Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prof. univ. dr Florin Tudose, medic psihiatru, şeful secţiei Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti, ne-a vorbit despre cauzele şi efectele agresivităţii în familie.
Jurnalul Naţional: Care sunt cauzele comportamentului agresiv?
Florin Tudose: Comportamentul agresiv poate fi generat atât de cauze legate de diferite stări de boală, cât şi de cauze educaţionale. Există grupuri etnice sau sociale care au un comportament agresiv şi autoagresiv mai pronunţat decât altele. De asemenea, comportamentele agresive pot fi generate de consumul unor substanţe, de regulă droguri, care dezinhibă pulsiunile agresive. Lucrul acesta este evident dacă ne gândim că "hasisin" (consumator de haşiş) şi asasin au aceeaşi rădăcină etimologică.
Există boli psihice care au drept manifestare agresivitatea?
În principiu, nu există boli a căror manifestare să fie doar agresivitatea, dar există un mare număr de boli psihice care au printre simptome o creştere marcată a agresivităţii; printre acestea unele forme de epilepsie, unele forme de schizofrenie, tulburări psihice de origine organică, alcoolismul cronic, dependenţa de anumite droguri, dar şi tulburările de personalitate de tip impulsiv excitabil şi antisocial.
Citește pe Antena3.ro
Copiii crescuţi în familii în care se manifestă violenţa adoptă comportamentul părinţilor?
Violenţa copiilor este direct proporţională cu violenţa din comportamentul părinţilor. Modelul comportamental al părinţilor este urmat de copil, în special în copilăria mică, devine un pattern comportamental care îl poate însoţi întreaga viaţă pe copil. Copiii proveniţi din familii cu comportament violent adoptă la rândul lor acest tip de comportament, la care adaugă uneori şi autoagresivitatea. Violenţa din familie modelează în mod negativ comportamentul copilului, care devine nevrotic, cu fobii, ticuri, uneori enurezis, eşec şcolar, dar şi cu reproducerea unor comportamente violente în raportul cu ceilalţi copii.
Cum ar trebui să procedeze femeile agresate, în momentul în care sunt lovite, pentru a-şi proteja viaţa?
Femeile nu ar trebui să ajungă niciodată în situaţia ca viaţa să le fie în pericol. Nici o femeie, şi, evident, nici un bărbat nu trebuie să admită că în relaţiile de cuplu violenţa fizică să poată interfera. O parteneră odată agresată nu trebuie să accepte în nici un fel ideea că lucrurile se vor schimba şi că agresiunea nu se va repeta.
E adevarată teoria conform căreia vina pentru situaţia conflictuală aparţine 50% agresorului şi 50% victimei?
Nici vorbă ca o astfel de "teorie" să corespundă cu realitatea. O astfel de "teorie" nu ar face decât să legitimeze agresorii şi să culpabilizeze în mod stupid victimele. Am auzit, din păcate, nenumaraţi oameni spunând, în cazul unui viol, că şi victima a fost vinovată. Absurdul este total dacă vă gândiţi că victima poate fi uneori mutilată sau chiar ucisă.
Există semne după care să iţi dai seama că un bărbat va deveni violent în cuplu?
Nu există astfel de semne, dar este aproape de lasine înţeles că un consumator de alcool care îşi cronicizează beţiile va deveni violent.
De asemenea, există persoane de sex feminin care, prin propria lor violenţă verbală continuă şi nejustificată, declanşează reacţii agresive ale căror consecinţe le suportă ulterior.
După ce au fost victime ale agresiunii în familie, femeile îşi mai revin, din punct de vedere psihic?
Agresiunea în familie este o traumă ca oricare alta şi, în cazul revenirii spre normal, multe femei păstrează stigmatele acestei traume: frica, neliniştea, depresia, neîncrederea în sine.
Presupunând că face consiliere psihologică, agresorul familial îşi poate schimba cu totul comportamentul? Sau singura şansă pentru victimă este doar divorţul?
Consilierea psihologică poate schimba în unele cazuri comportamentul agresiv, dar, de cele mai multe ori, ar trebui să existe o terapie cauzală, la care să se adauge intervenţia în cuplu. În familiile cu violenţă repetată divorţul este soluţia inevitabilă. Terapia psihologică are efecte doar în cazuri limitate. Acest lucru nu e valabil doar pentru România, dar, cu siguranţă, încercarea instituirii unei terapii e mai frecventă în alte ţări. La noi este încă o raritate.
Ce li se recomandă bărbaţilor să facă în momentul în care simt impulsul să lovească?
