Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul National prezinta in exclusivitate rechizitoriul procesului Pogromului de la Iasi din iunie 1941. Procurorii Parchetului Curtii Bucuresti au instrumentat la acea vreme o ancheta in care au audiat sute de persoane. Zeci de inculpati au fost condamnati pentru faptele lor, relevante fiind insa cele descrise in peste 60 de file ale dosarului cu numarul 5.260 din 1947. Din paginile rechizitoriului aflam ce a declansat tragicele evenimente de acum 70 de ani. "Guvernul si autoritatile de la Iasi au organizat o retea de zvonuri, ca acelea ca evreii sunt vinovati de toate insuccesele, fiindca ei ar comunica cu armatele sovietice prin radio", se arata in rechizitoriu. "Acestia sunt banuiti ca ar efectua semnalizari luminoase in timpul noptii pentru a dirija avioanele sovietice spre obiectivele ce trebuiesc bombardate. In urma anchetei s-a dovedit falsa aceasta ipoteza", se mai arata in document. Toti cei banuiti ca ar fi pactizat cu dusmanul sunt adusi la Chestura Politiei. Pe 29 iunie 1941, dupa ora 13:00, curtea Chesturii se umple pana la refuz. In timp ce se da o alarma aeriana se deschide focul asupra miilor de evrei adunati acolo. Au cazut sub ploaia de gloante barbati si femei, unele chiar cu copii in brate. Macelul a durat pana catre seara, cand in urma unui ordin putinii supravietuitori sunt incolonati si dusi in Gara, paziti de militari romani si germani. Acolo, majoritatea au fost jefuiti, fiindu-le smulsi dintii din aur sau taiate degetele cu inele. Cei care au supravietuit masacrului din curtea Chesturii au fost imbarcati alaturi de alti evrei culesi din oras in ceea ce avea sa se numeasca "trenurile mortii". In unele vagoane destinate transportului animalelor au fost urcati 140 de oameni, desi capacitatea normala era de doar 45.
Ancheta Parchetului Curtii Bucuresti privitoare la pogromul de la Iasi dezvaluie fapte de neinchipuit. Procurorii vremii i-au intervievat la "cald" pe participantii acelor sangeroase zile. Informatii legate de moartea a circa 14.000 de evrei sunt prezentate in premiera in materialul de fata.
Am intrat in posesia rechizitoriului procesului Pogromului de la Iasi, pe care l-am studiat fila cu fila. De asemenea, m-am intalnit cu zeci de supravietuitori ai acelor evenimente care traiesc si au venit la Iasi acum cateva zile din toate colturile lumii pentru a participa la comemorari. La 70 de ani de la evenimente, Comunitatea evreiasca din Romania a facut publice pentru prima data informatii privitoare la ororile petrecute atunci, fapte continute in dosarul nr. 5260 din 1947. Procurorii Parchetului Curtii Bucuresti au instrumentat la acea vreme o ancheta in care au audiat sute de persoane. Zeci de inculpati au fost condamnati pentru faptele lor, relevante fiind insa cele descrise in peste 60 de file ale dosarului. Chiar daca asupra unor afirmatii din document planeaza o unda de subiectivism, cele relatate au la baza fapte reale. Sunt luati in vizor de la comandanti de varf ai armatei si jandarmeriei, cum ar fi generalul Gheorghe Stavrescu si colonelul Dumitru Captaru, pana la infractori marunti, care s-au dedat si ei la acte abominabile. In total, 57 de persoane au fost trimise in judecata si au urmat unele condamnari la inchisoare. "Nu toti au executat integral pedeapsa, intrucat la mijlocul anilor ’60 a urmat un decret al puterii comuniste in urma caruia au fost eliberati multi detinuti politici, printre acestia fiind si cei implicati in pogrom, chiar daca fusesera condamnati pentru crime", a spus Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel".
