Picioare crăcănate și în X, etape normale în dezvoltarea copiilor

Părinţii, mereu grijulii cu micuţii lor, sunt foarte preocupaţi şi de primul cuvânt rostit, dar în egală măsură şi de întâii paşi. Adesea se sperie de fiecare amănunt la picioarele bebeluşilor. Interviu cu profesor doctor Mihai Jianu, membru în conducerea Societăţii Internaţionale de Chirurgie Copii

Florin Condurăţeanu: -Părinţii intră în palpitaţii când văd picioruşele copilului niţel arcuite, se tem că va fi  crăcănat, e spaima justificată ?

Prof Mihai Jianu: - Îngrijorare deseori exagerată. Copilul până la 1 an şi 6 luni e normal să aibă picioarele curbate, în paranteze, sub formă de “o”, adică crăcănate. Între 1 an şi 6 luni până la vârsta de 2 ani picioarele se îndreaptă, dispare acest aşa numit genum varum. După 2 ani picioruşele se modifică uşor în “x” pentru a căpăta o stabilitate mai mare. Unii, prin predispoziţie genetică, vor fi adulţi cu picioarele crăcănate. Dar aceste sperieturi ale părinţilor privind picioarele copiilor sunt alarme false.  Cotul şi genunchiul e firesc să fie puţin dezaxate. Cotul e uşor dezaxat pentru a avea grade mai multe de mişcare, iar genunchiul nu se află în ax cu şoldul pentru a obţine o bază mai mare de susţinere a corpului, pentru o stabilitate sporită. Cu această ocazie ar trebui semnalate unele erori făcute de părinţi. Mai multe pampersuri îndepărtează picioarele micuţului şi apare riscul să iasă capul femurului din locaşul lui din bazin, ajungându-se la complicata luxaţie de şold cu rezolvare chirurgicală. Greşit era şi obiceiul înfăşatului la sugari, pasămite pentru a-i îndrepta picioarele, apare acelaşi pericol de a împinge capătul osului coapsei să iasă din locaşul normal din bazin.

F.C: - M-am întâlnit într-un magazin cu o mămică abia ţinând în frâu o fetiţă, în permanentă mişcare, ca argintul viu. Am lăudat copila reuşită şi mama ei mi-a spus că fusese speriată, zvârluga de copil nu mersese până la 2 ani. E şi asta o îngrijorare la unii părinţi...

Prof M.J: - Nu e cazul să se impacienteze părinţii dacă bebeluşul n-a mers până la 1 an şi 4 luni. Dacă şi după această vârstă mersul întârzie trebuie consultat un ortoped. Opinia mea este că e greşit să forţezi umblatul mai devreme cu acel cadru pe roţi. Când s-au maturizat articulaţiile şi oasele copilului, pornesc semnale spre creier că a venit momentul şi micuţul face primii paşi. Utilizarea acelui cadru pe roţi, cu care bebeluşul se mişcă, riscă să prejudicieze articulaţiile şi oasele, angrenându-le în mişcări de deplasare când picioruşele nu sunt pregătite încă la acest efort. Şi mai este cazul să luăm aminte că micuţul e bine să fie lăsat să umble în ciorapi sau în picioarele goale. Simţind cu talpa profilul solului el îşi antrenează formarea gleznei, a ligamentelor. Şi pantofii e bine să aibă talpa flexibilă. Este o greşeală să folosească micuţii încălţăminte cu glezna prinsă în marginea ridicată a ghetelor, pasămite ca să-i ţină protejată glezna. De fapt, încălţămintea înaltă cu marginea superioară rigidă şi acoperind glezna împiedică glezna să se formeze normal, să se antreneze. E ca şi când ai obliga copilul să umble cu laba şi glezna în ghips.

F.C: - E coadă la ortopezi de părinţi cu odraslele pentru a se descoperi platfusul, de unde această obsesie?

Prof. M.J: - Părinţii văd grăsimea care este la toţi copiii pe talpă, ei calcă pe acest strat de grăsime şi pare că e vorba de platfus. Până la 4 ani toţi copiii par a avea platfus din pricina acestul strat de grăsime. Apoi grăsimea nu mai există şi se vede talpa arcuită normal. După această vârstă doar 15 % din oameni au platfus, iar dintre aceştia doar 3-4 % au platfus dureros, ce produce un mers cu dureri. Restul cu platfus obosesc mai repede la mers. La cei cu platfus dureros se intervine uneori chirurgical.

Medicina din Franţa critică recomandarea de a folosi în încălţămintea micuţilor  talonetele. Amăgire: nişte talonete mai înalte nu pot acţiona asupra oaselor tălpii, nu reuşesc să arcuiască bolta osoasă. Ba mai mult, pot aduce suferinţe, talonetele împing piciorul în sus, apare riscul deplasării osului femur din locul lui din bazin, ajungându-se la luxaţia de şold.

Florin Condurăţeanu