Să nu treacă niciodată la act, adică să nu acţioneze, gândindu-se că se plasează într-o situaţie degradantă şi că lovitura poate conduce la rupturi ireversibile sau la situaţii inimaginabile.
Am întâlnit un caz, la un centru dedicat agresorilor familiali, care, după ce s-a pocăit, a renunţat complet la vicii şi la comportamentul agresiv.
Cum explicaţi acestă transfomare completă, sau "spălare pe creier", dacă poate fi denumită aşa, care se întamplă cu cei care se pocăiesc?
Terapiile prin credinţă au şi ele succesele lor, fără să fie un panaceu. Nu trebuie neapărat să îţi schimbi credinţa pentru a renunţa la agresivitate. Te poţi pocăi, fără să aderi la o mişcare neoprotestantă, în propria ta biserică, respectându-i strict perceptele. Nici o credinţă din lume nu propovăduieşte violenţa faţă de mama copiilor tăi.
Vindecată cu corset şi colac pentru şezut
Primele bătăi au apărut când Jenica era însărcinată în trei luni cu primul ei copil. Abia trecuse un an de când ea şi soţul ei se cununaseră în faţa lui Dumnezeu. Într-o zi, a fost suficient să se apuce de făcut curat prin casă şi bărbatului să i se pară că face prea multă dezordine. Fără să-i spună nimic, a început să dea cu pumnii şi picioarele pe unde a apucat. Femeia şi-a acoperit burta cu braţele, dar şi-a lăsat descoperit capul, el devenind astfel ţinta predilectă a loviturilor soţului ei.
"Mă făcea în toate felurile, împuţită, jegoasă, proastă, curvă. Mie îmi place curăţenia bine făcută şi, de fiecare dată când mă apucam de treabă, scoteam covoarele, le băteam, le spălam. El nu suporta aşa ceva. Cred că nu a existat să fie săptămână în cei 16 ani de când sunt căsătorită cu el şi să nu fie lacrimi pe obrazul meu. O dată la două-trei zile, era imposibil să nu fiu călcată în picioare", spune femeia. La un pas de moarte a fost când sarcina ajunsese la 9 luni.
Jenica ţine minte şi acum fiecare moment greu prin care i-a fost dat să treacă. "Făceam mâncare. Afară era polei. Eram în luna ianuarie. L-am rugat să se ducă să ia pâine, că îmi era frică să nu alunec şi să cad. Am avut o burtă imensă, abia mă mişcam. Nu am apucat să termin ce aveam de spus, că s-a înfipt cu mâna în părul meu, m-a bătut atât de rău, că a trebuit să mă duc de urgenţă la spital. Era cât pe-aici să pierd copilul. Mi-a sfâşiat braţul, aveam vânătăi peste tot", povesteşte femeia de 42 de ani.
BĂTUTĂ ŞI CU CASA FURATĂ
De multe ori Jenica a vrut să-şi părăsească bărbatul. Ba mai mult, a şi intentat procesul de divorţ. De fiecare dată, soţul său o şantaja cu apartamentul de două camere în care se mutaseră, ameninţând-o că îl vinde şi că nu-i dă nici un leu, "chiar de ar fi să fac puşcărie", după cum spunea el. "Până la naşterea primului nostru copil, am locuit într-o garsonieră cumpărată de părinţii mei. Garsoniera era pe numele meu.
La numai 5 zile după naşterea băiatului, când abia reuşeam să mă ridic în picioare după operaţie, bărbatul meu mi-a băgat actele de vânzare a garsonierei în ochi, pentru a le semna. La început nici nu mi-am dat seama despre ce e vorba. După ce m-am dumirit, am spus că nu sunt de acord. A reuşit să mă convingă că e mai bine să locuim în două camere. Aveam un copil pe-atunci. Familia se mărise. Am semnat. El a cumpărat un apartament cu două camere într-o zonă mai proastă, aşa că ne-au mai rămas bani din acea sumă.
La prima bătaie pe care am luat-o după naşterea copilului, eram lăuză, atunci când am vrut să plec la părinţii mei pentru că nu mai suportam situaţia, bărbatul meu mi-a rânjit în faţă: «Pleacă, oricum casa asta nu e a ta, casa e pe numele meu». Atunci am aflat că el cumpărase apartamentul şi-l trecuse numai pe numele lui, deşi banii cu care îl luase erau ai mei."