Faptele s-au petrecut la scurt timp de la intrarea Romaniei in razboi, la 22 iunie 1941. In rechizitoriu se subliniaza faptul ca nu intamplator in capitala Moldovei a avut loc cel mai sangeros act criminal indreptat impotriva evreilor in istoria Romaniei, Iasiul fiind orasul in care si-au desavarsit activitatea antievreiasca conducatorul legionarilor, Corneliu Codreanu, si profesorul A.C. Cuza, un cunoscut antisemit. Totul a pornit de la o inscenare pusa la cale de Guvernul Antonescu cu ajutorul Serviciului Secret condus de Eugen Cristescu, care, potrivit surselor, s-ar fi aflat la Iasi in timpul evenimentelor. "Guvernul si autoritatile de la Iasi au organizat o retea de zvonuri, ca acelea ca evreii sunt vinovati de toate insuccesele, fiindca ei ar comunica cu armatele sovietice prin radio", se arata in rechizitoriu: "Acestia sunt banuiti ca ar efectua semnalizari luminoase in timpul noptii pentru a dirija avioanele sovietice spre obiectivele ce trebuiesc bombardate. In urma anchetei s-a dovedit falsa aceasta ipoteza". Insa acest lucru a creat un motiv pentru declansarea ostilitatilor, maresalul Antonescu sugerand intr-un comunicat luarea de masuri impotriva celor care se fac vinovati de astfel de fapte. Prin chestorul Politiei locale s-a dat ordin populatiei evreiesti sa depuna la sediul Chesturii lanternele, aparatele fotografice si binoclurile pe care le poseda fiecare.
Scanteia care a aprins focul maniei
In ziua de 26 iunie, Regimentul 13 Dorobanti inainteaza catre Divizia a 14-a reclamatia locuitorului Ion Amarfei (conform rechizitoriului, o persoana fictiva) in care se arata ca trei evrei au semnalizat cu rachete pozitia armatei. Cei trei, dupa ce sunt cercetati de reprezentanti ai armatei, sunt incredintati sub escorta sergentului T.R. Mircea Manoliu, care intr-un moment de furie ii impusca. Unul dintre ei moare (Cojocaru Iosub), altul este ranit, celalalt scapa. Acelasi sergent, pe 26 iunie, impusca mortal alti cinci evrei gasiti in curtea Regimentului 13, unde fusesera trimisi chiar de oamenii armatei. Insa actul criminal se petrece in timp ce Manoliu se indrepta cu ei spre poligonul de tragere.
In aceeasi zi se inregistreaza focuri izolate de arma in mai multe cartiere, in unele auzindu-se si cantece legionare. Acest fapt i se aduce la cunostinta unuia dintre inculpati – comandantul Garnizoanei, col. Constantin Lupu. La 28 iunie 1941, pe unele strazi ale orasului, dar in special in cartierul Ciurchi incep sa fie efectuate perchezitii la domiciliile evreilor, perchezitii care "se sfarseau" cu adevarate jafuri ale caselor si cu lovirea cu cruzime a locatarilor. Mai mult, evreii erau suspectati ca ar trage in armata. Autoritatile locale au tinut un consiliu in noaptea de 28 spre 29 iunie in urma caruia au hotarat: "intarirea patrulelor si o data cu ivirea zorilor perchezitionarea locuintelor din care s-ar fi tras si ridicarea tuturor suspectilor si aducerea lor la Chestura pentru cercetari". Insa supozitiile emise nu se confirma. Zgomotul armelor, prezenta patrulelor, strigatele de panica deja intensifica groaza in randul evreilor. Pentru a fi atrasi cat mai multi in curtea Chesturii se lanseaza zvonul ca aici li se elibereaza un bilet pe care e scris "liber", cu ajutorul caruia fiecare scapa de probleme. Pentru unii, hartia se dovedeste salvatoare, dar pentru cei mai multi a fost o capcana. Pe drum sau la intrarea in Chestura Politiei, multi au fost loviti crunt cu bate si au murit. Pe 29 iunie 1941, dupa ora 13:00, curtea Chesturii se umple pana la refuz. In timp ce se da o alarma aeriana se deschide focul asupra miilor de evrei adunati acolo. Au cazut sub ploaia de gloante barbati si femei, unele chiar cu copii in brate.
Dinti scosi cu clestele si degete cu inele de aur taiate
Macelul a durat pana catre seara, cand in urma unui ordin putinii supravietuitori sunt incolonati si dusi in Gara, paziti de doua tanchete, motociclisti, militari romani si germani. Acolo, majoritatea au fost jefuiti, fiindu-le smulsi dintii din aur sau taiate degetele cu inele. Loviti cu batele, evreii au fost incarcati in doua trenuri, in mod intentionat supraaglomerate. In cele doua garnituri, inghesuiala a fost cumplita: in unele vagoane destinate transportului animalelor au fost urcati 140 de oameni, cu toate ca capacitatea normala era de doar 45.
