Mbappe și Seferovici, între Chelsea și FCSB

Meciul Franța – Elveția, minutul 100. Un stadion întreg – în limita restricțiilor impuse – scandează ca o singură voce: România! Tribuna are pete galbene, tricouri cu Hagi în special. De la primul fluier, în marea românilor s-a auzit, mai mereu, o întrebare rostită obsesiv: „noi de ce nu suntem aici?”.

Mai e cam o oră până la începutul meciului din optimile de finală ale EURO 2020. Pe verdele Arenei Naționale echipele se încălzesc. Albii – elvețienii – exersează pasele directe, albaștrii – francezii – merg pe exerciții individuale. E cald, dar nu ca la sfârșitul săptămânii de a trecut. Chiar și așa, apa și pungile de gheață sunt la discreție. Antrenamentul celor două echipe este supravegheat de suite de antrenori, preparatori, tehnicieni. Fiecare fotbalist e ca o mașină. Bine îngrijită de mecanici. E drept, pe teren sunt „mașini” de sute de milioane de euro. 

Românii privesc de pe margine și comentează ca în fața porții. Aia de pe uliță: „Iote-l nenică și pă Mbappe. Îl văzuși? Uiliu, câți bani face ăla!”. Mai deasupra oltenilor care comentează e un alt grup. De București. Și continuă comentariul suporterilor autohtoni: „Uite, lângă bară. Poți să vezi cum pășește un teanc de 30 de milioane de euro”. Probabil se referă la Benzema. Atacantul francez mai că strălucește în echipamentul său. Coregrafia de început de meci e cu un banner mare pe care scrie București. Și două tricouri, cât jumate de stadion, ale echipelor ce urmează să joace. Un mic vuiet de admirație din partea românilor, un oftat adânc în grupul oltenilor: „Nu putea ca un tricou d’ala să fie galben? Veree, cum ar fi fost să joace România?”.

Duminică, cu două zile înainte de optimea de finală. În marginea Bucureștiului, la Buftea, sute de copii se înghesuie pe vreo zece terenuri. E un turneu la foc automat. Echipele micuților luptă până la epuizare pe o dogoare de cel puțin 40 de grade. Sunt grupe de câte patru echipe, se joacă „ca la European”. Doar că n-au nici apă și nici cohorte de preparatori ori medici. 

Interesantă e grupa celor născuți în 2014. În semifinală se întâlnește o echipă de cartier cu lotul clubului păstorit de Gigi Becali: Chelsea București contra FCSB. Ambele echipe trecute de grupe cu scoruri-fluviu. Micuții intră la antrenamentul de dinainte de joc, schimbă pase. Părinții sunt pe margine, nu există tribune. Câteodată se mai dau pase părinți-jucători. Arbitrul e un magădan în galben, care nu-și poate ridica privirea din mobil. Coregrafie au doar cei de la FCSB – o boxă portabilă de unde bubuie imnul echipei. „Tap-tap-tap-tararap-tap-tap”, se aude „imnul”. Fără versuri, fără voce. Se dansează în colțul roș-albaștrilor ca la nuntă, la cort. Un oficial mârâie printre dinți: „Dacă le pui Eminescu, pleacă acasă”. 

Gloata părinților studiază atent echipele. Nu de puține ori au existat cazuri de fraudă. Când o echipă, ca să câștige, a băgat -  pe blat - jucători „în vârstă”. E de ajuns unul de 2013 și meciul e asigurat. Piticii nu pot face față vlăjganilor din clasa a II-a sau a III-a. Semifinala începe fără vreo coregrafie, discurs, explicație, ștaif.

