x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ororile din lagărele nord-coreene CUTREMURĂ ONU: copii sfâşiaţi de câini, înfometare premeditată, execuţiii, torturi, violuri

Ororile din lagărele nord-coreene CUTREMURĂ ONU: copii sfâşiaţi de câini, înfometare premeditată, execuţiii, torturi, violuri

de Agerpres    |    28 Feb 2014   •   11:05
Ororile din lagărele nord-coreene CUTREMURĂ ONU: copii sfâşiaţi de câini, înfometare premeditată, execuţiii, torturi, violuri

Un fost gardian la un lagăr de prizonieri din Coreea de Nord a relatat în faţa Comisiei de anchetă a ONU de la Geneva crimele oribile comise de regimul comunist de la Phenian, informează vineri ziarul ABC.

"Erau trei câini care au ucis cinci copilaşi. Câinii s-au năpustit asupra copiiilor care traversau un câmp în timp ce veneau acasă de la şcoală. Trei dintre ei au fost ucişi pe loc, iar ceilalţi doi care încă respirau au fost îngropaţi de vii de gardieni".

Este relatarea cutremurătoare pe care fostul paznic, cu ajutorul unei interprete, a făcut-o în faţa comisiei. "Paznicii, în loc să sacrifice câinii, i-au recompensat cu hrană specială", a precizat fostul gardian Ahn Myong-Chol.

Comisia de anchetă a ONU care a audiat şi alţi martori în afară de Ahn, a denunţat în raportul său difuzat săptămâna trecută "crimele împotriva umanităţii" comise de regimul nord-coreean şi a făcut apel la comunitatea internaţională să reacţioneze.

Comisia asigură că "sute de mii de deţinuţi politici au murit în lagăre de muncă în ultimii 50 de ani", de "foamete premeditată, munci forţate, execuţii, torturi şi violuri". "Între 80.000 şi 120.000 de deţinuţi politici sunt închişi în patru mari lagăre de muncă", informează comisia, deşi numărul acestora şi al lagărelor s-a mai redus în urma deceselor şi a unor eliberări sporadice.

În lagăre oameni sunt trataţi ca nişte animale, ca nişte insecte ce pot fi strivite", a povestit Ahn, care a fugit din ţară, în 1994, şi s-a refugiat în Coreea de Sud. El a lucrat în cele patru mari gulaguri nord-coreene, aşa numite "zone de control total". Aici deţinuţii erau obligaţi să muncească între 16 şi 18 ore, nu dormeau mai mult de 4 sau 5 ore şi primeau o raţie de hrană de 100 de grame pe zi. "În fiecare zi murea cineva de foame, de epuizare sau în urma unui accident", a povestit acest fiu al unui demnitar local, care a fost selecţionat la 18 ani să devină gardian.

Primul său loc de muncă a fost în lagărul 14 din nordul Phenianului, unde a fost încurajat să-şi aplice tehnicile de taekwondo pe deţinuţii care erau consideraţi întruchiparea "răului" şi pe care aveau dreptul să-i omoare. "Puteam să-i omorâm, iar dacă aduceam corpul primeam o recompensă şi mergeam la facultate", explică fostul gardian, care povesteşte că mulţi gardieni îi lăsau pe deţinuţi să fugă pentru a-i putea ucide şi a primi astfel recompensa.

Ahn - care recunoaşte că a participat la acte de violenţă dar nu a ucis pe nimeni - spune că unii dintre ei se aflau în aceste lagăre de la vârsta de doi ani, iar mulţi se născuseră chiar acolo. "90% dintre ei nu ştiau de ce se află aici", a precizat el.

În 1994, când s-a întors acasă într-o permisie, a aflat că tatăl său, într-un moment de beţie, a fost auzit criticând conducerea partidului, motiv pentru care a fost nevoit să se sinucidă. Mama, fratele şi sora lui au fost arestaţi şi de atunci nu mai ştie nimic despre ei.

Potrivit raportului Comisiei, familiile persoanelor considerate ostile regimului sunt trimise sistematic în lagărele de muncă. Ahn, care se temea pentru viaţa lui, a ajuns până la frontiera chineză şi a străbătut înot râul Duman. În Coreea de Sud lucrează de trei ani pentru ONG-ul "Libertate pentru gulagul nord-coreean". "Aceste orori continuă", a spus Ahn, pentru că populaţia "este paralizată de frică" în faţa regimului liderului Kim Jong-un.

ONG denunţă de mulţi ani tratamentele umilitoare la care sunt supuşi deţinuţii în aceste lagăre nord-coreene, unde sunt hrăniţi cu "rozătoare, şopârle şi iarbă", pe baza mărturiilor culese de la foşti deţinuţi sud-coreeni şi japonezi care au făcut închisoare în această ţară comunistă.

Aşa se explică atrocităţile, speculate la începutul anului de presa occidentală, privind moartea unchiului actualului lider nord-coreean, care ar fi fost aruncat alături de alţi cinci colaboratori unei haite flămânde de 120 de câini. Potrivit versiunii oficiale, Jang Song Thaek a fost executat la 12 decembrie, iar unele agenţii de presă au dezvăluit că întreaga povestea nu este decât un bluff lansat de un blog satiric chinez.

×
Subiecte în articol: orori lagare coreea de nord