x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Henriette Yvonne Stahl, printre stele norocoase

Henriette Yvonne Stahl, printre stele norocoase

de Clara Margineanu    |    15 Mar 2010   •   00:00
Henriette Yvonne Stahl, printre stele norocoase
Sursa foto: /Arhiva Muzeului Literaturii Române



A fost o personalitate remarcabilă, fascinantă, o femeie charismatică şi o scriitoare de succes. Henriette Yvonne Stahl şi-a cucerit contemporanii, şi-a trăit patimile şi iubirile cu stil, asumare şi putere. A dominat, a sedus, a influenţat, şi-a croit traseul literar cu mână sigură. A înlocuit luminile rampei cu strălucirea stelelor ei norocoase.

O putem privi, pe când era foarte tânără, întruchipată în memoria unui confrate şi a unui volum de evocări: "Pe Henriette Yvonne Stahl a adus-o Isaiia Răcăciuni la cenaclul lui Lovinescu. De cum a intrat în salon, apariţia ei ne-a amuţit pe toţi, de emoţie şi admiraţie. Era o apariţie strălucitoare, cu gâtul alb şi înalt de lebădă, cu nările înţepate cum spunea Mateiu Caragiale. Decolteul rochiei, de culoarea vişinei putrede, braţele goale dezvăluiau o carnaţie delicată, cu frăgezimi de crin imaculat. Spre uimirea şi încântarea ascultătorilor, această superbă apariţie feminină se dovedea şi o scriitoare de mari intensităţi psihologice şi de rafinaţii intelectuale."( Ieronim Şerbu, "Vitrina cu amintiri", Ed. Cartea Românească, 1973).  

Mama sa, Blanche-Alexandrine Boeuve, franţuzoaică get-beget, vine în România, în 1901, când Henriette avea 1 an. Tatăl său, Henri Stahl a scris şi publicat importante lucrări de stenografie, iar fratele viitoarei roman­ciere, Henri H. Stahl, a fost un sociolog de prestigiu.

Henriette Yvonne Stahl, a urmat cursurile  Conservatorului de Artă Dramatică şi joacă în spectacolul de absolvire, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Apariţia sa a fost salutată în paginile revistei Rampa, "un nou şi autentic talent", "o halucinantă apariţie", "o artistă a gestului".

Înzestrările sale native au fost, deci, şlefuite de tehnici pedagogice. Profesorul său a fost renumitul actor Ion Livescu. Chiar dacă nu a urmat o carieră actoricească, Henriette Yvonne Stahl a ştiut să trăiască şi să-şi interpreteze frumos propria-i viaţă şi-a purtat destinul, până la capăt, cu expresivitate şi graţie. A înlocuit luminile rampei, reflectoarele, cu strălucirea stelelor ei norocoase.


DOI BĂRBAŢI CELEBRI
Mihail Sebastian o caracteriza în ziarul Rampa, din 1933: "Domnişoara Stahl vorbeşte cu o oarecare cruzime despre bărbaţi. O femeie lucidă este un martor intolerabil pentru un bărbat, chiar atunci când îl iubeşte. Ridicolul, chiar în formele cele mai imperceptibile, nu-i scapă. Sunt gesturi de vanitate virilă, pe care nu le iartă, sunt mici semne de meschinărie, pe care le identifică; sunt inocente sau grave terori, pe care le suportă doar pentru plăcerea de a le observa".

În viaţa Henriettei Yvone Stahl au fost doi bărbaţi celebri, amândoi scriitori de talent: Ion Vinea, alături de care a stat 14 ani, şi Petru Dumitriu, bărbat frumos, cu 24 de ani mai tânăr decât ea, cu care a convieţuit aproape 10 ani. După despărţirea oficială de Petru Dumitriu, acesta o vizita foarte des, doar aşa, pentru a sta de vorbă.

La opt luni după fuga din ţară a lui Petru Dumitriu, Henriette Yvonne Stahl a fost arestată şi interogată. Pentru că recunoscuse că ştia de programata fugă, a fost ameninţată cu acuzaţia de înaltă trădare de ţară. Inteligentă, calmă şi puternică a explicat că a preferat pentru ţară şi pentru conştiinţa ei un transfug, nu un sinucigaş, întrucât avea convingerea, că dacă fostul ei soţ nu ar fi reuşit să fugă, s-ar fi sinucis.

