x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Român cu ambele picioare amputate, torturat cu cabluri electrice în Viena

Român cu ambele picioare amputate, torturat cu cabluri electrice în Viena

de Istvan Deak    |    03 Sep 2014   •   17:55
Român cu ambele picioare amputate, torturat cu cabluri electrice în Viena

Cazul unui cetăţean român de 34 de ani a şocat opinia publică din Austria. Bărbatul a suferit un grav accident în România, în urma căruia i s-au amputat ambele picioare şi o mână. Conform presei austriece, drama bărbatului a început în decembrie 2009, când a ajuns să fie abuzat de doi conaţionali. Împotriva voinţei sale, el a fost obligat să cerşească în mai multe oraşe din România. A fost permanent bătut şi ameninţat. Entuziasmaţi de câştigurile obţinute, cei doi agresori au luat decizia de a-şi muta “cartierul general” în Austria. Tânărul a fost urcat într-un autobuz şi dus la Viena. Aici, cei doi i-au fixat şi un obiectiv. Să producă minimum 150 de euro în fiecare zi. Aproape cinci ani, bărbatul a fost obligat să cerşească în zona Reumannplatz, cu un program fix, de luni până sâmbătă de la 08:30 la 18:00. Duminică, el era dus la diferite târguri, unde “muncea” până la ora 12:00.

Exploatat de conaţionali
Principalii vinovaţi sunt o femeie de 35 de ani şi iubitul ei de 37 de ani, tot din România. Cei doi sunt anchetaţi pentru trafic de persoane şi riscă până la 10 ani de închisoare. Femeia a cunoscut victima în 2008, în timp ce se aflau amândoi în acelaşi tren. Bărbatul s-a destăinuit şi a mărturisit că ar vrea să plece de acasă fiindcă îi este ruşine faţă de familie pentru situaţia în care a ajuns. Femeia i-a promis că îl va ajuta şi pentru o perioadă îi va permite să locuiască la ea acasă. Au trecut doar câteva zile şi bărbatul a fost trimis la cerşit. “Bărbatul de 34 de ani nu şi-a dorit să cerşească. A încercat să scape. Le-a promis agresorilor că va încerca să facă rost de bani de la familia sa. Inculpaţii nu au avut răbdare şi au început să îl lovească cu bastoane de cauciuc şi cu cabluri electrice. Nu s-au sfiit nici să îi maltrateze rănile de pe urma amputaţiilor cu obiecte metalice”, susţine avocata Ursula Kropiunig, citată de Kurier Zeitung.

Au strâns o avere

Chiar dacă au plecat cu obiectivul de a încasa minimum 150 de euro de pe urma cerşitului, cei doi s-au trezit că pot face o avere pe seama handicapului bărbatului. În cele mai proaste zile, bărbatul aduna puţin peste 300 de euro pe zi, în timp ce de sărbători suma ajungea chiar la 1.000 de euro. La sfârşitul zilei, toţi banii îi erau confiscaţi. Chinul nu s-a rezumat doar la agresiunile fizice şi psihice. “Bărbatul primea doar resturi de mâncare şi era obligat să doarmă pe podea. De cele mai multe ori era lăsat să doarmă în propriile fecale. Tânărul a încercat de mai multe ori să evadeze. A reuşit chiar să fugă în Germania, dar a fost găsit de agresori şi pedepsit cu cruzime. Nu s-au mulţumit cu sumele încasate în Viena şi au tânjit după mai mult. Pentru câteva săptămâni l-au transportat la Londra, în speranţa unor câştiguri mai mari”, a adăugat avocatul.

Obligat să se căsătorească
Scenariul de groază este completat de decizia femeii de 35 de ani de a se căsători cu victima. “Motivul era unul cât se poate de simplu. Astfel, femeia urma să încaseze pensia de invalid de la statul român. Cu banii obţinuţi de pe urma lui, inculpaţii şi-au cumpărat o casă în România”, scriu jurnaliştii austrieci. Drama bărbatului s-a încheiat în noiembrie 2013. În timpul unei razii, el a fost luat la întrebări de poliţiştii vienezi. N-a ezitat să le povestească toate cele îndurate. În doar câteva ore, “soţia” sa şi iubitul ei au fost arestaţi. Nu a scăpat de cătuşe nici sora de 40 de ani a “sotiei”, care era plătită cu 20 de euro pe zi să aibă grijă de cerşetor. Ea este acuzată de complicitate.

Se declară nevinovaţi
Aduşi în faţa Tribunalului Viena, cei doi s-au declarat nevinovaţi. “Nu este adevărat că l-am fi abuzat şi exploatat pe bărbatul de 34 de ani. Suntem nevinovaţi. El m-a rugat să îl iau la mine acasă. Nu l-am obligat să cerşească. Era obişnuit deja cu asta dinainte. Am venit la Viena doar fiindcă bărbatul mi-a cerut asta. Nu este adevărat că l-aş fi obligat eu. Nu este adevărat nici că i-aş fi confiscat toate încasările, nici că l-aş fi sechestrat. Jur pe Biblie că era liber să vină şi plece când îşi dorea”, a declarat femeia în depoziţia sa, citată de Agenţia Austriacă de Presă APA. Depoziţia românului maltratat va fi prezentată de pe un DVD-player. Procurorii au decis că nu este nevoie ca el să se prezinte personal la proces. Depoziţia sa de cinci ore va fi obiectul următorului termen al procesului, programat marţi, 16 septembrie, de la ora 09:55 în sala 106 a Tribunalului Viena.

Interzicerea cerşetoriei?
Cazul românului torturat a isterizat şi politicienii de extrema dreapta din Austria, FPO, care cer de mai mult timp măsuri dure de stopare a imigraţiei şi implicit a cerşetoriei dinspre România şi Bulgaria. “Mafia traficului de persoane în scop de exploatare prin cerşetorie începe din Austria, fiindcă sunt locuinţe închiriate tocmai în acest scop. După ce locuinţa este închiriată, oamenii din umbră merg în România în căutarea persoanelor invalide care pot fi obligate să cerşească. Aceştia sunt urcaţi într-un autobuz cu destinaţia Viena. Costul nu depăşeşte 100 de euro. În medie, aceştia câştiga până la 400 de euro. Suma este de aproape opt ori mai mare decât pensia de invaliditate. Sărăcia din România îi face de multe ori să accepte asta de bunăvoie. Poliţia ştie de aceste cazuri, doar în primele trei luni ale acestui an au fost 293 de sesizări în Viena. Cerşetoria a devenit o problemă în Viena. Sunt peste 1.500 de cerşetori pe străzile capitalei Austriei. Prin interzicerea cerşetoriei am putea pune capăt acestui fenomen care tinde să ia o amploare tot mai mare”, notează jurnaliştii austrieci.


×
Subiecte în articol: romani in Austria