x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie 12.000 de euro pentru studenţi creativi -  Concurs de proiecte digitale

12.000 de euro pentru studenţi creativi -  Concurs de proiecte digitale

de Diana Scarlat    |    22 Mar 2017   •   08:53
12.000 de euro pentru studenţi creativi -  Concurs de proiecte digitale

Studenții care au idei de proiecte digitale inovatoare se pot înscrie până pe 31 martie la competiția de idei și start-up-uri „Be an Innovator“. Premiile au o valoare totală de 12.000 de euro. Se caută idei de proiecte durabile și de viitor, care să se potrivească motto-ului „Go Digital“. Echipa câștigătoare va fi ajutată de experții BearingPoint, timp de un an, să îşi implementeze proiectul. La competiție sunt invitați studenți de la universitățile și școlile de afaceri din Germania, Austria, Elveția și România.

 

Reprezentnații companiei care organizează competiția și oferă premii studenților și-a luat angajamentul să sprijine tinerii talentaţi şi creativi să îşi finanţeze proiectele mai ample din mediul digital. Compania este interesată mai ales de parteneriate pe termen lung. Competiţia stimulează schimbul de idei în Germania, Austria, Elveţia şi România, oferind posibilitatea de a le implementa în proiecte concrete.

 

„Ultimele competiţii au arătat cât de mare este potenţialul de inovare şi creativitate al studenţilor. Prin integrarea României deschidem noi orizonturi care constituie, în opinia mea, o îmbogăţire pentru toţi participanţii. Prin concentrarea asupra digitalizării ne apropiem de problemele centrale ale societăţii, dar şi ale economiei. Studenţii dobândesc astfel o conexiune directă cu provocările cu care se confruntă clienţii noştri, astfel încât mă bucur foarte mult că vom avea ocazia să identificăm soluţiile împreună“, a declarat Kiumars Hamidian, directorul Regiunii GCR (Germania, Republica Cehă și România) a  BearingPoint și președintele juriului „Be an Innovator“.

 

Numărul mare de proiecte depuse anul trecut dovedește că interesul pentru competiție este mare. În 2016, concursul a fost câștigat de echipa germană „EyeScan“ de la Universitatea din Mannheim. Studenții au dezvoltat o aplicație care recunoaște mișcarea ochilor cu ajutorul camerei frontale a telefonului, făcând posibilă navigarea în meniul telefonului prin intermediul tiparelor de mişcare identificate. Anton Wachner şi Barish Istipiler din echipa „EyeScan“ se află, încă de la victoria obţinută în luna mai a anului trecut, în faza de instruire, având astfel posibilitatea de a continua dezvoltarea aplicaţiei şi a o aduce pe piaţă sub forma unui start-up.

 

Studenții își pot înregistra ideile de proiecte la adresa www.bearingpoint.com/beaninnovator şi pot trimite aplicaţia până pe 31 martie la innovator@bearingpoint.com. După primirea tuturor proiectelor, BearingPoint le va analiza și va stabili echipele de finaliști care urmează să își prezinte ideile la data de 5 mai 2017 în fața juriului ales de BearingPoint. Câştigătorii vor fi anunțați în cadru festiv, cu această ocazie fiind înmânate şi premiile. În plus, evenimentul oferă tinerilor dezvoltatori o ocazie bună de a face schimb de idei cu alte start-up-uri, precum și cu partenerii și instructorii BearingPoint. Pentru a-și pregăti prezentarea finală, echipele de finaliști pot apela la sesiunile de instruire și la celelalte instrumente de sprijin oferite de firma de consultanță.

 

×