Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmi trăiesc visul din copilărie... "Noi cântăm într-un singur fel în care se poate cânta, adică pe bune. Evit termenul ăsta «live», pentru că eu cunosc doar un singur gen de cântat. A cânta live sau altfel mie mi se pare că e un pleonasm. Nu ai cum să cânţi altfel decât live", spunea chitaristul şi vocea trupei Cargo, Adrian Igrişan. Astăzi împlineşte 37 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
Bine că mi-ai adus aminte, da, este ziua mea, dar să ştii că eu mă bucur de fiecare zi a vieţii mele, nu doar la moment aniversar. În perioada asta, ca şi în tot anul cânt, compun, avem concerte în toată ţara, tocmai ne-am întors de la întrunirea de motociclete de la Mamaia, înainte am cântat la Motru, Arad, Bucureşti şi mergem la Lugoj, Gherla, Suceava, Târgu Mureş, deci chiar în toată ţara.
RĂDĂCINI
Aşa că mulţumesc în fiecare zi şi sunt fericit că fac ce mi-am dorit, că îmi trăiesc visul din copilărie, pentru că de mic am simţit o atracţie pentru muzică, de pe vremea când bunica îmi cânta melodii greceşti, ea fiind născută la Constantinopole. Ca o paranteză, străbunicul meu avea Conservatorul de la Roma, era italian, iar strabunica grecoaică. Asta aşa ca să îmi cunoaşteţi o parte din rădăcini.
La început am vrut să fiu baterist, chiar am făcut Şcoala Populară de Arte, dar trupa din cartier avea nevoie de vocal.
Şi uite-aşa, am ajuns să cânt cu vocea.
Trupa se chema ABIS. Mulţumesc şi acum mamei, care m-a sprijinit în orice mi-am propus să fac (şi nu mă refer din punct de vedere financiar), pentru că, condiţiile de atunci nu erau uşoare.
Apoi, datorită faptului că nu puteam să exprim ideile, am început să învăţ chitara şi alte instrumente şi între timp am studiat canto clasic. Niciodată nu mi-am dorit să excelez la un instrument din punct, dar din punct de vedere tehnic, mi-am dorit să învăţ mai multe, pentru a avea o privire de ansamblu, să pot compune, pentru că mi se pare muuult mai importantă o piesă bună, decât un solo bun.
BINECUVĂNTARE
Şi când îţi mai dă Dumnezeu şi nişte colegi, aşa cum am eu (trupa Cargo) şi un partener de compoziţie şi text (Adi Bărar), te simţi binecuvântat, pentru că în toţi aceşti ani am învăţat ceva... să mulţumesc şi să mă bucur de fiecare zi, să încerc să văd partea plină a paharului şi să fac pace cu mine. Mi-am dat seama de asta, când am avut cele mai mari probleme, când oameni cunoscuţi şi necunoscuţi m-au ajutat din toate punctele de vedere, mi-au dat chiar din sângele lor, ca eu să pot să-mi urmez visul. Şi ce vis frumos trăiesc, fac ce îmi place - cânt, muzica noastră e apreciată, am o trupă minunată, prieteni peste tot şi o familie extraordinară.