„Normalitatea autohtonă” cu pitici

Franța – Elveția, după intonarea imnurilor. În terenul lor, elvețienii se strâng în cerc, se încurajează. Oltenii taxează momentul: „Uite, vere, așa se face. La noi, îl văzui pe vedeta de Keșeru, pe vedeta de Tănase, de...șmecheri, vere, n-au ei d-astea”. Meciul începe cu echipele tatonându-se, și cu  românii din tribună scandând fiecare jucător. „Muică, Șachiri, ăla e pachet. Numa’ vână, numa’ mușchi. Pe ai noștri îi suflă vântul. Dai un oftat, sunt pe jos, praf!”. În minutul 4.50, un prim atac al Franței. Mbappe rupe marginea terenului, aleargă cu o viteză fantastică, scoate doi adversari din joc. „Uite, vere, cum fuge țiganu’! Vezi la noi așa ceva?”, comentează unul. Un camarad îi răspunde: „Ai văzut că vine Torje la Craiova?”. Un al treilea zice că pentru el: „E bine. Da-i bătrân. Mai poate? Dar tot e bun”. 

Elveția joacă strâns, se vede că e o echipă care își cunoaște rolul și tactica. Franța merge pe individual, driblinguri și acțiuni proprii ale vedetelor. Iar românii aplaudă frenetic. „Văzuși? Dacă eram noi, cu România noastră, eram pe două linii băgați pe linia porții. Aia era tactica”.

Chelsea București – FCSB începe cu dominarea micuților roș-albaștri. E cald de te sufoci doar stând pe margine. În zece minute, un negru-albastru al echipei din Tineretului iese pe margine. Sar trei părinți și antrenorul: unul îi toarnă apă pe cap, altul îi dă termosul să se hidrateze, puștiul vrea gheață să-și pună pe vârful ghetelor. Că, cică, îi iau foc. Se intră hotărât la minge, pasele sunt aproape precise. „Hai să ne distrăm. Doar ne jucăm”,  încearcă un părinte să-și domolească progenitura care se visează Ronaldo și-și pierde suflul. Totul e bine până la jumătatea reprizei, când începe „normalitatea autohtonă”: atac al FCSB pe flanc, șut, mingea izbește portarul și, deviată, atinge mâna lipită de corp a unui fundaș de la Chelsea intrat în alunecare. Penalty! Copilul e disperat, strigă spre margine fără să înțeleagă nimic din decizia arbitrului: „M-a atins pe mână. Dar nu am vrut, nu am pus mâna pe ea. Ce mă fac?”. Părinții de la FCSB suflă în vuvuzele, ăia de la Chelsea îi cer explicații arbitrului. Decizia rămâne, șut, gol, 1-0 pentru FCSB. După un minut, același tip de fază se repetă. Dar la poarta FCSB-ului. Decizia arbitrului: jocul poate continua, nu a fost penalty. Piticul de la Chelsea acuzat că a atins mingea cu mâna își pune mâinile la față, aproape pufnește în plâns.

Mbappe, pariurile și „FIFA”

„Păzea, maaaai, hahaha, uite, neică, ce face cu ăștia”, sunt entuziasmați oltenii din tribună când Mbappe înșiră patru adversari. „Eee, dacă era Coman acolo”, se aude mai de sus. Unul se face de râs – „Kingsley Coman?”. Răspunsul vine săgeată: „Nu, prostule, Florentin Coman. Dacă era acolo… râdeam și noi”. Grupurile se pun de acord. După 20 de minute de joc, toți sunt de părere că România avea deja 2-3 goluri. Primite. Discuțiile se prelungesc și după golul Elveției: „Bă, n-am băgat la pariu. Trei sute de milioane îmi ieșeau”. Un altul știe pe de rost numele jucătorilor ambelor echipe și cluburile unde activează. „Păi, dacă toată ziua bagă FIFA pe consolă, normal că le știe. 

