x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Afaceri cu Ayahuasca intră în arest, canabis - la liber!

Afaceri cu Ayahuasca intră în arest, canabis - la liber!

de Dan Constantin    |    09 Ian 2020   •   11:52
Afaceri cu Ayahuasca intră în arest, canabis - la liber!

Contradicțiile din legislația românească se extind și pe terenul luptei cu drogurile. Granița dintre substanțele halucinogene incriminate de Codul penal și cele psihoactive cu uz medical, dintre procedurile admise și cele interzise este mutată după cum au acces la forul legislativ grupurile de interese. În timp ce este trimisă spre promulgare o lege care lărgește faptele penale și mărește pedepsele, incluzând în zona penală etnobotanicele și consumul drogurilor, parlamentarii avansează cu legea liberalizării canabisului în scopuri curative vag descrise.

 

Dosarul „Ayahuasca” se înfundă, procurorii DIICOT lansând un subiect mai mult monden decât penal. Marea investigație, prezentată ca un mare succes în lupta cu drogurile, prin destructurarea practicilor șamanice, o poate face orice internaut, cu câteva clicuri pentru căutarea subiectului. Putem intra în contact și afla informații despre modul de funcționare a numeroase centre de reculegere spirituală, de integrare în infinit și detoxificare, care oferă celor plictisiți de viață, dar cu teșchereaua plină, metode preluate de la triburile psihedelice, livrate ca „medicină vegetală” de „maeștri” ai trecerii spre stări de vis prin vomă liberatoare. Sunt anunțate date exacte ale întrunirilor, adrese precise și tarifele de participare, fiind descrise cu multe amănunte efectele binefăcătoare ale buruienii de ayahuasca. Tratamentul cu ceaiul care provoacă vomă, urmat de trecerea în starea de elixir, poate fi continuat contra cost la „next level” cu o ședință în cadrul aceluiași stagiu, de inhalarea fumului emanat de la arderea mocnită a unor secreții de batracieni din jungla Amazonului. Sunt garantate efecte psihedelice și mai adânci, din care pacientul iese prin recuperare controlată de șamani cu stetoscop spre starea normală. Așadar, nu-i mare descoperire a procurorilor care au aflat ce știa tot satul... Noutatea care a captat interesul și a „vândut subiectul este dată de numărul de vip-uri care au fost surprinse la descinderea de lângă Răcari și a ofițerilor de rang înalt - generali din servicii - care aveau nevoie de echilibrări ale eului. Dar, repetăm, faptele prezentate cu tam-tam de DIICOT nu prea au incriminări penale în legislația actuală sau pot fi ușor demolate de apărători, dacă se va ajunge la procese.

 

Incriminări dure pentru comercializare și deținere

Lucrurile se pot schimba însă în viitor. Președintele Iohannis a trimis spre promulgare o lege care modifică Legea nr. 194/2011 privind combaterea acțiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Este vorba aici și de produsele „de medicină vegetală”, care asigură prosperitatea industriei de etnobotanice. Astfel, este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani „fapta persoanei care, fără a deține autorizație, efectuează fără drept operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive” (art. 16). Un nou articol (16-1) stabilește că „deținerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Nici disimularea drogurilor distribuite cu pretenția că sunt produse autorizate nu scapă de înăsprirea pedepselor, fapta fiind infracțiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. O lovitură primesc și cei care fac publicitate substanțelor cu efecte halucinogene. Art. 19, nou introdus în lege, are următorul cuprins: „Publicitatea făcută oricăror produse pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani”.

 

Se lărgește sfera de infracțiuni

Puzderia de centre de „trimitere spre infinit”, unde se prepară și comercializează drogurile, intră, după promulgarea legii, sub sancțiunea mai multor infracțiuni. Art. 2 are o formulare care bagă fiori în liota de „specialiști” care întrețin o morgă a „lumii bune” căzute în patima experiențelor psihedelice: „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.

 

Proprietara de farmacii promovează canabisul

În timp ce o lege trece la sancțiuni mai dure pentru infracțiuni din zona drogurilor, asistăm la acțiuni legislative în sens contrar. În Senat, în 26 noiembrie 2019, a trecut „pe șest”, adică prin procedura de aprobare tacită, o lege care legalizează consumul de canabis în scopuri curative. Textul de lege a pornit din inițiativa unui grup de tip „Jamaica”, format cu parlamentari PSD, PNL, USR, ALDE, care au dezvoltat o idee mai veche, pusă în circulație de EBA, fata europarlamentară a lui Băsescu Traian. Vocile „solist” care au trecut peste diferențele ideologice și dușmăniile de partid s-au reunit să dea canabis la tot poporul suferind, care ar ieși astfel de sub spaima infracțiunii. Promotorii cei mai înfocați ai canabisului liber la distribuție și consum după rețetă sunt o pesedistă de Constanța - Cristina Dumitrache, fiica unui superbaron local, miliardarul roșu Ion Dumitrache - și vânătorul de malpraxisuri din Cluj, useristul Ungureanu Emanuel. Întâmplător sau nu, la Cluj și la Constanța se desfășoară cele două festivaluri de muzică unde se plutește în masă deasupra norilor, poliția făcând dosare pe bandă rulantă celor care sar calul sub energia drogurilor. Legea permisivă cu drogul de iarbă, doar pentru uz medical, va intra în dezbatere la Camera Deputaților, ca for decizional. Credința legiuitorului că drogul ar fi distribuit doar pe bază de rețetă nu dă siguranța că va fi ținut doar în perimetrul bolnavilor cu grave suferințe. Apare o Agenție pentru canabis, din subordinea Ministerului Sănătății, care va gestiona problema, având și o componentă comercială, deoarece va achiziționa toată producția internă de canabis. Iată cum programul lui Daea de susținere a producției de tomate, eliminat de noua guvernare liberală, este preluat pentru a deveni o activitate mult mai bănoasă pentru cultivatorii de drog, cu desfacere asigurată. O altă prevedere interesantă, acceptată tacit de senatori, este și modul de eliberare a rețetelor pentru pacienți. Medicii specialiști și veterinarii sunt îndrituiți să elibereze aceste rețete care dau drumul la canabisul medicinal. În condițiile în care Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății este condusă de o persoană care are la bază pregătirea de veterinar, asistăm, prin legiferare, la o simbioză a specialităților medicale umane și animale. Faptul că doamna Dumitrache-Teșeleanu (prin căsătorie) are între activele familiei și un lanț de farmacii, este doar un amănunt. Iată cum aleșii neamului se gândesc zi și noapte cum să mai aline suferințele poporului, chiar și băgându-l în starea de halucinație.

 

„Publicitatea făcută oricăror produse pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive constitue infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani”

Art 19 . Modificare la Legea 194/2011

 

 

×