Dar pana sa ajungem din nou aici va prezentam pas cu pas faptele inculpatilor descrise in rechizitoriu. Emil Vivoschi era pe atunci patronul unui birou comercial situat alaturi de bacania evreului Elias Leibovici. In dimineata zilei de 29 iunie, Vivoschi da ordin unei patrule sa sparga intrarea in locuinta lui Leibovici. Acesta, sotia si fiica sunt ridicati. Barbatul a fost impuscat in abdomen si lasat in casa pana a doua zi, cand Vivoschi (care ii jefuise intre timp locuinta) il gaseste agonizand. Stefan Scobai, de 24 de ani, sculptor in lemn, asaza mai multi evrei spate in spate, laudandu-se ca doreste sa ii impuste pe toti cu un singur glont. Loveste cu pistolul, il trage cu brutalitate de mustati si il izbeste puternic cu pumnii in fata pe Grumberg. Pe unul il loveste in cap de trei ori cu un pumnal, iar pe altul il impusca in mana, pe cei mai multi pradandu-i de bunuri.
"Tigrel", cel care impusca fiece evreu
Acuzatul Dumitru Dumitriu, zis si Tigrel, de 54 de ani, proprietar de atelier mecanic, este intalnit pe 30 iunie de martorul Cristea Draghici in fata cladirii stand cu o carabina in mana. Intrigat, Draghici il intreaba ce vrea sa faca. "Orice evreu va trece pe strada il voi impusca", a raspuns el, adaugand ca in cursul zilei a "achitat" deja vreo cativa. Fata de alt martor, Froimovici, marturisise cu o zi inainte ca a impuscat sase evrei si ca are ambitia de a ucide inca sase. Acelasi Tigrel, spun martorii, a tras si in multimea de evrei adunati in curtea Chesturii in momentele de panica, cele de dupa deschiderea focului. Acuzatul Dumitru Chicicov este un fost comisar de politie. Insotit de comisarul Luca si alti agenti, a scos mai multi evrei din adapost pentru a-i duce la Chestura, ocazie cu care i-a batut crunt pe unii dintre ei, rupandu-le dintii din gura. Iata si faptele unui alt inculpat: Ghita Iosub, vechi infractor, cunoscut antisemit. "In ziua de 29 iunie, insotit de mai multi indivizi, i-a adunat pe evrei din casele lor si i-a dus la Chestura, batandu-i pe drum ingrozitor. La Chestura a inceput sa-i loveasca cu un par, omorandu-i pe multi dintre ei." Andreias Gheorghe, de 33 de ani, legionar, a lovit-o pe batrana Adela Rosenberg, care ulterior a murit din cauza traumatismelor. Altora le-a aplicat lovituri cu cutitul si patul armei in cap pana ce i-a umplut de sange. Vasile Velescu, in timp ce ii cauta pe evrei prin case, ii batea cu un "biciu" ce-l avea in mana. Lazar Constantin, de 47 de ani, cunoscut antisemit, in ziua de 29 iunie a fost vazut in oras insotit de fratii Paduraru, toti inarmati cu ciomege cu care-i loveau pana la sange si-i schingiuiau pe evrei in coloanele ce se indreptau spre centrul orasului, avand grija sa-i jefuiasca de tot ce aveau asupra lor. "Salbaticia sa a mers pana acolo, incat smulgand din mana unei mame pe copilul sau de 11 ani, dupa ce l-a incolonat in convoi, l-a lovit cu un par, iar pe un batran l-a lovit cu catarama centurii in cap pana ce i l-a spart." Gheorghe Parlafes "l-a batut cu un par pe evreul Cohn Hascal, l-a calcat in picioare si l-a lovit cu bocancii pe corp". Acelasi tratament l-a aplicat si lui Moise Strul si altora. Tot pe 29 iunie, alt inculpat, Lubas Rudolf, 51 de ani, legionar, "l-a lovit pe evreul Zalman Tirchisor cu ciocanul in cap, acesta murind peste cateva zile in lagarul de la Podu Iloaiei, iar pe evreul Buium Tirchisor l-a lovit cu o ranga de fier, lasandu-l infirm pe toata viata". Moraru Dumitru, de 44 de ani, gardian public, un alt inculpat: martorul Johan Marcu arata ca Moraru nu permitea evreilor bagati in trenurile mortii sa bea apa decat contra unor sume de bani, iar acelora care nu aveau posibilitatea sa plateasca le varsa apa. Gheorghe Bocancea, 38 de ani, de asemenea gardian, l-a batut pe dr Rozin cu bocancul in cap pe 30 iunie, ironizand ca "nu vrea cafea la pat". Doctorul a fost imbarcat in unul din trenuri si a murit. Gardianul face parte din grupul celor care i-au lovit cu ciomegele pe evreii stransi in curtea Chesturii. Ion Ciobanu, zis Balteanu, ii maltrata cu o ranga de fier pe toti cei gasiti cu ocazia perchezitiilor.
