difuzorul emitea sunetul pe care il vroiam noi, iar microfonul il capta dupa ce sunetul se lovea de peretii de sticla si se prelungea".

Succes si dupa 48 de ani
La aproape 50 de ani de cand a prins viata, omuletul lui Gopo nu a pierdut nimic din puterea de a fascina deopotriva copiii si publicul adult. O stie cel mai bine directorul general al studiolului "Animafilm", Manuela Hodor. A testat reactia salii in numeroasele turnee de promovare pe care studioul le face in toata tara. Omuletul nu lipseste de la nici un spectacol, iar copiii il adora. "Prin dragalasenia lui, prin felul in care respecta conturul omului, prin miscarea in cadru, omuletul a transmis caldura. Ce poate fi, de fapt, mai miscator decat un copil?", apreciaza Manuela Hodor.

CHIPUL DIN CIFRE

La o privire atenta, fata omuletului e compusa dintr-un joc de cifre. Jocul "10=11". Odata scrise aceste cifre, "formula" trebuie imprejmuita cu un oval. Daca intorci foaia spre stanga sau daca apleci, pur si simplu, capul spre stanga, privind cifrele dintr-un alt unghi, pe hartie apare chipul omuletului. "1" este gura, "0" este nasul, semnul "=" schiteaza ochii, iar "11" formeaza cele doua cute ale fruntii lui etern neincrezatoare. Tot dintr-un joc vine si numele "Gopo": numele de fata al mamei, Gorenco, si numele tatalui, Popescu. In prezent, drepturile patrimoniale de autor si marca Gopo au fost cesionate de sotia artistului, Ana Maria Popescu, firmei Babel Communications. Tot in custodia firmei se afla si cele mai importante trofee obtinute de Ion Popescu Gopo, printre care "Palme d’Or" (Cannes) si "Golden Gate" (San Francisco).

Scrisorile-directiva
"Draga compozitorule, fa o muzica sa fie geniala (incearca - poti!). Incearca sa nu ma aiuresti (ca nu se prinde). Incearca sa faci treaba asta cu placere (treaba ta cum)."
Asa obisnuia sa comunice Ion Popescu Gopo cu colaboratorii sai. Prin biletele si epistole scrise noaptea, dupa ore de zvarcoleli in pat. Atunci ii veneau idei si tot atunci simtea nevoia sa le transmita prietenilor sai, compozitorul si inginerul de sunet.
Dumitru Capoianu isi aminteste de diminetile cand, la studio, se intalneau toti trei, iar Gopo incepea sa imparta directivele nocturne. "Uite, ti-am scris asta", spunea. In acele scrisori explica exact ce vroia de la colaboratorii lui, intr-o forma in care stia ca nu poate fi intrerupt. "Lucreaza in asa fel bucata incat sa poata fi repetata (putin altfel) pentru final pana la aparitia copilului, apoi, dupa o pauza scurta (suspensie, mi se pare), reincepi si faci o apoteoza la final" sau: "Nu uita! N-ai decat trei note!", ii scria compozitorului in timpul lucrului la "Scurta istorie".
I-ar fi fost greu lui Capoianu sa uite ca are doar trei note, cele trei note alese in joaca la un pian. Pe parcurs ce echipa continua cu omuletul si la alte filme, tema muzicala trebuia sa ramana, macar in linii mari, aceeasi. "Atunci a cam inceput sa se stranga funia in jurul parului, pentru ca, la trei note date asa, la un amuzament, sa faci muzica unui film de 10 minute era greu, dar sa continui cu aceleasi trei note la inca 10-11 filme era groaznic", explica Dumitru Capoianu.
Pe langa dificultatile strict tehnice, compozitorul avea de infruntat si tachinarile prietenului sau. "Ma gandesc cum te asezi la pian cu mutra ta, cu halatul rosu, si ma infior - mi-e frica. Sa dea Dumnezeu sa ai muza! Cat sa dureze bucatile iti voi spune dupa ce-mi arati ce ai facut la pian", ii scria Gopo.
P a r i n t e l e omuletului era foarte tipicar in munca lui. "Decat sa gresesti ceva, mai bine te duceai la el si ii spuneai ca nu-ti iese, decat sa il lasi sa descopere el greseala", isi aminteste Olga Nitu, unul dintre operatorii de imagine de la Animafilm, care a lucrat cu Ion Popescu Gopo. Mereu nemultumit de ceea ce facea, mai ales in ultima parte a carierei, artistul obisnuia sa reia si de cinci ori o secventa, cu aceeasi incapatanare care-l facea sa se otarasca ore-n sir asupra jocului cu trei puncte si cu femeia goala.

