x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Tiberiu Ușeriu a câștigat ultramaratonul de la Cercul Polar pentru al DOILEA AN CONSECUTIV

Tiberiu Ușeriu a câștigat ultramaratonul de la Cercul Polar pentru al DOILEA AN CONSECUTIV

17 Mar 2017   •   11:03
Tiberiu Ușeriu a câștigat ultramaratonul de la Cercul Polar pentru al DOILEA AN CONSECUTIV
Sursa foto: Wall-Street - Twitter page

Bistriţeanul Tiberiu Uşeriu (43 ani) a câştigat, vineri, pentru al doilea an consecutiv, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, care se desfăşoară în Canada, în zona Cercului Polar, fiind singurul concurent care a reuşit o astfel de performanţă. Potrivit anunţului postat de organizatori pe pagina de socializare a evenimentului, Tibi Uşeriu a trecut linia de finiş la ora 01,25, ora Canadei, temperatura externă fiind de minus 36 grade Celsius. 

Tibi, care a condus cursa de la început până la sfârşit, la fel ca anul trecut, a alergat ultimii kilometri pe propria răspundere, după ce medicii au vrut să îl oprească iniţial, pentru că suferise degerături la picioare. În pofida acestui fapt, maratonistul a reuşit să încheie cursa cu un avans consistent faţă de următorul clasat, scoţianul Roddy Riddle. Startul cursei a fost dat în 10 martie, iar concurenţii au avut de înfruntat temperaturi care au coborât până la aproximativ minus 40 de grade Celsius, dar şi vânt şi ninsori puternice. 

În cursă s-au înscris 24 de concurenţi de pe patru continente, dintre care 18 au optat pentru parcurgerea distanţei maxime, de 350 mile (echivalentul a peste 560 kilometri). Trei dintre concurenţi au fost femei, care s-au înscris pentru cursa de 120 mile, şi doar cinci au mai participat la alte ediţii ale acestui ultramaraton. Tibi Uşeriu a fost singurul român participant, în vreme ce anul trecut România a avut trei reprezentanţi. Condiţiile extreme au dus la mai multe abandonuri, astfel că în concurs au mai rămas, la final, doar nouă maratonişti. 

Competiţia 6633 Arctic Ultra a ajuns în acest an la cea de-a noua ediţie, fiind considerată unul dintre cele mai grele maratoane, având în vedere condiţiile în care se desfăşoară, adaugă Agerpres.

Sursă foto: Wall-Street

×
Subiecte în articol: tiberiu usieru ultramaraton cercul polar