x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Somaliland a votat prima lege împotriva violului

Somaliland a votat prima lege împotriva violului

08 Ian 2018   •   18:27
Somaliland a votat prima lege împotriva violului

Regiunea autonomă Somaliland a trecut prima lege împotriva violului, scrie BBC. Astfel, violatorii riscă prin această lege cel puţin 30 de ani de închisoare.

În trecut, victimele puteau fi forţate să se căsătorească cu violatorul, iar familiile suportau această urmare pentru a ascunde ruşinea legată de viol.

Purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Bashe Mohamed Farah, a declarat pentru BBC că numărul de violuri a crescut şi speră ca noua lege să ajute la oprirea acestui trend.

“În zilele noastre am văzut chiar persoane care conduceau grupuri de violatori”, a spus acesta. “Principalul scop al noului act este să ducă la dispariţia completă a violului”.

 

×