Obiceiuri de Ignat, în satul ieşit din timp. La Lelese, un sat din inima Ţinutului Pădurenilor, multe se-ntâmplă şi azi cam ca pe vremea dacilor

In Tinutul Padurenilor, Ignatul nu pica-ntotdeauna in ziua de... Ignat. La Lelese, "porcul se taie cand ne vine bine, de cand da toamna, cand se lasa frigul", ne zice unul dintre localnici. Asa se face ca-n sat miroase a sorici fript si-a zeama in care fierb caltabosii in tot postul Craciunului, dupa cum si-a gasit fiecare timp sa taie godacul. Si, din cand in cand, gerul noptii e-nvelit in aburi de alcool, caci fierb alambicurile pentru "ghinars", tuica de pruna din care fiecare-si face doar cat are nevoie sa treaca prin frig.

Satul e rupt de lume. Drumul pa­na la el e anevoios. Dar parca asta a ajutat, cumva, ca nu-s asa de alterate traditiile ca prin alte parti. Desi, ne spune mandru primarul, satul e legat la internet. Mai sunt probleme cu apa, cu drumurile, cu gazele, prin unele parti din comuna, dar internet are tot omul care a vrut sa-si racordeze gospodaria la pulsul lumii.

La Lelese am ajuns pe-nnoptat. Ne-a luat de jos, de la Govajdia (dinaintea furnalului vechi de doua secole, unde se spune ca s-ar fi turnat o parte dintre piesele de fier ale Turnului Eiffel), primarul Ciprian Achim, ca drumul "nu-i pentru masina cu garda joasa", si ne-a oprit dinaintea unei porti luminate de-un bec stramb. In casa, gazdele – familia Poanta (dupa porecla, "a lu’ Tuture"; tuture-nsemnand "izvor") – s-au dovedit a fi oameni drepti si buni, numai oleaca prea ocupati pentru cat de curiosi eram noi, ziaristii veniti de la Bucuresti. Trei femei roboteau de zor, in bucataria larga, cu plita veche, din caramida, lipita cu lut si data cu var. Si-n vremea asta, barbatii casei "se cinsteau" cu ghinars, caci treaba lor "se gatase". Ei taiasera porcul, transasera carnea... de-acum femeile vor trebui sa se randuiasca pentru bucate! Ceasurile fiind tarzii, si munca era inaintata, deja.

"Nana Marie, ce facem noi aici?", o intrebam pe batrana care gusta cu linguroiul de lemn zeama ce fierbea in ceaunul urias. "Sangeret. Sangeret cu carne vie, tocata fain si fiarta. Am pus pe ea mirodenii, din alea, de miros: piper, chitarca, ceapa, cimbru. Carnea e framantata bine si apoi bagata pe mat si fiarta bine-bine-bine. Cand punem la masa, sangeretele numai mai fierb o tara in sarmale si gata-s. Am mai facut macinat de carnati (carnea de umplut carnatii – n.n.). Uite-asa se face: cureti ceapa, pregatesti tot pentru ce trebuie sa pui. Carnea de porc trebuie sarata inainte. Trebuiesc matele spalate frumos, rase bine, sa iasa carnatii sanatosi si curati..." "Cine rade matele pentru carnati?", o-ntrebam, observand intr-un colt al bucatariei o alta femeie imbrobodita, cu trei flanele si trei ilice unul peste celalalt, cu ciorapi lungi de lana-n picioarele varate intr-o pereche de papuci vechi, scalciati (uitasem sa va zicem, totul se petrece-n bucataria... de vara, de-aceea e mai frig, chiar daca soba pe care fierb caltabosii duduie). "E fata mea, Maria. Am avut doua fetite, dar una a murit..." O umbra i se asterne pe fata. O clipa numai. Destul cat sa simtim ca trebuie s-o lasam linistita. Asa ca ne-ntoarcem spre cealalta Marie, cea mai tanara (e-un fel de-a zice "tanara", ca-i bunica si ea).

"Cum e la bucatarie, in ziua in care se taie porcul?", o-ntrebam si pe gazda noastra, Maria Poanta, imediat ce... lasa cutitul din mana. "E foarte greu. Trebuie sa ai picioare, sa mergi incolo incoace, totul trebuie pre­gatit. Dar merita, pentru ca un an ne folosim de acolo." "Ce bucate faceti?" "Acuma facem pentru cal­ta­bosi, facem carnati, cum spuse ma­ma, facem sangerete, facem toba, fa­cem carne de pus la beci, intr-un vas mare. Punem la fum slanina, oasele. Lasam ceva si pentru congelat..."

