x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania face pasul către introducerea salariului minim pentru toţi: 8,50 euro pe oră

Germania face pasul către introducerea salariului minim pentru toţi: 8,50 euro pe oră

de Istvan Deak    |    02 Apr 2014   •   20:36
Germania face pasul către introducerea salariului minim pentru toţi: 8,50 euro pe oră

Germania a făcut un mare pas, miercuri, către instituirea unui salariu minim pentru toţi, odată cu adoptarea în Consiliul de Miniştri a acestui proiect-cheie al noului Guvern al cancelarului Angela Merkel. Concret, proiectul prevede introducerea salariului minim de 8,50 euro brut pe oră, începând de anul viitor.

“Este cale liberă pentru salariul minim”, a anunţat ministrul Muncii, Andrea Nahles, în cadrul unei conferinţe de presă, la încheierea Consiliului de Miniştri. Este vorba despre o schimbare majoră de politică economică, care vizează aproximativ 5 milioane de angajaţi remuneraţi în prezent sub acest prag, comentează Wall-Street Journal. La 8,50 euro, salariul minim german se încadrează în media echivalentelor din alte ţări, declară Mahles. Este inferior celui francez (9,53 euro pe oră), dar un pic mai mare decât echivalentele sale britanic (6,31 lire, adică 7,60 euro) şi american.

Instaurarea unui salariu minim în Germania reprezintă o revoluţie într-o ţară care şi-a lăsat de-a lungul timpului partenerii sociali să negocieze salariile între ei, comentează France Presse.

Proiectul vizează introducerea salariului minim începând de anul viitor, cu o perioadă de tranziţie de doi ani acordată pentru ca măsura să nu intre în conflict cu contractele existente de muncă la nivel regional sau sectorial. În prezent statul german nu intervine în negocierile privind salariile şi programul de lucru, stabilite în general de patronate şi sindicate în acorduri colective.
Salariul minim nu se va aplica în cazul persoanelor sub 18 ani şi nici în primele şase luni de lucru ale unei persoane aflate în situaţie de şomaj pe termen lung care şi-a găsit un loc de muncă, potrivit proiectului.

Guvernul anticipează că legea va fi aprobată, cel mai probabil, la începutul lunii iulie de către deputaţii Bundestagului, Camera Inferioară a Parlamentului, apoi de Camera Superioară, Bundesrat, în toamnă.


×
Subiecte în articol: salariu minim germania