Orfanii României, material de studiu pentru cercetătorii americani

“Urmările izolării”, un studiu unic despre dezvoltarea copiilor abandonaţi, lipsiţi de afecţiunea parentală
Charles A. Nelson, profesor specialist în cercetarea dezvoltării minorilor la Universitatea Harvard şi Children’s Hospital din Boston explică pentru cotidianul Die Zeit motivele care l-au adus în orfelinate din România, ce a găsit aici şi care sunt concluziile studiului pe care l-a efectuat. “Mulţi copii au crescut în condiţii mizerabile în orfelinatele din România. Noi am studiat ce urmări a avut acest lucru asupra dezvoltării copilului. Fotografiile sunt mărturiile unor destine cutremurătoare”, povesteşte Nelson, arătând spre fotografiile din biroul său. Se opreşte la cea a unei fetiţe de 12 ani. “A făcut pe ea şi a plâns toată ziua. Nimeni nu s-a ocupat de acest copil, nimeni nu i-a adresat o vorbă, nici măcar nu au băgat-o în seamă. Şi asta a durat ore în şir. N-am mai suportat şi i-am întrebat pe îngrijitori ce s-a întâmplat cu ea. Mi-au răspuns laconic că mama ei a părăsit-o la orfelinat în dimineaţa respectivă”, îşi aminteşte Nelson.

Politica demografică
Relatările lui Nelson abundă de scene memorabile şi regretabile. “Am văzut copii cu capul cât o minge de baschet fiindcă nu au fost trataţi la timp de afecţiunile de care sufereau. Un copil de un an şi câteva luni avea dimensiunile unui nou-născut. O fetiţă de 7 ani arată de parcă ar avea doi. La prima vizită a fost o linişte înfricoşătoare în sală. Copiii stăteau pe burtă şi se holbau la un perete alb. Până la urmă de ce ar fi trebuit să plângă? Oricum nu îi băga nimeni în seamă. Nouă ni se cerea de foarte multe ori să părăsim sala ca să nu vadă copiii că ne curg lacrimile”.

Deşi este psiholog, neurolog şi cercetător cu interese academice, Nelson spune că obiectivul vizitei sale în România a fost urmărirea repercusiunilor pe care le au experienţele nefaste asupra dezvoltării umane ulterioare. “Procesul se numeşte 'biological embedding'. Încercăm să analizăm legătura dintre dezvoltare, comportament şi biologie”, completează el.

Nelson a ajuns în anul 1999 în România la invitaţia secretarului de stat pentru Protecţia Copilului. “Ce am găsit acolo au fost urmările politicii nebune a lui Nicolae Ceauşescu de sporire a populaţiei. Dictatorul român a interzis avorturile şi orice măsură de control al natalităţii. Deviza sa a fost: mai mulţi cetăţeni, mai mulţi plătitori de taxe, mai multă bunăstare. Orfelinatele din România s-au umplut până la refuz. Se estimează existenţa a aproximativ 100.000 de copii orfani. După căderea dictatorului au rămas aproape 60.000 de copii în orfelinatele de stat. Adopţia era un termen complet străin românilor. Politica oficială considera că statul oferă condiţii mai bune unui copil decât părinţii adoptivi”, spune profesorul american.

Experiment
În ciuda acestei realităţi, profesorul Nelson şi câţiva colegi de la University of Maryland şi Tulane University au reuşit, cu acordul statului român, să înfiinţeze Bucharest Early Intervention Project” (Bucuresti, Proiect de Intervenţie Timpurie"), ceea ce numeau ei primul pas spre asistenţa maternală. “Practic, un grup de copii români a ajuns material de studiu pentru a găsi răspunsul la întrebările centrale ale cercetării lor.  Studiul este unic în lume. Experimentele privind efectele izolării asupra oamenilor, în special copii, sunt interzise etic. Cine vrea să ştie cum reacţionează un copil sau un nou născut la izolarea faţă de mama sa face experimente în mod normal pe şoareci sau şobolani”, notează jurnaliştii germani de la Die Zeit.

Charles Nelson se apără şi susţine că el şi cercetătorii săi au respectat indicaţiile etice: “A trebuit să avem grijă ca nici un copil ajuns în grija asistenţilor maternali să nu se întoarcă în orfelinat. Le-am dat o şansă pentru o viaţă mai bună”. Cercetătorii au analizat în paralel dezvoltarea copiilor în orfelinat şi în cadrul unei familii de îngrijitori. Au fost aleşi copii din aceeaşi regiune în care au trăit părinţii lor. Cele trei întrebări-cheie la care căutau răspunsul erau: “Ce efect are instituţionalizarea asupra creierului unui copil şi asupra dezvoltării comportamentului său? Sunt acestea reversibile prin plasarea copiilor din orfelinat în grija asistenţilor maternali? Pot schimba cercetătorii americani politica română în materie de orfani?”.