"Aveti ceva obiceiuri legate de taiatul porcului?", il iscodim si pe Nelu Poanta. In general, ne intereseaza care mai sunt obiceiurile, in satul asta care pare rupt de lume. Ca sa ajungi in oricare dintre satele padurenesti, trebuie sa pornesti din soseaua principala, de fiecare data pe alt drum. Satele nu-s legate intre ele, nici nu s-ar putea, ca-s vai si inaltimi cat vezi cu ochii, jucand ca intr-un fel de hora a uriesilor. "Nu chiar. Porcul se taie cand ii vine bine. De cand da toamna si vine frigul, in functie de cat e de mare, se tot taie porcii, prin partile noastre. Nu se taie neaparat de Ignat. Lumea se mai tine numai sa nu se taie miercurea, vinerea, dar atat."

"Sanatatea. Aia e bogatatea omului"
"Cum ati trecut prin viata, nana Marie?" "Pai, multumesc lui Dumnezeu, ca rele mari n-am avut. Mai grele am avut, dar mari asa, sa-mi sape inima, n-au fost. A murit sotul, iaca de 17 ani e mort. A murit fetita la 8 luni. Si atat. Incolo, mai nimic grav." "Si de muncit, cum munceati?" "Cat sa-mi ia pielea. Si-atunci, si azi. Am sapat toata vara, si am strans fan si am carat la porci, si ce-o mai trebuit. Multam Domnului ca am putut si am fost sanatoasa. Se poarta foarte frumos cu mine si fata, si ginerele, si nepotii, si stranepotul, micul meu si dragul meu. Ma cinstesc, sa le dea Dumnezeu sanatate! Nu m-am pierdut. 88 de ani am implinit asta primavara, dar vad bine, numai pe seara ma taie, asa, la ochi. De auzit aud ca cand am fost de 20 de ani. Celelalte toate mi-s bune." "Ce e important pe lume?" "Sanatatea. Aia e bogatatea omului. Daca esti sanatos si iti petreci lumea bine, ai ce manca, ai ce purta, celelalte sunt bune. Acela de-i bolnav, zace cu lunile si e vai s-amar. Daca ai credinta in Dumnezeu si-l rogi sa te ajute, te ajuta."

Sezatorile de demult
Pana acum 20 de ani, se mai porneau cu colindul. "Cand era mama copil, porneau devreme, se mai duceau prin alte sate, dar acum nu prea. De Craciun, atat. Nu mai canta nimeni la fluier aici, nici nu mai exista." Nelu Poanta, ginerele nanei Maria, e oleaca nemultumit ca se pierd obiceiurile. "Sa va spuna soacra-mea cum era la tineretea ei!" "Noi aveam sezatoare mereu. Cu furca in brau mergeam la sezatoare. Ne strangeam acolo tineretul si noi, fetele, torceam. Veneau baietii cu fluierul si ne apucam de joc. Asa era pe timpuri. Acum, au venit alte vremuri. Costumul, asta de-l port acu’, eu mi l-am facut. Aveam 12 ani cand o cumnata m-a invatat sa cos maneca din asta, cum facem noi, si tot ce-a mai trebuit sa stiu. Noi, fetele, pana ne-am casatorit, ne-am facut sa avem haine de toate felurile, sa ne tina si viata toata. Aveam suba de aia de purtam din batrani si coltuni din aia, batranesti... Ca nu aveam cizme, ca acum. Purtam coltuni si opinci. Pe vremea mea, la nunta, era cu fluier si cu cimpoi. Am 88 de ani si n-au fost atatea minuni, ca acum, de nu le poti alege. Da, si de sarbatori faceam joc cu feciori. Trei zile jucam. Asa era pe vremea mea. Petrecea tineretul ca erau toti in sat."

Retetele Mariei
O iscodim de retete pe Maria, fiica nanei Maria. "Cu ce sa incep? Hai sa luam dupa ritualul porcului. Mai intai luam carne ca sa mancam, sa facem o fripturica cu un pireu. Abia pe urma ne ocupam de spalatul matelor, apoi ne alegem carnea de carnati si carnea pe care o punem pentru mai mult timp, cu sare. Pe urma fierbem pentru caltabos maiul (ficatul – n.n.), jumatate de cap, plamanii, inima si ce mai punem acolo. Apoi le scoatem, le dam prin masina si facem caltabos. Folosim piper, boia, cimbru si ceapa pentru caltabos. Si pentru carnati, tot la fel: piper, boia, usturoi... Ma­ci­nam si amestecam cu carnea, apoi ii facem la carnatar (folo­sesc, adica, masina cu tulumba, special pentru umplut matele – n.n.), ii punem apoi intr-o ga­leata in apa, ii scoatem, ii punem la scurs si apoi ii lasam o zi, dupa care ii ducem la afu­ma­toare 2-3 zile. Apoi ii lasam la pod, sa se ususce si sa se afume incet." Alte bucate? "Carne afumata facem si din picior, si din cap, si din bombeul de la porc, mana porcului cum s-ar zice. Si le punem la afumat cu slanina, dupa ce luam carnatii din afumatoare. Secretul este ca, dupa ce o lasam putin sa faca fata frumoasa (fata, adica aspect, culoare), sa o punem la camara. La noi nu se fac jamboane sau altele din astea, da’ am auzit ca prin Banat fac. Sa va duceti acolo sa le vedeti."