Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi, centenara Iliana Sirițianu este sărbătorită de primăria din comuna în care locuiește, Bosia, la împlinirea vârstei de 108 ani. La eveniment vor lua parte și reprezentanți ai armatei, dat fiind faptul că soțul femeii a pierit în război. Nora sa, o femeie de vârsta a treia, cu numeroase probleme de sănătate, ca și fiul ei ( ce urmează ca marți să meargă să facă o operație la Iași “pentru un nodul apărut la piept”) - cu un ochi râde, cu un ochi plânge. Am întrebat-o pe Maria cum a fost Iliana, soacra sa, în preziua aniversării. A fost veselă duminică? “Veselă, dar și schimbătoare, ca și vremea. Vorbește mult, o copleșesc amintirile”, spune femeia, care spune că Iliana este și acum tare mofturoasă, “face uneori deranj în cămăruța în care își duce viața și vorbește până adoarme, în timp ce ascultă radioul, de asemenea face mofturi la mâncare”…
Iliana Sirițianu nu știe “carte” (semnează cu degetul), dar are parte așadar de o viață îndelungată! Are nouăzeci de ani mai mult decât strănepotul major. Trăiește fără soț de 70 de ani și tot de atâtea decenii primește pensie de urmaș. Cu un păhărel de țuică zilnic, fără carne, cu hrană mai mult lactate și dulciuri, cu energie din plin pentru munca în gospodărie și încărcată de veselie și gust pentru corectitudine și dreptate, așa a ajuns Iliana Sirițianu, din Bosia (Iași), la 108 ani de viață! Nu a stat o zi în spital, nu a luat o pastilă în viața ei, n-a făcut o injecție! Cu o mică excepție și acum se bucură de o sănătate de fier!
Lucidă, cu un auz perfect, până mai ieri băga ața în ac cu precizie maximă, din prima “lovitură”. Nu uită mai nimic, are o memorie mai bună decât nora sa cu o jumătate de veac mai tânără. Ea ține la curent familia cu ce se întâmplă în țară - aude la radio-ul pe care îl ascultă zi și noapte. Pentru că nu a absovit nicio clasă, îi scriu și îi citesc strănepoții cu aproape un secol mai tineri! Poate și acesta a fost un motiv să ajungă la această venerabilă vârstă. Am rugat-o să dea un sfat pentru tineri pentru a avea și ei o viață îndelungată. A preferat să răspundă cu o glumă, așa cum îi este firea. “Mult e ne-bun, mai puțin e bun!”, a spus ea referindu-se la moderația în toate ce a caracterizat-o, de la băutură și până la hrană sau alte plăceri ale vieții.
Ziua sa vine odată cu primăvara
A bifat vreo 27 de zile de naștere, dar are totuși aproape 108 ani. Fără patru luni. Pentru că își sărbătorește ziua de naștere o dată la patru ani, întrucât e născută pe 29 februarie. Rudele o felicită și pe 28, ori pe 1 martie, când anul nu e bisect. S-a născut în 1908 într-o comună vecină (Țuțora) cu localitatatea Bosia, acolo unde am găsit-o și unde și-a petrecut majoritatea anilor. A fost iute, energică, de mică. Spune că a început să prășească în grădina părinților încă de la vârsta de șase ani. Mai târziu va fi dată exemplu drept “cooperatista” care prășește cel mai bine pe terenurile CAP-ului comunei. S-a căsătorit la 30 de ani, în pragul războiului. A trăit puțin cu bărbatul ei, Gheorghe. Acesta a plecat la oaste și nu s-a mai întors acasă din cel de-al doilea război mondial. Ea i-a rămas credincioasă și nu s-a mai măritat. L-a așteptat și s-a ferit de bărbați din dragoste pentru singurul fecior (ce avea doar patru ani când s-a terminat războiul): să nu aibă un tată vitreg care să-l bată, să-i facă rău. De la sfârșitul războiului și până astăzi a trăit aproape trei sferturi de secol singură. A trecut cu seninătate peste bucuriile și necazurile vieții: inundații, ierni geroase, secetă, foamete, iar în acest an: pierderea găinilor - omorâte toate de o vulpe.
Primește pensie de 70 de ani!
Cu ceva timp în urmă, când am căutat-o acasă, fiul său se afla internat la spital, la Iași. Am strigat și a ieșit nora sa, o femeie de 70 de ani cu probleme de sănătate mai mari decât mama, Iliana. S-a nimerit că era chiar ziua ei. Mămuca ce a depășit suta de ani a fost prima care a felicitat-o! Am intrat în camera măruntă. Stătea pe pat, rezemată de sobă, cu un batic aranjat ca turbanul, pe cap. Radioul deschis. Muzică populară. Bătrână își legăna capul bucuroasă. Tocmai ce mâncase o banană și băuse jumătate de pahar de suc de portocale.
Păhăruțul de rachiu era gol pe masă. Două căprioare de pe carpeta subțire îi veghează noapte de noapte somnul. Un scrin la picioare, o masă și două scaune vechi, în cămăruța joasă. Un tablou cu fotografie afumat, pe perete, de când femeia avea 60 de ani. Acum o jumătate de secol. Focul trosnește în sobă, nu îndeajuns de puternic pentru a-i acoperi vocea fermă. A fost primul lucru care m-am frapat: glasul energic și sigur cu care m-a întâmpinat. Însă constat că de câteva luni nu mai poate umbla. E posibil să fi făcut un mic accident vascular. A căzut. O mână i se învinețise. Dar brațul i s-a refăcut. N-a vrut să meargă la spital. Spunea: “nu vreau să mă fac bine pentru că trebuie să mor”. Însă a trecut fără să se necăjească și peste acest hop. E nefericită un pic doar pentru că nu mai poate umbla prin ogradă, pe la prășit. Nora sa acum trebuie să o îngrijească. Îi aduce de mâncare, îi schimbă așternuturile, pamperșii. Și totul din banii Ilianei de pensie.
