x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Totul se plateste. Esti definitiv pierdut"

"Totul se plateste. Esti definitiv pierdut"

03 Iun 2004   •   00:00
"Totul se plateste. Esti definitiv pierdut"

SCRISOARE

Jurnalul National face astazi o exceptie si publica in locul "Interviului Zilei" o scrisoare deschisa a reputatului ziarist Ion Cristoiu adresata directorului cotidianului Evenimentului Zilei, Cornel Nistorescu. Va prezentam integral continutul acestei scrisori: "Draga Cornel,

Desi ai ajuns ditamai boss in toate sensurile cuvantului, imi permit sa-ti spun asa cum iti spuneam pe vremea cand iti corectam gramatical manuscrisele, atragandu-ti atentia ca intre subiect si predicat nu se pune virgula. In numarul din 2 iunie al Evenimentului Zilei a aparut un text intitulat "Superstaruri politice si analisti la pachet". Pe maidanul acestuia, se comenteaza, printre altele, aparitia mea la Antena 1 ca jurnalist chemat sa-i puna intrebari candidatului Mircea Geoana. Nu discut faptul ca sluga ta n-a inteles misiunea pe care mi-am asumat-o. Cea de a-l intreba pe candidat cum isi va transpune in practica fagaduielile electorale. Dupa 14 ani de observare a vietii politice de la noi, am tras concluzia ca dezamagirile tot mai mari fata de regimul democratic isi au cauza in tragerea pe sfoara a celor multi si amarati cu tot felul de demagogii politicianiste. De aceea am considerat ca trebuie sa ma concentrez pe capacitatea lui Mircea Geoana de a da viata maretelor proiecte din generoasa sa oferta electorala. De felul cum a facut el fata acestei provocari ramane sa judece electoratul bucurestean la alegerile de duminica. Puteam s-o fac pe Procurorul Republicii. Nu-mi era prea greu.

"Te dadeai huta prin avioanele prezidentiale"

Am dovedit-o in batalia cu atotputernicul Ion Iliescu din primele luni ale lui 1990, cand iti faceam revista Expres, tu fiind patron si eu un biet slujbas de-al tau, semn al rasturnarii lumii cu fundu-n sus dupa decembrie 1989. Am dovedit-o in batalia cu atotputernicul Emil Constantinescu din anii 1996-2000, cand tu, proaspat improprietarit cu un ziar la care n-ai avut nici o contributie, te dadeai huta prin avioanele prezidentiale, in timp ce eu ramasesem somer, gratie intrigilor tale si ale lui Mihai Carciog, amandoi innebuniti de perspectiva unui dosar penal cu care va santaja noul regim. Multi dintre cei dezamagiti de politicienii despre care le spusesem sa-i voteze mi-au reprosat dupa aceea. Astfel ca m-am lecuit de a le mai da sfaturi oamenilor pe cine sa aleaga si pe cine nu. Sunt suficient de maturi dupa atatea alegeri ca sa judece si singuri. Din motive care nu-mi scapa, deoarece le stiu, tu ti-ai asumat in ultimul timp rolul de indrumator al poporului roman in bezna democratiei originale. E biznisul tau. Nu-ti pune insa feciorii in casa sa ma injure, pentru ca nu vreau sa intru in jocurile pe care ti le dicteaza interesele politice si financiare mai mult decat precise. Daca salariatul tau s-ar fi limitat la transpunerea in viata a inaltei tale indicatii de a ma denunta ca nu i-am dat una-n cap lui Mircea Geoana cu poseta lui Gabi Firea, nu m-as fi ostenit sa-ti scriu. Te-as fi lasat in plata Domnului, sa-ti cheltui sanatos milioanele de dolari in care se regasesc si cei 400.000 incasati dupa vanzarea actiunilor la Evenimentul Zilei, pe care ti le-am dat gratuit in februarie 1997. (Iti amintesti, sper, cum ma implorai sa ti le cesionez tie si nu lui Mihai Carciog?!). Am apelat la aceasta epistola, pentru ca prea supusul tau tucalar afirma la un moment dat: "dupa unele informatii din stafful de campanie, Geoana a venit la Antena 1 cu Ion Cristoiu la pachet".

"Te-am adus din satucul din Delta Dunarii"

Draga Nistorescu, Am citit in viata mea multe zoaie scurse din condeie mercenare. Cea din Evenimentul Zilei le intrece pe toate. Cand te-am adus in presa din satucul din Delta Dunarii, unde fusesesi repartizat ca profesoras, primul lucru care te-am invatat a fost de a nu da drumul la un manuscris pana nu-l intrebi pe colaborator de unde stie cele pe care le afirma sub palaria lui, "dupa unele informatii". Iti spuneam atunci ca pitifelenicii care nu vor sa fie trasi la raspundere pentru ceea ce scriu se pitesc sub aceasta sintagma echivoca. Maseorul tau, intrebat cine din stafful de campanie al lui Mircea Geoana i-a dat informatiile potrivit carora eu, dupa 14 ani de batalie cu toate regimurile, m-as putea intelege cu un politician, care nu-mi poate oferi nici mai mult talent, nici mai multa sanatate, singurele tentatii pentru un ocnas al scrisului, sa jucam impreuna intr-o comedie ieftina in fata a sute de mii de telespectatori, ar da din colt in colt. Si asta din simplul motiv ca acel cineva nu exista.