După pauză, la un atac al elvețienilor, toată „a doua” sare în picioare, cu tot cu sectoarele românilor ce țineau cu Franța  S-a văzut un fault în careul lui Lloris. Arbitrul verifică faza, acordă penalty. Rodriguez de la elvețieni ratează. Românii se bucură – „e spectacol, frate”. Urmează chiar spectacolul cu goluri ale francezilor, Pogba stârnind alte comentarii. „Ce jucător. Noi când o să mai avem așa ceva?”, zice unul îmbrăcat în tricou galben cu numele lui Hagi pe spate. Deodată, în grupul oltenilor e panică: „Vere, vezi că a distribuit maică-ta postarea de pe Feisbuc cu noi la stadion. Să o șteargă repede să nu ne vadă....”. Zece minute s-au chinuit să o învețe pe doamnă, prin telefon, cum se șterge distribuirea: „dai la alea trei puncte și apeși pe dilit. Dilit, ce nu înțeleseși!”.

Chelsea București – FCSB continua în aceeași notă. Cel mai bun jucător al negru-albaștrilor iese, sfârșit, în margine să bea apă. Vrea să revină imediat, primește mustrare de la arbitru. Și lovitură liberă pentru echipa de care este legat numele lui Gigi Becali. Părinții suporteri ai roș-albaștrilor suflă puternic din vuvuzele în urechea amărâtului de portar de la Chelsea care primește, așa, și un gol. Tatăl portarului vrea să intervină, un ins în tricou FCSB, aprins la față, îi bagă mâna în gât.  Alți doi sar la bătaie. Arbitrul pune paie pe foc: când jumătate de Chelsea, ruptă de căldură, iese să tragă ultimele picături din sticle și termosuri, cavalerul fluierului dă drumul unui atac al FCSB-ului. 3-0!. Urmează o altă fază: pe un contraatac al FCSB, un puști de la Chelsea intră prin alunecare la minge. Atinge balonul, atacantul se prăbușește ca la televizor. Lovitură liberă pentru FCSB, desigur. 

Vrei educație? Du-l la șah!

Repriza a doua între Franța și Elveția i-a făcut pe spectatorii români să se felicite că și-au cumpărat bilete. Unul, cel puțin, e fericit până la Dumnezeu când Pogba înfige balonul la vinclu. Românul agită un afiș: „Mbappe come to FCSB”.

Reușitele elvețienilor Seferovic și Gavranovic îi saltă pe fani în picioare. Acum, românii țin și cu Franța, și cu Elveția. Străinii dimprejur nu prea știu ce să creadă. „N-aveam, vere, ce să căutăm aici. Ne stâlceau ăștia. Uite cum veni Benzina (Benzema) și spusă – gata, vere, până aici. Și uite ce făcură și elvețienii. Nouă ne dădeau 13”, vede strategic unul din olteni.

La penalty-urile de departajare lumea a fost fericită de tot ce a văzut. La bucuria elvețienilor, s-au bucurat și românii – a fost un meci de neuitat, cu jucători care n-au „murit” pe teren, nu s-a tras de timp și nu au fost mingii bubuite. „Da, nu aveam ce să căutăm aici. Noi eram morți, vraiște”, recunoaște un oltean. Cei din grupul lui spun că sunt fani ai FC U Craiova, cea de tocmai a promovat: „Ăsta e fotbalul nostru. Uite și la Dinamo ce se întâmplă. Mai bine ar lua-o ca noi, din a patra. Ăsta e fotbalul românesc”.

Meciul micuților Chelsea București – FCSB se apropie de sfârșit. De la 3-0 se face, rapid, 3-2. Mai sunt vreo două minute, atacurile se dau la poartea roș-albaștrilor. Și, surpriză! Arbitrul fluieră finalul partidei! FCSB este în finală. O finală pe care o pierde în fața UTA Arad. Chelsea bate cu 16-0 în finala mică. Toți primesc același tip de medalii. Taxa de participare pentru un copil a fost de 95 de lei. La sfârșit, unul din organizatori explică: „Păi, dacă tu vrei educație și disciplină pentru copilul tău aducându-l la fotbal… ai greșit. Aici e cu înjurături și flegme. Du-l la șah!”