x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Maşinile, pasiunea Regelui

Maşinile, pasiunea Regelui

de Carmen Anghel    |    17 Noi 2012   •   00:30
Maşinile, pasiunea Regelui

Principele Mihai avea numai şase ani când a primit prima sa maşină. O mare bucurie! Familia regală îi descoperise deja dragostea faţă de maşini. Caii şi caii-putere erau paisuni vechi ale familiei. Regina Maria adora să călărească şI, nu de puţine ori, se urca la volanul maşinii sale; principesa Ileana la fel, iar principele Nicolae chiar participa la curse de maşini. Aşa că Mihai nu făcea decât să continue tradiţia.

Primul automobil al  principelui a fost o maşină electrică(englezească) numită "Gândacul Roşu”. Era în 1927. Parcul Palatului Cotroceni a  fost martorul îndemânării sale. Povestea continuă în paginile următoare.

Regina Maria a României, bunica sa, notează des în "Însemnări zilnice” bucuria micului prinţ Mihai de a stăpâni caii-putere: "Cotroceni, 22 aprilie 1926: Mai frumos şi mai însorit ca oricând. (Mai târziu am făcut un tur în grădină, unde l-am întâlnit pe Miky, care  mâna o adorabilă pereche de cai micuţi, dintr-o drăgălaşă trăsurică primită în dar de la Timişoara Sau Sinaia. 1 septembrie 1926/( Ileana şi cu mine am prânzit în balcon, împreună cu Miky. El a fost nespus de amuzant. Din păcate pentru sărmanele noastre urechi, ocazional, el îşi imaginează că este un motor, un motor nu prea bun după zgomotul pe care îl face”, nota amuzată regina.

Regina Maria era la rândul său pasionată de maşini şi de cai, de călăltorii cu vaporul. Principesa Ileana, mătuşa Majestăţii Sale Regele Mihai, era de asemeni o temerară a a ceea ce s-ar putea numi astăzi "Sporturi extreme”, iar Principele Nicolae, unchiul, pilota maşini de curse, pe care le  repara, de cele mai multe ori singur, după cum scrie, din nou, regina Maria.

În caietele sale, regina avea să păstreze multe fotografii cu micul Mihai uimit şi încântat să fie în apropierea unei maşini adevărate. Pasiunea aceasta l-a urmărit toată viaţa şi nu a însemnat doar maşini, ci şi avioane sau elicoptere.

Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit anul acesta 91 de ani. Unul dintre darurile primite a fost albumul  despre pasiunea sa de o viaţă, maşinile: Maşinile regelui.

"Maşinile Regelui, apărută la editura Curtea Veche, este o bijuterie ca dintr-o colecţie. Este mai mult decât o trecere în revistă a maşinilor sau avioanelor pe care le-a avut de-a lungul timpului Majestatea Sa. Este o frumoasă poveste despre rege, părinţi, bunica sa, regina Maria, este o incursiune  inedită în  fabuloasa existenţă a Familiei Regale a României”. 

Albumul a fost realizat de Principele Radu al României, care admiră dragostea faţă de maşini a regelui.
"Cu un fel de sfială amestecată cu discreţie, regele spune uneori, în familie sau printre cunoscuţi, despre pasiunea sa pentru maşini: «Cred că m-am născut cu volanul în mână.» De-a lungul anilor, automobilele, avioanele , precum şi «maşinăritul» în atelierul său auto au fost deopotrivă un hobby şi un fel de a se apăra de toate presiunile şi tensiunile vieţii.(...) Majestatea Sa a găsit în condusul automobilului preocuparea sportivă a minţii care să-l menţină în echilibru. Astăzi, după optzeci şi cinci de ani de condus, regele se urcă la volan cu aceeaşi siguranţă discretă, cu o plăcere sfioasă, cu o robusteţe uşor de remarcat. Tratează maşina cu respect, cu atenţie, are un anume fel profund de a «simţi» motorul, pe care îl ascultă cu sufletul şi cu mintea. Automobilul pe care îl conduce, ca şi traficul auto şi celelalte maşini de pe şosea, sunt tratate de Rege tot atât de frumos şi de respectuos pe cât sunt trataţi oamenii pe care îi întâlneşte zi de zi.

A avut de mic copil pasiunea motoarelor, a automobilelor de toate felurile. (Regele nu a avut o atitudine frivolă faţă de maşini. Nu le-a colecţionat ca pe trofee de arătat celorlalţi, nu le-a tratat cu orgoliu sau cu pasiune capricioasă. Regele şi-a privit maşinile ca pe o sursă de echilibru, de perfecţiune, ca pe un model de izbândă a mâinii omului.(...)”, mai spune Principele Radu.
Principele Mihai nu a avut un instructor auto. A învăţat singur. "A  furat arta şofatului de la şoferii Palatului Regal. Prima sa maşină adevărată - Morris 1927- a primit-o la vârsta de opt ani, în anul 1929, de la unchiul său Principele Nicolae.

Zborul este o altă pasiune a regelui.  Prima dată s-a urcat într-un avion la vârsta de 8 ani. La manşa avionului, Regele Mihai a efectuat în întreaga sa viaţă 955 de ore şi 55 de minute de zbor, scrie Principele Radu.

Muzeul  regal al automobilului. La data de 25 octombrie 2011, cu ocazia împlinirii celor 90 de ani de viaţă ai Majestăţii Sale, la domeniul regal din Săvârşin s-a inaugurat Muzeul Regal al Automobilismului. "Muzeul găzduieşte colecţia actuală de maşini regale, noi şi vechi, precum şi o expoziţie cu fotografii şi documente legate de pasiunea pentru automobil a Familiei Regale a României, din 1866 până astăzi. Atelierul mecanic auto al Regelui Mihai I este, de asemenea, parte a Muzeului Regal al Automobilului. Aici se va putea admira colecţia preţioasă de unelte auto a Mejstăţii Sale, precum şi toată rezerva de piese originale de care s-a folosit pentru reconstituirea, de-a lungul anilor, a nouă jeepuri militare americane, tip Bantam, Willys şi Ford.

"Regele Mihai a avut 38 de maşini de-a lungul a 90 de ani de viaţă, la care se adaugă patru jeepuri militare americane, toate originale, unele dintre ele primite în dar, altele recondiţionate de Rege, personal. ( În cei aproape 85 de ani de condus maşina, Regele a stat la volanul maşinilor lui de-a lungul a peste două milioane de kilometri.”

Colecţionari

"Regele Mihai şi Regina Ana sunt membri ai unor cluburi ale colecţionarilor de vehicule istorice militare din SUA, Elveţia, Franţa, Aanglia şi Italia. În colecţia Majestăţilor lor există patru jeepuri şi două remorci de jeep înmatriculate în circulaţie, plus alte două jeep-uri nereparate, «epave», aşa cum le numeşte Regele, care îşi aşteaptă rândul să fie recondiţionate şi înscrise în circulaţie.”
_________________________
Notă: Mulţimim Editurii Curtea Veche pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol
Fotografii din albumul "Maşinile Regelui”/ Principele Radu al României / Editura Curtea Veche

×
Subiecte în articol: regele mihai colectie automobile