Are două pensii: una de veteran și alta de urmaș, dar care nu însumează mai mult de 290 de lei. Tot timpul a sperat că statul va face mai mult pentru ea. Dacă nu de la cei de la comună, măcar de la cei din capul statului. De aceea pe Băsescu l-a urât, pentru că a vrut să se lege de bătrâni, să le taie pensiile și așa mici, darămite să o ajute. De aceea poate îi și spune: Bălțescule!, făcând astfel aluzie la Bălțăta din bătătura satului. Boii sunt buni azi să fie înhămați doar la carul mortuar.
A mâncat carne destul de puțină
Era foarte bucuroasă că i-am fost musafir. Un reporter. Întotdeauna s-a bucurat în compania cuiva. E necăjită de problema cu picioarele, care nu o mai “țin”. “N-am fost învățată să stau”. Iliana Sirițeanu nici nu vrea să audă de medici. Ca tot omul, a fost și ea răcită din când în când. Doar atât. “Dacă m-a durut capul, am pus cartofi cu spirt, m-am legat la cap și mi-a trecut de fiecare dată”. Ajungem să discutăm despre motivele care ar fi putut duce la longevitatea sa. În familia ei n-a trăit nimeni mult, nici bunicii, nici părinții, pe toți cei șapte frați, din care doar un băiat, i-a condus la groapă demult, cu decenii în urmă. Dacă factorul ereditar nu și-a spus cuvântul, atunci alimentația cu siguranță. “E pretențioasă la mâncare, nu mânâncă orice. Mă pune să-i fierb des lapte, mănâncă chișleag (iaurt), brânză, smântână, ouă, lapte cu cacao, ciocolăți, napolitane, biscuiți, tot felul de dulciuri, abia ce i-am cumpărat un kilogram de biscuiți. Se dă în vânt și după pufuleți. Dar baza sunt lactatele”.
Băutura sa preferată e lichiorul Tanita
Nora sa recunoaște că mămuca Iliana nu se dă deoparte de la a bea și ceva alcool. Băutura sa preferă e lichiorul Tanita. Dar îi place și rachiul, și vinul. “Nu bea orice, rachiul trebuie să fie unul natural, bun, ca să îl accepte”. Țuica e folosită și ca medicament. Dacă i se face greață, bea o jumătate de păhăruț și îi trece. Râde, se bucură. Are încă dinți viguroși. Se întristează un pic doar când își amintește de soțul său, pe care l-a așteptat atâția ani să se întoarcă de pe front, chiar dacă toți îl declaraseră mort. Și nu s-a mai întors.
“A fost greu fără el, dar n-am dus-o rău niciodată! De ce era să mă mărit, să mă duc slugă la altul? Să-mi bată copilul? Am stat în căsuța mea, acolo unde m-a lăsat omul meu!”. Își amintește cum a plecat el din Bosia, din ograda sa. “Mi-a spus să am grijă de băiat. Să umblu curată și cuminte, așa cum am fost”. Apoi a mai primit o ultimă scrisoare de pe front. Și asta a fost tot. Și-a luat soarta în mâini și vreme de 70 de ani, de atunci, s-a descurcat singură. A tăiat lemne, a prășit, a spalăt, a avut grijă de copii, și-a îngrijit casa și gospodăria, devenind un exemplu pentru celelalte femei din sat. Acum constituie un exemplu pentru toată țara, mai ales prin longevitatea sa ieșită din comună. Înainte de a pleca, am privit câteva fotografii vechi, de când avea vreo șaizeci de ani, acum o jumătate de secol. M-am uitat și la foaia galbenă a unui buletin vechi. M-a frapat linia dreaptă din dreptul semnăturii sale. O linie la fel cum i-a fost soarta și parcursul prin viața. Unul drept, cu demnitate.
“Dacă ar fi să dau un sfat celor tineri le-aș spune să se ferească de prea multă destrăbălare, să muncească, să nu fure, să fie cinstiți. Și să creadă în Dumnezeu, că doar el poate face asemenea minuni, așa cum a făcut în cazul meu. Și pentru care îi mulțumesc!”. M-a rugat la final să atrag atenția: poate citesc povestea ei și oameni sensibili din țară, din București. “Nu îi ajunge pensia. Vă rog să o ajutați cu ce puteți. Că așa, cu felicitări și interviuri, nu-i de ajuns. Bani, lemne, pempărși, mâncare, mai puțin, dar ne-ar fi de folos”, mi-a spus Maria Sirițianu, nora sa, din pragul ușii. La final, am sărutat-o pe Iliana pe ambii obraji. Pe femeia care ar fi putut să-mi fie bunică. Am îmbrățișat-o luând cu mine, pe pământ și în gând, povestea și sfaturile sale. Și aura de mister a celor 108 ani, energia sa pozitivă, enorma putere a exemplului său. Sărut’ mâna, mamaie Iliana Sirițeanu! Să ne vedem sănătoși și la 110 ani! Iar capul ei, pe care era prinsă coroana a mai bine de un secol de viață, se legăna firav, ca un cântec nobil al anilor de demult. Pe ritmurile aparatului de radio, ce i-a cântat și i-a fost sprijin vreme de o viață. Noapte bună, mămucă Iliana!