Un număr de 136 de orfani cu vârste cuprinse între 6 şi 31 de luni au fost împărţiţi aleatoriu în două grupe, jumătate au ajuns în grija asistenţilor maternali. 56 de astfel de familii au fost recrutate şi recompensate conform acordului. Familiile au beneficiat de consiliere şi supraveghere intensă. “Cel mai în vârstă copil împlineşte acum 15 ani. Ne vom deplasa iar la familia lui şi vom pune aceleaşi întrebări: cum s-a dezvoltat fizic, cât de bine vorbeşte? Cum s-a dezvoltat comportamentul său social? Suferă de vreo afecţiune psihică? Rezultatele iniţiale au arătat că orfanii instituţionalizaţi suferă de tulburări de comportament, au un IQ scăzut, iar activitatea creierului este vizibil redusă. De partea cealaltă am constatat că acei orfani care au ajuns în grija asistenţilor maternali înaintea împlinirii vârstei de 2 ani au reuşit să redobândească unele dintre abilităţile pierdute. Este dramatic în câte moduri diferite sunt dezavantajaţi aceşti copii”, spune Nelson, care evidenţiază şase concluzii ale cercetării sale.

Concluzii ale studiului
Consecinţele consilierii deficitare sunt reflectate în dezvoltarea fizică a copilului. Deşi primeau destulă mâncare în orfelinat, copiii erau subdezvoltaţi. Ajunşi în grija asistenţilor maternali, au început să crească şi să recupereze deficitul psihic. Testul de inteligenţă a arătat că acei copii din orfelinat au o valoare medie a IQ de 73, la limita handicapului mintal. Ceilalţi aveau o medie de 103. După o perioadă petrecută în grija asistenţilor maternali copiii au făcut un salt de 10 puncte. Nici un copil instituţionalizat nu prezenta o dezvoltare de vorbire normală. Dovadă că faza critică pentru dezvoltarea vorbirii este înaintea celei pentru dezvoltarea inteligenţei. Studiul a scos la iveală o serie de probleme psihice. Consilierea copiilor din grija asistenţilor maternali a ajutat la învingerea unor tulburări emoţionale precum anxietatea sau depresia, dar nu a avut efect în cazul celor cu tulburări de comportament precum ADHD.

Alarmant este rezultatul testului în care un străin a sunat la uşă, copilul a răspuns, iar străinul l-a rugat să îl urmeze. 55% dintre copiii instituţionalizaţi l-au urmat fără nici o obiecţie, în partea cealaltă doar 25% au făcut acest lucru. “Copii cu vârsta de patru ani şi jumătate nu fac aşa ceva în mod normal. Avem motive să ne temem de ce se va întâmpla cu aceşti copii când vor lua contact cu lumea reală”, comentează Nelson.

Anii petrecuţi în orfelinat par să afecteze decisiv biologia şi arhitectura creierului. Cercetătorul Stacy Drury a remarcat că la copiii care au petrecut mai mult timp în orfelinat, capetele cromozomilor, telomerii, erau scurtate. Un indicator pentru viitoare probleme mintale. Este cea mai evidentă dovadă că neglijarea copilului în primii ani de viaţă nu are doar repercusiuni emoţionale şi psihice, ci şi biologice.

Există şi o parte bună
Charles Nelson susţine că studiul său scoate în evidenţă nu doar efectele negative, ci şi faptul că există posibilitatea unei intervenţii precoce. “Rezultatele cercetării realizate de echipa lui Charles Nelson trebuie să aibă şi consecinţe politice. Doar SIDA a provocat 25 de milioane de orfani în lume, în special in Africa. Statisticile indică existenţa a 1,5 milioane de copii în orfelinatele din centrul şi estul Europei. În Rusia, numărul acestor copii s-a dublat în ultimii 10 ani. Rezultatele Bucharest Early Intervention Project nu au reflectat doar consecinţele vieţii în orfelinatele din ţările din Africa, din Rusia sau din România, ci şi cele din creşa de la colţul străzii, unde un educator este incapabil să ofere suficientă stimulare şi conexiune pentru fiecare dintre cei 7-8 copii pe care îi are în grijă, astfel încât acel copil să se dezvolte corect emoţional, lingvistic şi cognitiv. Un stat care investeşte prea puţin în acest domeniu comite o greşeală care abia dacă poate fi corijată mai târziu”, concluzionează jurnaliştii de la Die Zeit.