BĂTAIA PE STRADĂ - DISTRACŢIA BĂRBATULUI
Ratele pe care le-a făcut pentru a cumpăra diverse electrocasnice, îmbrăcămintea pentru cei doi copii pe care îi are, facturile lunare, pe toate le plătea Jenica din salariul său de câteva milioane de lei pe care îl avea ca femeie de serviciu la o şcoală, dar şi din plata orelor pe care le petrecea prin casele oamenilor, unde făcea menajul. "Doar când mai mergeam împreună să facem piaţa, atunci erau singurele dăţi când dădea vreun ban în casă.
În rest, numai dacă îndrăzneam să mă uit la vreo bluză sau la vreo fustă trebuia să îmi feresc privirea. Nu ezita, imediat îmi dădea cu pumnul în cap sau cu palma peste faţă. Apoi îmi râdea în nas. S-a întâmplat, în toamna în care fiul meu cel mare se pregătea să intre în clasa I, să-l trimit în teneşi şi în tricou, când afară ploua şi era frig. Nu avea nimic gros de îmbrăcat, pentru că el refuzase să mergem la cumpărături.
Atunci m-am împrumutat la o vecină nişte bani şi i-am cumpărat adidaşi. După ce a văzut că i-am cumpărat, a început să dea în mine şi să-mi reproşeze că sunt cheltuitoare. Nu puteai să vorbeşti cu el. Dacă fraţii lui aveau probleme, tot eu eram de vină", povesteşte femeia, amintindu-şi cu amărăciune cum, în luna mai a acestui an, a fost bătută atât de rău şi târâtă de păr prin toată casă, încât, pentru a-şi reveni, a fost nevoie să folosească luni întregi un corset medicinal şi un colac de pus pe scaun "pentru că nu mai puteam să stau dreaptă, iar în şezut nu era cazul să mă aşez, de durere".
În urma acelei bătăi, femeia a mers la IML pentru a-şi scoate certificat medico-legal. Nici până astăzi nu a reuşit să-şi ridice actul. "Mi-a interzis să mă duc. Mă urmărea peste tot. Venea şi la şcoala unde lucram şi ajunsesem să mă rog de colege să stea cu mine, să nu mă lase singură, de frica lui. Le făceam şi munca lor, le dădeam câte un sendviş, numai să nu mă lase singură cu portarul. Bărbatul meu îmi zicea că îl înşel cu portarul, că de-aia am vrut să îmi iau servici.
Mi-era foarte frică de el. Eu cu banii de la şcoală am reuşit să-i cumpăr copilului calculator, am pus termopane în casă, jaluzele, linoleu, am zugrăvit, ca să fie aer curat. Totul pentru a fi bine."
"DE FRICA LUI, 5 ORE A STAT COPILUL MEU SUB MASA DIN BUCĂTĂRIE"
Certurile, discuţiile, bătăile pe care femeia le-a încasat au bulversat sufletele celor doi băieţi. La ultima bătaie pe care mama lor a încasat-o, copilul de nici 4 ani a fugit în bucătărie şi s-a ascuns sub masă. A stat acolo 5 ore, de la 4:00 după-amiaza până pe la 9:00 seara, când femeia, plină de sânge, bătută până a leşinat, după care stropită cu apă rece pentru a-şi reveni şi luată iar la bătaie, a reuşit să iasă din casă şi să meargă la vecina sa pentru a o ruga să anunţe poliţia.
"A fost o minune că am putut să ies din casă. De obicei, încuie uşa apartamentului şi ia cheia la el. Eram atât de bătută, că probabil nu a crezut că mai am puterea să ies din casă şi să apelez la vecine. În urmă cu câteva zile mă forţase să avortez, că nu mai suportă ţipetele altui copil, aşa îmi zicea. Vă daţi seama ce era sufletul meu? Nu mai eram om. El m-a bătut tocmai pentru că eram tristă, îmi zicea că nu am voie să stau supărată în preajma lui.
În acea noapte a venit Poliţia. Chiar şi de faţă cu ei a vrut să mă încaiere. Mi-am luat băiatul cel mic, un portofel în care aveam câţiva bănuţi şi am plecat. Ajutată de băiatul cel mare am ajuns la un post de televiziune, unde am cerut ajutor. O domnişoară drăguţă de acolo mi-a dat bani de taxi şi tot ea a cerut sprijinul fundaţiei ADRA şi aşa am ajuns în adăpost. Sunt hotărâtă să divorţez, vreau să merg la Avocatul poporului pentru a mă sfătui ce trebuie să fac, ca să nu rămân pe drumuri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al părinţilor mei, poate o să reuşesc să îmi fac şi eu un cuib pentru mine şi pentru copiii mei. De întors la el, nu mă voi mai întoarce niciodată!"