Echipa n-a stiut ca participa la Cannes
In 1957, filmul nu aparuse inca pe ecrane. Era momentul cand se alegea delegatia romaneasca ce urma sa participe la Festivalul de film la Cannes. Dupa serii intregi de vizionari, care au inclus si filmuletul lui Gopo, denumit intre timp "Scurta istorie", "tovarasii" s-au oprit asupra peliculei "Delta Dunarii" de Ion Bostan. Nu au tinut insa cont de o conditie esentiala impusa de juriul de la Cannes. Filmul trebuia sa aiba doar o bobina, adica o durata de pana in 8-9 minute. "Delta" avea 3 bobine.
Delegatia a plecat in Franta dis-de-dimineata, cu avionul. Seara, un membru al echipei si-a dat seama ca e posibil ca filmul ales sa nu intre in discutie, pentru ca era prea lung. In aceeasi zi, pe seara, el a venit repede la studioul unde echipa lui Gopo avea un exemplar din "Scurta istorie", pus pe masa de montaj. A luat filmul, l-a bagat in valiza si a plecat iar la Cannes. Acolo, alta belea. Filmul nu era infasurat pe bobina in asa fel incat sa fie pregatit pentru proiectie. Asa ca, in noaptea dinaintea vizionarii, doi membri ai delegatiei Romaniei au stat si au derulat cei aproape 300 de metri de pelicula "in opt", cu ajutorul unui creion.

SURPRIZA. "Scurta istorie " a facut mare valva la Cannes, iar juriul i-a rasplatit vizionarismul cu marele premiu, "Palme d’Or". Pentru Gopo si colegii sai, vestea a fost greu de crezut. "Nici n-am stiut ca a venit cineva si a luat filmul. Cand a venit vestea ca am luat "Palme d’Or", noi am innebunit de surpriza ", spune Dumitru Capoianu. Gopo insusi nota in volumul "Filme": "A doua zi dupa premiu am primit multe flori, o gradina de flori, si toti ma rugau sa le cant "LA!" ca omuletul din film".

"TRIUNGHIUL DE AUR". Premiul de la Cannes nu a fost singurul mare castig pentru echipa care a realizat "Scurta istorie". Din munca de atunci din studiouri s-au nascut o colaborare si o prietenie care au durat zeci de ani. In acele zile, desenatorul, regizorul si scenaristul Ion Popescu Gopo, compozitorul Dumitru Capoianu si inginerul de sunet, Dan Ionescu, au format asa-numitul "triunghi de aur", echipa care a realizat toate filmele al caror protagonist a fost omuletul. Echipa din care a ramas acum pentru a-si aminti si reaminti doar Dumitru Capoianu.
Cei trei erau impreuna aproape tot timpul. La studio, la carciuma si, aproape zilnic, acasa la Dan Ionescu. Acolo se nasteau si se dezba teau ideile. "Eu si Gopo veneam cu tot felul de planuri, zburdam, iar la sfarsit Dan Ionescu spunea: "Bun, acum hai sa le ordonam". Vedea ideile noastre din punct de vedere practic, era "cap limpede". Si ne taia aripile. Ne spunea: "Daca vi le tai eu, tot mai ramane, pe aici, pe jos, ceva pufusor"", relateaza Capoianu.

INEDIT

Gopo si cenzura
In toate filmele sale, Ion Popescu Gopo a stiut sa "fenteze" cenzura. Reusea sa se strecoare astfel incat, agatandu-se de lucrurile care erau permise, sa spuna ce avea de spus fara sa trezeasca animozitati si fara sa-i alarmeze pe cei care vegheau. "Toate filmele lui sunt pe muchie de cutit. La orice argument impotriva vreunei secvente din vreunul din filmele lui, avea un contraargument chiar in acea secventa", spune Capoianu. Mai mult, niciodata nu respecta scenariul pe care il trimitea, dupa regulile regimului, ca sa primeasca aprobarea de a porni un film. O data ce incepea lucrul, facea ce vroia, iar scenariul ramanea undeva, intr-un sertar.

Gopo si turnatorul
Desi nu si-a permis niciodata sa il atinga in mod direct, Securitatea a fost mereu pe urmele lui Gopo, iar el a stiut sa aleaga cea mai buna cale de a face fata. "La petreceri avea grija sa fie intotdeauna cu noi si omul pe care il banuiam ca tine legatura cu securitatea, turnatorul. Fara el nu porneam nimic. Daca nu era el de fata, amanam. Vroiam sa fie acolo ca sa se stie exact ce vorbeam noi."

Gopo la Roma
In timpul unui sejur in capitala Italiei, Gopo i-a trimis prietenului sau Capoianu urmatoarea scrisoare: "Fa o cerere la Finante sa schimbe niste lei in lire si sa trimita banii la ambasada la Roma. Asvrea sa imi cumpar niste culori care nu se gasesc la Bucuresti. E foarte important pentru filmele de desene animate".

Moartea lui Gopo
Artistul s-a stins in toamna lui 1989. De ceva vreme avea probleme cu inima. In ziua de 29 noiembrie ninsese mult, iar una dintre cele doua masini ale lui Gopo ramasese pe trotuar. A vrut sa o bage in curte, ajutat de fratele si de nepotul sau. In timp ce se opintea alaturi de ceilalti doi sa urce masina pe trotuar, Gopo a cazut. Fratele si nepotul s-au apropiat sa-l ajute sa se ridice, crezand ca a alunecat. Insa inima lui Gopo incetase sa bata.

CONTINUARE: "Mirabela sunt eu!"