Criminalul de război nazist Erich Priebke a încetat din viaţă la vârsta de 100 de ani

Fostul căpitan SS Erich Priebke, unul dintre puţinii criminali de război nazişti care se mai aflau în viaţă, şi care la sfârşitul lunii iulie a acestui an a împlinit 100 de ani, a decedat vineri la Roma, a anunţat avocatul său, citat de presa italiană.

Participant la masacrul de la Grotele Ardeatine
Erich Priebke a fost condamnat în 1998 la închisoare pe viaţă pentru participarea sa la masacrul de la Grotele Ardeatine, din martie 1944. El se afla de câţiva ani în arest la domiciliu la Roma, în apartamentul avocatului său, Paolo Giachini, precizează France Presse.
În primăvara lui 1944, trupele naziste au ucis 335 de civili italieni în ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept “masacrul de la Grotele Ardeatine”. După sfârşitul războiului, cele două Guverne de la Roma şi de la Bonn nu au luat nicio măsură pentru a da de urma ucigaşilor, fiind mai interesate de problemele politice, şi nu de justiţie, se arată într-un articol dat publicităţii de publicaţia germană Der Spiegel.

Numai civili. Cel mai tânăr avea 15 ani
În martie 1944, Priebke conducea trupele SS care au executat 335 de civili italieni, dintre care cel mai tânăr avea 15 ani, drept răzbunare după uciderea a 33 de soldaţi germani de către un grup de partizani, precizează cotidianul israelian Jerusalem Post.

Şi-a asumat rolul într-un interviu
După război, Priebke a scăpat şi a fugit în Argentina, de unde a fost extrădat în Italia, după ce a fost intervievat de un post de televiziune american şi a recunoscut rolul pe care el l-a jucat în acest masacru.

Istorie
Înainte de cel de-al doilea război mondial, Grotele Ardeatine erau exploatate pentru o rocă vulcanică folosită în producţia de ciment. Dar la data de 24 martie 1944, producţia încetase de mult. În acea zi, au fost aduse acolo mai multe camioane cu prizonieri – în total, 335 de italieni. Ocupanţii germani doreau să se răzbune pentru un atac pe care partizanii comunişti îl organizaseră cu o zi în urmă împotriva unei unităţi germane staţionate la Roma. Victimele acestui act de răzbunare au fost alese la întâmplare; majoritatea erau prizonieri într-o închisoare Gestapo aflată la Roma. Nici unul dintre cei 335 de italieni nu fuseseră implicaţi în acţiunea comuniştilor.

Simbolul atrocităţilor germane comise în Italia
Incidentul a rămas în istoria crimelor de război ca masacrul de la Grotele Ardeatine. După război, a devenit un simbol al atrocităţilor germane comise în Italia în timpul celui de-al Treilea Reich. Acolo a fost construit un memorial în amintirea victimelor, unde politicienii italieni depun coroane de flori anual. Însă deşi masacrul a fost comemorat anual începând cu primii ani postbelici, nici oficialii germani, nici cei italieni nu au avut niciun interes în aducerea responsabililor în faţa justiţiei, mai scrie Der Spiegel. Singura persoană pedepsită a fost Herbert Kappler, ofiţerul SS responsabil cu poliţia şi serviciile de securitate germane de la Roma din timpul războiului. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1948.

De ce reticenţa de a pedepsi vinovaţii?
Istoricul Felix Bohr a încercat să descopere motivele pentru care oficialii au fost atât de reticenţi în a pedepsi aceste crime. Cercetând arhivele Ministerului de Externe german, el a descoperit un set de documente impresionante. Este vorba de corespondenţa începută în 1959 între oficialii de la Ambasada germană de la Roma şi omologii lor din Ministerul de Externe de la Bonn. Documentele arată că diplomaţii germani şi oficialii italieni au colaborat pentru protejarea soldaţilor aflaţi în subordinea lui Kappler, pentru ca aceştia să nu fie judecaţi. Ambele părţi erau interesate ca toată povestea să rămână în trecut.

Iniţiativa a venit de la italieni
În cazul masacrului de la Grotele Ardeatine, iniţiativa de a lăsa în urmă incidentul a venit din partea Guvernului italian. Primele încercări de a vedea crimele naziste pedepsite au fost abandonate destul de repede. Mulţi dintre cei care trebuia judecaţi trăiau în Germania postbelică, dar creştin-democraţii ce conduceau Guvernul italian doreau să evite un scandal pe seama cererilor de extrădare. După cum spunea un diplomat italian, “în ziua în care primul criminal german va fi extrădat, va avea loc un val de proteste în ţări care cer la rândul lor extrădarea criminalilor italieni.” La urma urmei, Italia fusese alături de Germania nazistă până în 1943 şi ocupase teritorii în Balcani, unde sute de mii de oameni au căzut victime regimului violent instalat de italieni, mai scrie publicaţia germană, într-un articol dat publicităţii în ianuarie 2012 sub semnătura lui Klaus Wiegrefe.
Mai mult decât atât, creştin-democraţii se temeau că desfăşurarea unor noi procese pentru crime de război putea strica relaţiile bune ale Italiei cu Germania, precum şi relaţiile cu Cancelarul Konrad Adenauer, membru fondator şi lider al Uniunii Creştin-Democrate din RFG. În cele din urmă, creştin-democraţii italieni nu doreau să reînvie amintirile rezistenţei antinaziste de sorginte comunistă deoarece opoziţia comunistă din ţară ar fi putut fi avantajată.

Luptase împotriva “teroriştilor”
Erich Priebke, care era ofiţerul german care tăia numele victimelor de pe listă înainte de a trimite oamenii la moarte, a trăit cu convingerea că acţiunea din 1944 a fost doar una îndreptată “împotriva teroriştilor”, scrie Jerusalem Post.
Avocatul său a declarat presei italiene că Priebke a lăsat un ultim interviu drept “testament uman şi politic”. Dar nu a precizat dacă şi când îl va da publicităţii, mai scrie Jerusalem Post.