x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozia unui depozit de muniţie a provocat 11 morţi şi 12 răniţi în Siberia

Explozia unui depozit de muniţie a provocat 11 morţi şi 12 răniţi în Siberia

30 Apr 2014   •   11:28
Explozia unui depozit de muniţie a provocat 11 morţi şi 12 răniţi în Siberia

11 soldaţi şi angajaţi civili au murit arşi şi alte 12 persoane au fost rănite, dintre care patru în stare gravă, în urma unei serii de explozii la un depozit de muniţii în regiunea Zabaikalsk, din Siberia, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării, citat de Russia Today.

Incendiul, provocat de focuri de pădure, s-a declanşat marţi seara într-un depozit la o bază militară, în apropiere de localitatea Bolşaia Tura, la sud-est de lacul Baikal.

Echipele de salvare nu au descoperit cadavrele victimelor decât miercuri dimineaţa, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului menţionat, generalul Igor Konaşenkov citat de Interfax.

Printre victime se află ofiţerul responsabil al depozitului, un soldat şi opt angajaţi civili. Ei au încercat să fugă cu un camion, dar acesta a fost lovit de una dintre explozii şi a ars "în câteva minute", a precizat generalul. Potrivit autorităţilor din regiunea Zabaikalsk, 23 de persoane au fost rănite, nouă din acestea fiind spitalizate.

Ministerul regional pentru Situaţii de Urgenţă a evacuat peste 1.000 de persoane din localitatea Bolşaia Tura şi a închis temporar linia de căi ferate.

×
Subiecte în articol: explozii depozit munitie Rusia siberia morti