Trenurile mortii
Cei care au supravietuit masacrului din curtea Chesturii au fost dusi la Gara si imbarcati alaturi de alti evrei culesi din oras in ce aveau sa se numeasca "trenurile mortii". Unul dintre ele avea sa ajunga dupa o saptamana la Calarasi, Ialomita, celalalt, dupa un drum anevoios si intortocheat, la Podu Iloaiei, nu departe de Iasi. La supravegherea imbarcarii in prima garnitura a circa 2.500 de evrei au participat fostul prefect, colonelul Dumitru Captaru, care a intrebuintat doar 35 din cele 50 de vagoane tocmai pentru a crea aglomeratie. Primul tren a plecat la ora 3:30 in directia Pascani, iar seara a ajuns la Targu Frumos (la doar 45 km distanta de Iasi), inainte de a-si continua drumul. Pentru ca multi dintre ei murisera in vagoane, cadavrele au fost incarcate in carute si transportate spre cimitirul evreiesc al oraselului, dar nu inainte de a fi jefuite de tot ce aveau.
In cele doua trenuri, fiecare prizonier a incercat sa supravietuiasca. Unul a reusit sa faca o gaura in dusumeaua vagonului si asa a putut sa respire. Altii n-au avut acelasi noroc sau inspiratie. Din depozitiile martorilor se arata ca in vagoane era asa o inghesuiala, incat oamenii stateau in picioare lipiti unul de altul si nu puteau face nici o miscare. Din cauza lipsei de aer era o duhoare ingrozitoare, iar tipetele de durere, de foame si de sete ale copiilor, batranilor si bolnavilor erau sfasietoare. Acuzatul Triandaf ameninta ca impusca pe oricine s-ar fi incumetat sa dea o picatura de apa celor cuprinsi de nebunia mortii si chiar a facut-o. Zile si nopti intregi nu li s-au dat apa si mancare celor purtati cu trenul in scopul exterminarii, iar soldatii au tras in cei care au incercat sa-si procure ceva in timpul opririlor in gari. Pe parcursul drumului Iasi – Calarasi au murit 1.384 de oameni, dupa cum rezulta din raportul Garnizoanei Calarasi. Mortii au fost presarati pe drum: 327 la Mircesti, 654 la Tg. Frumos, 300 la Sabaoani, dar si in alte localitati au fost descarcate cadavre din tren. Celui de-al doilea tren i-au trebuit opt ore sa parcurga 30 de kilometri de la Iasi pana la Podu Iloaiei. Insa in acelasi rechizitoriu se arata ca masacrele au continuat si in afara pogromului de la Iasi. Putini stiu ca a avut loc un pogrom si la Marculesti, in Moldova. Aici, o data cu caderea noptii erau asezati, dupa ce erau dezbracati, cate zece evrei cu fata la santul sapat tot de ei si erau impuscati. Iata depozitia unui martor: "M-am dus sa adun faina si cele necesare subzistentei si aici am gasit cadavre de evrei, civili, barbati si femei, printre care unii cu abdomenul spintecat, iar femeile avand bucati de scanduri in organul genital".
Amintiri ale celor de azi
Iata marturia de astazi a unora dintre evreii care au supravietuit acelor evenimente. Marcel Fischer locuieste si acum la Iasi. "Eram niste morti in viata. Langa mine in vagon au murit 200 de oameni – doar doi am iesit vii. Dar erau multe vagoane." Supravietuitorii spun ca asupra evreilor din curtea Chesturii s-a tras din turla unei biserici de vizavi.
"Ne-am trezit ciuruiti de mitraliere. Erau jandarmi romani. S-au dus peste noapte sa vada cu lanterne. Totul a inceput pe cand stateam in beci ca sa fim feriti de bombardamente. Pe tata l-a lovit cu patul armei cand l-a scos din beciul casei. Cel mai bun prieten al meu din copilarie ne-a scos si ne-a incolonat. S-a travestit imediat in legionar si a imbracat o camasa kaki. Lucra la Tribunalul Militar in Iasi, era un om excelent, si ulterior a fost de treaba, numai atunci nu. Tata ii dadea cadouri si eu jucam cu el ping-pong. Ne-a scos pentru ca nu l-a vazut in coloana pe tatal meu, care era un mare artist in Iasi, un mare meserias, creator de moda in special. El nu cosea, la 39 de ani avea relatii pana la prefect. Tata a fost impuscat in curtea Chesturii." Marcel Fischer, care atunci avea 16 ani, spune ca l-a vazut de cateva ori si pe Corneliu Zelea Codreanu: "M-am dus cu prietenii mei crestini undeva prin Pacurari si ne-am uitat pe gaura cheii la o intrunire de-a lor, pana ne-a zarit cineva. Erau toti in sumane lungi, cu lumanari in mana, parca oficiau ceva diabolic. Codreanu era un fanatic".