• Carmen Preoteşoiu
Se recomandă victimelor:
n) să evite certurilor în camere mici, camere fără acces imediat către exterior sau în camere cu acces la arme (de exemplu, bucătăria);
n) să nu consume alcool sau alte substanţe cu efect asupra sistemului nervos, întrucât pot deteriora capacitatea de protecţie a victimei şi copiilor;
n) să stabilească din timp uşile şi ferestrele care asigură acces rapid către exterior, în cazul în care va fi necesară fuga imediată din casă; de asemenea, să aleagă un loc de întâlnire în afara casei cu o persoană care ar putea să o ajute;
n) informarea rudelor, profesorilor copiilor, colegilor de serviciu, proprietarilor şi vecinilor cu privire la situaţie;
n) să roage un vecin sau prieten să anunţe autorităţile în cazul în care aude ceva neobişnuit în casă sau prin telefon;
n) să stabilească un cuvânt-cod cu persoanele cărora le poate cere ajutorul, cuvânt care să însemne informarea autorităţilor;
n) să adauge pe formare rapidă numerele de telefon necesare, pe care să le apeleze în caz de urgenţă (de exemplu, 112);
n) să ţină un jurnal scris al tuturor contactelor, hărţuirilor sau abuzurilor, inclusiv datele şi orele incidentelor şi eventualii martori. Acesta îi poate folosi mai târziu pentru întocmirea unui raport de către poliţie;
n) să păstreze şi să înregistreze mesajele de pe robotul telefonic, listele cu numerele de telefon formate şi primite, pentru a le putea anexa ulterior unei plângeri:
n) să refuze întâlnirea cu agresorul, în ciuda rugăminţilor şi promisiunilor de a rezolva problema, de a returna obiecte sau de a îndeplini promisiuni. Toate acestea pot constitui capcane pentru noi acte de violenţă; (sursa: www.sfatulmedicului.ro)
În cazul În care va fi necesară părăsirea domiciliului, victima trebuie să îşi asigure accesul imediat la următoarele:
n) documente importante (carte identitate, certificat de naştere, carte de sănătate, reţete, permis de conducere, paşaport, certificat de căsătorie);
n) o geantă cu lucruri strict necesare (haine, jucării, medicamente);
n) o sumă de bani, cărţi de credit.
Persoanele care au suferit o agresiune fizică sunt sfătuite:
n) să meargă la spitalul de urgenţă pentru a-şi îngriji leziunile căpătate în urma actului de violenţă;
n) să ceară din spital acte medicale care să dovedească faptul că a fost examinată, plus rezultate ale investigaţiilor medicale (radiografie, ecografie etc);
n) în cazul internării, să dea curs recomandărilor medicilor şi să nu plece din spital împotriva indicaţiei medicale;
n) să se prezinte, în termen de 30 de zile de la momentul agresiunii, la instituţia de medicină legală locală, pentru a fi examinată şi pentru a obţine un certificat medico-legal (38 lei). Dacă ai actele medicale eliberate de spital, arată-le la instituţia de medicină legală locală;
n) în termen de cel mult 60 de zile de la incident, să se adreseze poliţiei (la secţia de pe raza căreia a avut loc actul de violenţă) şi să formuleze o plângere penală împotriva agresorului;
n) să ia legătura personal cu poliţistul de proximitate care se ocupă de zona în care locuieşte victima şi să-i ceară ajutorul.
RECOMANDĂRI PENTRU VICTIMELE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE CARE AU SUFERIT O AGRESIUNE SEXUALĂ:
n) dacă ai probleme grave de sănătate, prezintă-te mai întâi la spital pentru a-ţi îngriji starea de sănătate. Medicii sunt obligaţi să anunţe poliţia care va începe investigaţiile;
n) dacă nu ai probleme de sănătate, prezintă-te la poliţie. Vei fi îndrumată ce să faci şi te vor însoţi la examinarea medico-legală. Ai dreptul să mergi singură la această examinare, dar este de preferat să anunţi poliţia de la început. Legea pedepseşte sever agresiunea sexuală, atât în afara familie cât şi în cadrul ei;
n) pentru a preveni riscul apariţiei unei sarcini nedorite, ca urmare a agresiunii sexuale, poţi folosi contracepţia de urgenţă (ideal în primele 72 de ore de la agresiune, dar posibil şi până la 120 de ore). Adresează-te medicului sau direct în farmacie.
Va urma
Cum intervine Poliţia în cazurile de violenţă în familie şi ce sfaturi dă un avocat victimelor.