"Regula de aur a gazetariei n-o mai practici demult"

Si admitand c-ar fi existat un asemenea nenorocit in stare sa inventeze un lucru care-l compromite si pe seful sau, punandu-l in postura infecta de a-si aranja o confruntare televizata din campania electorala, nu crezi, oare, ca trebuia sa i se dea numele? Sa-l aflu si eu, ca sa-l pot actiona in judecata pentru calomnie. Si nu crezi, de asemenea, ca eu, Ion Cristoiu, aveam dreptul dat de democratia care te-a facut pe tine unul dintre cei mai bogati oameni din Romania saracita de corupti sa fiu intrebat daca asa e inainte de publicarea articolului? Ce-ai spune daca intr-un ziar condus de mine ar aparea ceva in genul, "dupa unele informatii", Cornel Nistorescu a fost ofiter de Securitate trimis in decembrie 1989 sa-i verifice pe muncitorii romani din Orientul Apropiat? Nu-i asa ca te-ai revolta, pentru ca nu s-a respectat regula de aur a gazetariei cinstite, pe care demult n-o mai practici, regula potrivit careia orice persoana are dreptul de a fi intrebata daca e adevarat ce se spune inainte de a se tipari despre ea o afirmatie compromitatoare?

"Imi datorezi multe: vilele, costumele Armani…"

Draga Cornel Nistorescu, esti unul dintre jurnalistii pe care i-am facut oameni. Te-am adus redactor la Viata studenteasca si Amfiteatru. Cand am plecat la Scinteia tineretului, te-am lasat in locul meu redactor-sef adjunct. Ai avut proasta inspiratie de a te purta mojiceste cu fostii tai colegi in noua ta postura, dobandita peste noapte si fara merit, de stab. Te-au dat afara dupa cateva saptamani. Te-am adus sef de sectie la Scinteia tineretului. In nici o luna, ai reusit sa provoci o revolta a tuturor subordonatilor prin aroganta de vataf comunist. Dupa decembrie 1989, te-am imbogatit facandu-ti Expres, Expres Magazin, Evenimentul zilei. Imi datorezi multe. Vilele pe care le ai, costumele Armani pe care le porti, banii cu care-ti cuceresti junele descumpanite, burta care ia proportii pe zi ce trece. Stiu ca esti suparat pe mine. Un controversat om de afaceri vrea sa te vare cu orice pret in conducerea noului imperiu mediatic. Ai impresia ca eu ma opun ambitiei tale de a fi si mai bogat si mai puternic decat esti acum. Te inseli. Nu ma opun. Despre mine poti sa ajungi mai bogat decat Adrian Nastase si mai puternic decat Ion Iliescu, pe care, cu surprindere, vad ca-i pizmuiesti.

"Mizerii, complot cu Cotrocenii"

M-a intrebat cineva, intr-o doara, desigur, pentru ca nu se punea problema, daca as vrea sa lucrez cu tine in conducerea unui asemenea trust. Am raspuns ca mi-e greu sa te mai vad in fata ochilor, dupa cate mizerii mi-ai facut de cand ai pus mana pe Evenimentul zilei complotand cu Cotrocenii de la vremea respectiva. Merita aceasta parere nemernicia de a da ordin unui haidamac de-al tau sa ma calomnieze atat de grav? Sunt oameni in presa asta pentru care am facut mai putin decat pentru tine. Sunt unii pentru care n-am facut nimic. Toti mi-au fost insa aproape cand a fost cat pe aici sa platesc cu locuinta indrazneala de a fi criticat pe cei de la putere. Unii au publicat in ziarele lor articole in care-mi luau apararea. Altii au organizat chete publice. Tu n-ai miscat un deget. Te inteleg. Cand esti milionar in dolari, 400 de milioane de lei, pe care i-am platit, si inca 250, la care sunt condamnat acum, nu inseamna nimic. Nu ti-am reprosat. M-am gandit ca totul se plateste in viata. Ca va veni o vreme cand vei fi si tu victima celor pe care i-ai strins de pe drumuri, asemenea junelui care azi, cand esti puternic, te linge in fel si chip. Ticalosia de a ma vedea terfelit la ordinele tale, de a mi se inventa o negustorie pe care tu stii bine ca n-o pot face, m-a indemnat sa scriu aceste lucruri. Nu pentru a te trezi la realitate din betia pe care ti-o dau banii si puterea. Tu esti definitiv pierdut. Ci pentru a atrage atentia asupra unui putregai moral al societatii noastre tranzactioniste. Cel desemnat de zicala: A musca mana care te-a hranit. Amin."

Ion Cristoiu

Nota: Supratitlul, titlul si intertitlurile apartin redactiei.
×
Subiecte în articol: special te-am