Ultimele zile l-au surprins pe șeful Casei Albe în confruntări tensionate cu Rusia și China. În paralel, liderul american a declanșat o ofensivă susținută pentru a obliga o serie de state să aleagă tabăra în competiția geopolitică globală. Demonstrația de forță a lui Joe Biden, în ajunul Summitului Democrației convocat de președintele SUA, anunță că administrația de la Washington se pregătește să pună la zid regimurile autoritare, în cadru oficial, exercitând presiuni asupra aliaților săi pentru înăsprirea pozițiilor comune față de Moscova și Beijing. Biden nu pierde timpul și profită acum de șansa de a face următoarea mutare în competiția globală contra celor mai periculoși adversari ai Americii.
În numai două zile, Casa Albă a anunțat că oficialitățile americane vor boicota Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, iar Biden i-a transmis direct omologului său rus, Vladimir Putin, un mesaj extrem de dur, în timpul unei videoconferințe organizate marți seară, amenințând explicit Kremlinul cu sancțiuni fără precedent, în cazul unei noi invazii a Rusiei în Ucraina.
Concomitent, astăzi, încep lucrările Summitului Democrației, organizat de SUA la inițiativa președintelui american, într-un format conceput pentru a înfiera regimurile autoritare și a forma o alianță internațională decisă să treacă la adoptarea unor măsuri punitive mult mai severe contra Rusie și Chinei.
Echilibristică pe muchie de cuțit
Evenimentele derulate în ultima săptămână au scos la iveală linii de acțiune aparent contradictorii ale politicii externe promovate de Biden. Șeful Casei Albe încearcă să izoleze regimurile autoritare pe plan internațional, dar, în același timp, inițiază contacte directe cu liderii acestora.
Inițierea de discuții cu președinți precum Vladimir Putin și Xi Jinping, concomitent cu eforturile de a-i convinge pe aliați să formeze un front unit contra acestora, s-a dovedit până acum un element fundamental al diplomației lui Biden, în încercarea sa de a opri degenerarea într-un conflict deschis a tensiunilor grave existente în momentul de față între SUA, pe de o parte, și Rusia și China, de cealaltă parte.
Foarte probabil, în viziunea liderului american, este vorba despre o strategie de echilibru, aplicată în competiția lansată de Biden între democrație și autocrație.
La începutul acestei săptămâni, spre exemplu, atunci când a anunțat că nicio oficialitate americană nu va participa la apropiatele Jocuri Olimpice de Iarnă de la Beijing, administrația de la Washington a avut grijă să nu catalogheze gestul drept un „boicot”, ferindu-se să facă o paralelă cu decizia lui Jimmy Carter, din 1980, care i-a împiedicat pe sportivii din SUA să participe la Jocurile de la Moscova, în plin Război Rece.
Un alt exemplu îl reprezintă asigurările oferite de Casa Albă înaintea Summitul Democrației, potrivit cărora această reuniune internațională nu este îndreptată împotriva niciunui stat sau lider. Cu toate acestea, autoritățile de la Beijing au devenit extrem de iritate, atunci când au văzut pe lista invitaților Taiwanul, stat considerat de China drept parte a teritoriului său. Mai mult, China, care nu a fost invitată la summit, a insistat că și ea este „o democrație”.
Întrevedere cu scântei între Biden și Putin
Și în abordarea cu Rusia, Biden joacă tare. „O națiune nu poate obliga o alta să-și modifice granițele. Națiunile nu pot spune altor națiuni cu cine să coopereze!”, i-a transmis Biden lui Putin, în timpul videoconferinței de două ore, derulată marți seară, respingând astfel solicitarea Kremlinului de a opri extinderea NATO spre granițele Rusiei și, implicit, cererea de a refuza candidatura Ucrainei la structurile euroatlantice.
Potrivit unor oficialități de la Washington, Biden i-a explicat apoi omologului său rus, într-un limbaj de afaceri, ce s-ar putea întâmpla dacă Rusia ar invada din nou Ucraina, referindu-se inclusiv la posibile sancțiuni asupra membrilor cercului intim al lui Putin și la desfășurarea de trupe americane suplimentare în țările membre NATO.
Conform consilierului prezidențial al SUA pe probleme de Securitate Națională, Jake Sullivan, Biden l-a avertizat pe Putin că, în cazul unei invazii, este pregătit să ia măsuri fără precedent, pe care SUA le-au evitat anterior. „Suntem pregătiți să facem acum lucruri pe care nu le-am făcut în 2014”, i-a transmis Biden lui Putin, susține Sullivan.
Oficialul american a mai atras atenţia că SUA şi Germania ar putea bloca intrarea în funcţiune a gazoductului „Nord Stream 2”. „Dacă Vladimir Putin vrea gaz prin acea conductă, ar face bine să nu-și asume riscul invadării Ucrainei!”, a avertizat Sullivan.
Alianță contra rușilor și chinezilor
Biden și-a petrecut seara de dinaintea întrevederii cu Putin, încercând să convingă lideri europeni să se alăture inițiativei sale de a impune Rusiei sancțiuni drastice în cazul unui atac asupra Ucrainei, în pofida îngrijorării UE față de o posibilă limitare a gazului rusesc către Europa, pe măsură ce vremea se răcește.
În ultimele săptămâni, oficiali americani și străini au discutat, de asemenea, despre posibilitatea unui boicot diplomatic colectiv al Jocurilor Olimpice de la Beijing, deși, până miercuri, doar Australia se alăturase SUA în acest demers. Paradoxal, cu doar trei săptămâni înainte, Biden inițiase o lungă întâlnire virtuală cu președintele Xi, în încercarea de a aduce un sentiment de predictibilitate în relația extrem de tensionată dintre Washington și Beijing.
În aceste condiții, chiar dacă pare să dispună încă de mijloace de presiune în negocierile cu principalii săi rivali, Biden poate pierde în curând disponibilitatea interlocutorilor săi de a mai dialoga direct pe teme majore cu Casa Albă.