Mira Segal, de 73 de ani, venita tocmai din Israel, isi aminteste si ea: "A venit cineva care il cunostea pe tata si i-a spus: dumneata nu te du pe dreapta, ci treci pe stanga, ca altfel te omoram. Asa a fost salvat. Tatal meu a urcat intr-un tren al mortii, a rezistat band urina, printre crapaturile vagonului mai prindea cate o picatura de roua. Si eu am fost incolonata cu tatal meu pana la poarta Chesturii. Cei care se impotriveau erau impuscati pe loc. 90% din grupul de prieteni care am supravietuit suntem copii orfani. Tatal meu a fost aruncat din trenul mortii intr-un grup cu cadavre si a inceput sa strige «Salvati-ma, salvati-ma!». A fost tras afara si el a spus: «Va dau verigheta!». Cand tata s-a intors din lagar era slab, plin de paduchi, aproape innebunit. Vorbea urat, au adus o balie sa il spele si vorbea prostii, canta ceva aiurea. Am zis atunci: nebunul asta nu e tata".
In alt vagon, din 137 de oameni au supravietuit doar opt. David Zigo, acum de 86 de ani, s-a salvat datorita unui briceag: "Aveam in buzunar un briceag si m-am asezat pe jos, am facut o gaura si am putut respira. Doi frati de ai mei au fost luati, zicandu-li-se ca au facut semnale pentru bombardiere". Lica Smilovici a stat cinci luni, pana la sfarsitul lui octombrie 1941, intr-un fel de lagar la Podu Iloaiei. "Dar pana sa ajung acolo am vazut cum a fost omorat tata. In noaptea de 28 spre 29 iunie, la 23:00, a fost ucis. L-au impuscat langa mine, era la doi metri. Ambulanta nu a sosit decat dupa interventia unei cunostinte, tarziu, dar dupa o ora a murit. Eu am reusit sa ma adapostesc dupa scari cand s-a tras la Chestura, iar dimineata, pe 30 iunie, cand am iesit, erau cadavre puse unul peste altul ca sacii de nisip. La un moment dat, in curte erau 5.000 de oameni. Eu am plecat cu trenul de dimineata. Unchiul si varul meu de 13 ani au murit in vagonul in care eram eu, dar nu am stiut. Am gasit insa geanta cu fotografiile lor si asa mi-am dat seama. Cadavrele erau albastre din cauza ca era cald si umflate de nu puteai recunoaste omul. Trei zile am carat cadavrele de pe campul unde oprise trenul pana la cimitirul din Podu Iloaiei. Asa am aflat ca au fost si ieseni care au salvat evrei, cum ar fi farmacistul Beceanu, inginerul Trofin, preotul Razmerita, un comisar de politie si altii."
Pedepse
Poate va veti intreba ce s-a intamplat cu tortionarii din acele zile. Multi dintre ei au fost bagati la inchisoare, unii fiind insa eliberati inainte de termen. Unul dintre ei, colonelul Captaru, prefect al Iasiului in timpul pogromului, a fost trimis pe front imediat dupa aceea. Comandant de regiment de infanterie, el a cazut prizonier in timpul luptelor de la Stalingrad, in noiembrie 1942. A revenit in tara in 1946, imediat fiind arestat si judecat drept criminal de razboi.
Tribunalul Poporului si Curtea Martiala de Casatie de atunci au intreprins cercetari, gasindu-l nevinovat, iar Ministerul de Razboi a clasat cauza prin sentinta nr. 6.704 din 26 noiembrie 1946. Insa Captaru a fost arestat din nou in anul 1948, ulterior fiind condamnat la munca silnica pe viata, plata unei amenzi de 100 de milioane de lei si degradare civica timp de zece ani. In 1960 a fost trimis cu domiciliu obligatoriu in Baragan, unde a murit dupa trei ani.
Citește pe Antena3.ro