În timpul acelui an de puşcărie, printre ameninţări, terorizată de frica bătăii, când auzea noaptea urlete din alte celule şi era supravegheată şi când mergea la toaletă, a fost obligată să semneze că ea ar fi scris opera lui Petru Dumitriu. Mai târziu, Yvonne Stahl avea să declare: "De când lumea şi pământul se ştie că tot ce se spune în puşcărie nu are valoare". ("Mihaela Cristea în dialog cu Henriette Yvonne Stahl", Ed. Minerva, 1996). Dezminte faptul că ea i-ar fi scris opera, recunoscând însă că a avut o influenţă asupra începuturilor literare ale lui Petru Dumitriu.


PREMIU PENTRU PROZĂ
În 1918, tatăl scriitoarei revine acasă din război, însoţit de un bărbat care îi salvase viaţa, un ţăran, pe nume Iordache Dumitru. Soţia acestuia va deveni personajul principal al romanului "Voica". Henriette avea 18 ani şi sănătatea (mai mereu) şubredă, când, a locuit la aceşti ţărani, într-un sat, pentru a se întrema.

În aceste împrejurări a cunoscut pe viu lumea reală a ţăranilor, de care a fost sincer şi profund ataşată. Romanul "Voica" apare întâi în Viaţa Românească, salutat de Garabet Ibrăileanu: "Romanul acesta ţărănesc este o noutate în genul lui, prin lipsa de idealizare, prin lipsa de ponegrire, prin cruzimea cu care e redată sălbăticia ţăranului, alături de înţelegerea ei, deci, cu iertarea ei. (...) Voica este una dintre cele mai bune bucăţi din literatura română cu subiect din viaţa de la ţară."

În 1924, romanul "Voica" primeşte premiul pentru proză al Societăţii Scriitorilor Români. Acesta este momentul care o determină pe Henriette Yvonne Stahl să renunţe la cariera sa actoricească, alegând să îşi ia în serios aptitudinile literare. Mihail Sadoveanu a vrut să o cunoască pe adolescenta care scrisese un roman social, centrat pe problematica ţăranilor români.

Un valoros document literar este cartea Mihaelei Cristea în dialog cu Henriette Yvonne Stahl, carte realizată între anii 1980 ţi 1982, refuzată îndelung de cenzură şi tipărită abia în 1996. Între copertele acestui splendid volum de convorbiri, prozatoarea rememorează: "Glasul cu care m-a întâmpinat Sadoveanu a însemnat pentru mine o deschidere de viaţă. Responsabilitatea de a îndrăzni să scriu a venit asupra mea, gravă, adusă de Mihail Sadoveanu, crainic al posibilităţilor mele viitoare, pecetluind menirea vieţii mele. Ştiam că vreau să scriu, ştiam că şi începusem să scriu, dar nu ştiam de am sau nu talent. Sadoveanu îmi confirma miracolul".  

"Voica" este un roman puternic şi memorabil, decupat din realitatea frământărilor ţărăneşti. Maternitatea, instinctele omeneşti, moartea sunt aşezate pe fundalul evenimentelor revoluţionare, sociale. Dumitru, căsătorit cu Voica, are un copil nelegitim cu o ţigancă. Ştie că Voica nu poate avea copii şi vrea să îl ia pe copilul Ion, să îl crească. Voica nu acceptă, dacă nu îi trece o parte din pământ pe numele ei. De aici bătăi, dezastre, ameninţări, blesteme, încăpăţânarea adânc înşurubată a instinctelor, reveniri, împăcări, acceptări. O suferinţă imensă şi intensă, prin potopul căreia, mai târziu, Voica îi spune totuşi Axeniei, soţia lui Ion, să nu dea avans grijilor: "Nu te mai gândi la prostii, tu, Axenie, că nu-i bine. Îs destule cele trăite, nu mai trebuie plânse şi cele gândite!".

"Pontiful" a apărut în 1972, la Editura Eminescu. Este o carte a patimii care o orbeşte pe eroină. Autoarea observă şi analizează iubirea dintre o scriitoare, Ana Stavri şi un medic, pe nume Ara Surenian. Când ea este bolnavă şi el îi propune să îi aline durerile, Ana refuză "pentru că forţa dumitale e alta decât a mea şi nu vreau să-mi stric forţa mea".
Opera sa a fost receptată când cu entuziasm, când cu rezerve.
Henriette Yvone Stahl a trăit 84 de ani.
A avut destin şi s-a ridicat la înălţimea lui. O scriitoare care merită şi, iată, poate fi redescoperită.

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi